Corbul

12. Zborul corbului

Te-aș fi iubit, o viață sau o eternitate... Dar trebuie să zbor. În văzduh, aripile mele prind puteri magice. Dacă rămân pe pământ sunt blestemat să fac răul...

Laurențiu știa ce are de făcut, acum era momentul să își arate puterea, să facă ceea ce era corect. În fața spitalului, alungat de Alma, bănuit de poliție, a jurat să lupte pentru fetiță, pentru ca ea să aibă parte de un tată, de fapt, de tatăl ei.

A tras aer în piept, a urcat în mașină și a plecat spre locul cel mai întunecat, locul unde știa că trecutul îl va pedepsi pentru păcatul făcut.

A ajuns în afara orașului, a virat pe un drum forestier și a înaintat în adâncul pădurii. Avea impresia că toate ciorile din împrejurimi se strângeau azi în acea pădure întunecată. Parcă  mașina în fața unei case moderne, vopsită gri, cu geamuri mari, de jos până sus. Înaltă, chiar dacă nu avea etaj, impunătoare dar atât de neprimitoare de parcă ascundea toată nenorocirea întregii lumi.

Inima îi bătea mai puternic decât de obicei.

În ușă a apărut un bărbat înalt, bine lucrat, sorbind dintr-o cană cu aroganță. Laurențiu s-a oprit și l-a privit.

-Tu erai, deci... Exact așa cum am gândit... spuse Laurențiu cu sentimente confuze, amestecate.

-Ce faci, frățioare? Până la urmă te-ai prins, văd...

-Dani... De ce? De ce ai făcut asta?

-Off.... Ai fost un fraierică și tot așa ai rămas... Mândria tatii... ăla care avea sufletul bun... Ce s-a ales de tine? Nevasta te-a prostit, nu ai nimic și ... te mai caută și poliția.

-Tu l-ai împușcat...

-Da... Din greșeală, o țintisem pe iubita ta soție... care începuse să mă enerveze... dar tâmpitul ăla s-a aruncat în bătaia armei.

-De ce... îi vrei moartea?

-M-a păcălit că vrea să mă ajute, să se răzbune... ce vrăjeală... Vrăjeală pentru care am plătit scump. Mi-a luat casa și mi-a luat afacerile...

-Afacerile erau ale mele și ale Almei... Am muncit pentru ele! Tu nu erai așa, nu îți păsa de toate astea!

-Ah...

-Tot tu m-ai bătut, nu-i așa?... Nu a fost Andrei, atunci...

-Ai meritat-o, cineva trebuia să îți deschidă ochii.... Văd că tot ai tendința de a-mi lua femeile...

-Nu pot să cred, mai întâi Lorena iar acum și Alma? De ce vrei să le faci rău?

-Pentru că eu sunt cel lăsat în urmă... spuse el cu capul în jos.

-Ai avut totul! se enervă Laurențiu. Ai avut o femeie superbă lângă tine și ai tratat-o ca pe o cârpă când te-a căutat... Apoi ai avut-o pe Lorena, ce ți-a mai trebuit?

-Inima ei! crezi că nu știu cât te-a iubit în secret? Crezi că eu eram prost și nu vedeam cum te privește? M-am făcut pompier crezând că așa voi crește în ochii ei dar ea tot la tine se gândea. Când te-a salvat din flăcări, am știut...

-Nu s-ar fi întâmplat nimic între noi, te iubeam amândoi prea mult pentru a-ți face rău.

-Alma te-a ales pe tine...