Corbul

5. Ziua în care am regăsit sufletul

"Some battles are won with swords and spears, others with quills and ravens."

– George R.R. Martin

Anemona trăgea de Ioana în bar, mai bucuroasă și mai euforică decât viitoarea mireasă. Cu toate că era petrecerea burlăcițelor, nu avea starea necesară să facă față unei seri de dezmăț, oricât de mult și-ar fi dorit să simuleze faptul că abia aștepta să se mărite.

După ce s-au așezat la masa rezervată, împreună cu alte prietene de familie au început petrecerea. Băutura curgea în valuri iar Ioana nu părea să se sfiască, dădea peste cap pahar după pahar, de parcă viața ei depindea de asta.

Voia să uite că peste trei zile avea să devină doamna Dima. Voia să îl uite pe Andrei, care își refăcuse viața. Voia să uite de toate. Și știa că singurul mod în care poate face asta este să bea, fără să mai numere paharele.

După un timp a început să amețească și i se părea că îl vede pe Andrei, undeva în lumina difuză a barului. Apoi a avut impresia că dansează cu el, pe o melodie lentă, că se află în brațele lui și el o mângâie așa cum o obișnuise - cu tandrețe, cu drag, delicat și incitant în același timp.

Începu să plângă amintindu-și atingerile lui și imposibilitatea de a mai simți asta vreodată. O trădase. Și-a încălcat promisiunea și nu i-a fost alături așa cum a jurat. A trădat-o...

-Furnicuță... de ce ai băut atât de mult? auzi ca prin vis.

Dar ca orice vis, totul a dispărut în ceață, chipul lui senin și ochii albaștri, zâmbetul năucitor și buzele fierbinți.

-Andrei... șopti ea și căzu în abisul întunericului.

*******

-Cum adică nu știi unde e? răcni Laurențiu. Anemona tu auzi ce spui?

-Era acolo și apoi a dispărut! Am dansat și ... când m-am întors nu mai era la masă. Nimeni nu a văzut-o... spuse fata rușinată și mahmură.

-Doamne! În condițiile în care familia noastră a trăit tot felul de tragedii, v-ați gândit să mergeți acolo fără Dragoș... Doamne, înnebunesc...

-Mai sună... poate a adormit undeva...

Laurențiu o privi încruntat și ea nu mai continuă. Își frecă nervos ceafa, frustrat. Adevărul este că se temea de două lucruri: unul, că a fost răpită asemeni Cristinei și lui Flavius, al doilea: că l-a părăsit - i s-a făcut teamă și a fugit. Nu ar fi suportat ca ea să fugă înainte de nuntă.

-Sunt sigură că e bine. Am fi aflat dacă i se întâmpla ceva. Hai nu te supăra pe mine...

-Nu e nimic sigur. Deja sunt speriat de Cerasela care a încercat gluma aceea proastă cu ea. Nu am nevoie de altele...

-Ioana e bine. Simt asta! spuse fata vinovată.

-Iartă-mă... Nu am vrut să urlu la tine, nu e treaba ta să ai grijă de logodnica mea. Iartă-mă te rog... Dar sunt îngrijorat peste măsură.

-O vom găsi. Poate e acasă și doarme. La cât a băut sigur nu se va trezi devreme. O să vezi că te sună de cum se trezește... încercă fata să îl liniștească.

-Bine. Ai dreptate... Mai aștept până la prânz... Apoi răscolesc planeta... glumi el.

-Iar eu te ajut! Îmi place Ioana, este diferită de celelalte iubite ale tale. Ea e... nu știu cum să zic, are clasă.

-O iubesc la nebunie, Anemona.

-Wow... e a nu știu câta oară când îmi spui asta. Totuși, treaba cu tata... nu te scârbește?