Corbul

10. La răscruce de drum

Laurențiu o privea pe fata din fața lui și a început să lăcrimeze.

-Cristina... șopti cu emoție.

Ea a venit lângă el și l-a cuprins cu brațele ei micuțe.

-Laur...

-Trăiești...

-Da...

-Cum e posibil? Doar am fost de față...

-Erau gloanțe oarbe. Lucifer mi-a spus ce a făcut mama. La început nu am crezut dar apoi... când am văzut cum e mama cu adevărat... nu am mai avut nici cea mai mică îndoială.

-Scumpa mea... Nu îmi vine să îți mai dau drumul din brațe! Flavius știe?

-Normal, vere! se auzi băiatul.

-Jur că vă bat pe amândoi de nu vă mai ridicați din pat... spuse glumeț Laurențiu și o îmbrățișă pe Cristina cu dor.

Alma privea toată scena dintr-un colț al camerei și zâmbea. Privind pe geam s-a gândit din nou la Andrei, îi lipsea... Dar nici nu a crezut-o iar asta o făcea să îl lase în pace. Nu l-a căutat și nu i-a scris nimic, a vrut să vadă dacă are măcar un dram de demnitate. Se pare că îl avea.

De data asta însă nu mai stătea după un bărbat, trebuia să își țină inima închisă, așa cum jurase, ca să nu mai sufere.

Laurențiu a văzut-o gânditoare și a venit lângă ea, atingând ușor umărul.

-Alma?

-Da?

-Te gândești la el, nu-i așa?

-Nu.... minți ea. Mă gândeam la următorul pas...

-Hei... Stai așa un pic. Ai totul, Alma. De ce nu renunți la ce ai de gând? Te rog, văd cum te consumi și nu îmi place ce văd. Nu are rost...

-Nu înțelegi. Nu am totul până când nu distrug casa aia nenorocită și ...

Se opri. Nu putea încă să îi spună tot ce avea pe suflet, chiar dacă i-a dat impresia asta. Mai era cineva care trebuia să plătească pentru tot.

-Tata nu mai e, Bianca nici ea... Cine a mai rămas din familie? Cine ți-a mai făcut rău?

Alma l-a privit îndurerată.

-Scumpo...

-Nu îmi spune așa. Încă nu pot să...

Laurențiu tot încerca să se apropie de ea însă Alma se retrăgea.

-Alma... dacă el nu se mai întoarce la tine? Dacă ăla a fost sfârșitul relației voastre?

-Nu contează. Eu nu pot fi cu tine...

-Aaaa... deci asta era... eu sunt de vină. Dar tu realizezi că sunt soțul tău, nu?

-Da...

-Și că am tot dreptul să mă apropii de tine...

-Știu ce urmărești și nu o să îți meargă cu mine! Nu te voi iubi niciodată!

Laurențiu zâmbi dar se mulțumi să o sărute tandru pe obraz.

-O s-o faci, ți-am jurat...

Alma se retrase nervoasă, mai ales pe sine și pe Andrei, care o părăsise când avea cea mai mare nevoie. De ce nu a rămas alături de ea, ca data trecută? De ce nu i-a dat șansa asta? S-a lipit de ușa dormitorului și a început să plângă cu amar, pe înfundate.

Ești o proastă... tu și visele tale, habar nu ai ce înseamnă iubirea adevărată! îi răsuna în urechi, ca o amintire dureroasă. Ai fost o cârpă în brațele mele... nici măcar nu ești în stare să satisfaci un bărbat așa cum trebuie...