~Lantul magic~

18. Reuniunea

Hey, Fiona..
Auzindu-mi numele, ma opresc din fuga mea disperata si ma intorc.
-Parcker?! zic eu uimita.
Parcker este unul dintre colegii mei de clasa. Singurele subiecte pe care le-am deschis erau "ce tema avem?" sau "ce mai face Rachel?" .. Oh, nu v-am zis. Parcker o place pe Rachel, iar Rachel il indrageste pe Parcker, dar amandoi sunt prea tembeli sa-si zica asta. Dar ce pot sa zic.. Sunt potriviti unul pentru altul. Micuta Rachel cu ochii caprui si marele basketball-ist cu ochii rosii. Stai! De ce are ochii rosii?
-Parcker! Ce cauti aici? intreb eu putin speriata.
Dar el nu imi raspunde. Se uita la mine cu acei ochi rosii ca focul. Nu intelegeam.
-Fiona! ma striga cineva si simt cum se misca podeaua sub mine.
Cineva batea in podea, strigandu-mi constant numele. Am tresarit si m-am dat cativa pasi inapoi. Atunci am vazut ca una dintre scanduri era indoita. Nu am mai stat pe ganduri si am tras de scandura. Nu era nimic. Eram sigura ca e cineva acolo! Parcker era inca acolo, uitandu-se la nimic. Vreau sa plec de aici. Vreau ca totul sa fie asa cum a fost. Nu mai stiu ce sa fac. Nu mai inteleg nimic. Imi pun mana in locul de unde am rupt scandura. Era doar o alta bucata de lemn. Incerc sa o imping, cu ineea de a o rupe si pe aceasta, dar mana imi trece prin ea, dupa care dispare (nu dispare mana, dispare bucata de lemn =)))) ) Era doar o iluzie. Ma uit sa vad ce e acolo jos. Erau multe persoane legate in lanturi. Cobor incet. Parea ca nimeni nu ma vede. Oamenii erau slabi si murdari. Multi dintre ei aveau taieturi adanci, iar altii urme de lovituri. Mi-am atintit privirea intr-un colt in care sedea o femeie cu ceva in brate. Ea nu era legata. De ce nu pleca de aici? Ma apropi incet si imi dau seama ca isi tinea copilul in brate, acesta fiind legat. Acum inteleg de ce nu pleaca. Cu toate ca bebelusul nu mai avea nici el mult de trait din cauza frigului, mama sa ramanea cu el pana in ultimul moment. Lacrimi calde au inceput sa imi curga pe obraji la vederea acestor oameni chinuiti.
-Fiona! se mai aude o data acel strigat.
Venea din camera aceasta, dar de unde? Era o voce cunoscuta. Ma plimb cu ochii prin camera analizand fiecare om. Ma indrept spre cel mai intunecat colt, vrand sa vad cine sau ce era acolo. Ingrid! Alerg spre ea. Era si ea in lanturi. Dar cum? De ce?
-Ingrid! strig eu.
Ea si-a ridicat privirea. Era lovita, zgariata si obosita. Ea era singura care ma vedea? Restul nu dadeau niciun semn. Dar .. Ingrid a murit. Ce cauta aici? Ea este doar un spirit! Toti acesti oameni sunt spirite?
-Pari confuza, lasa-ma sa iti explic, se aude o voce din spate. Ma intorc si o vad pe Samanta. In dreapta erau Tom si Parcker, iar in stanga Amanda.
-Acestia sunt sclavii mei, Fiona.. imi zice ea cu blandete.
-De ce nu lasi acesti oamani in pace?! tip eu printre lacrimi.
-Te rog nu ma intrerupe. Ei lupta cu puterea binelui pentru a-mi aduce mai multe spirite care sa ma slujeasca. Dar uite! Sunt atat de putini, nu-i asa? Si aici apareti voi, spune ea uitandu-se spre Tom, Parcker si Amanda. Am nevoie de acel lant, Fiona, deci fi draguta si da-mi-l!
Acum inteleg. Toata puterea ei se afla in acest lant si pentru ca este la mine toate aceste spirite se imputineaza, plecand unde le este locul. Tom si Amanda o ajuta sa il recupereze. Dar ce e cu Parcker? De ce are ochii rosi? Si unde sunt prietenii mei?
-Fiona! Da-mi lantul daca nu vrei ca prietenii tai sa pateasca ceva, spune ea si face lumina, eu vazndu-mi prietenii, care acum alearga spre mine, prinzadu-ma intr-o imbratisare de grup.
-Gataa !!! striga Samanta. Nu mai am rabdare! Hmm.. Tu, Parcker, adu-mi lantul!
Dupa spusele ei, Parcker incepe sa se miste incet, privind in gol. Era controlat. Nu era el!
-Parcker?! tipa Rachel, facandu-si loc printre noi. Fiona, ce se intampla?
Lacrimi au inceput sa ii curga cu repeziciune. Eu nu stiam ce sa ii zic.
-Parcker! mai tipa ea o data.
-Nu mai incerca, zice Samanta. E sub controlul meu.
Dar Rachel nu o asculta. Ii curgeau siroaie de lacrimi, era slabita, nemancata, dar nu se dadea batuta. Neascultand vorbele Samantei, ea alearga spre Parcker si il operste din mers. Se uita in ochii lui si observand ca sunt rosii, isi pune capul la pieptul lui si incepe sa planga mai tare.
-Parcker, reuseste ea sa spuna printre suspine. Nu ma lasa, te rog. Acesta nu esti tu!
Il strange mai tare in brate, iar culoare ochilor sai se preschimba inapoi la culoarea lor obianuita. Se uita in jur uimit si speriat, dupa care isi muta privirea spre Rachel si o cuprinde intr-o imbratisare.
-Rachel, zice el in soapta, aceasta ridicadu-si privirea spre el. Sunt bine!
Un zambet se asterne pe fata lui Rachel eclipsandu-i lacrimile.
-Te iubesc, sopteste ea inapoi.
-Si eu te.. incearca sa zica Parcker, dar tipatul isteric al Samantei il intrerupe.
-Nu! Asta nu e posibil! Tom, Amanda! Vreau lantul.
Acestia stateau, neascultand ordinele. Stateau drepti, zambind, nefacnd nimic. Ma uitam la ei uimita. La un momentdat, Tom imi face cu ochiul. Sigur au un plan.
Inainte sa imi dau seama ce se petrece, din spatele Samantei se ridica un corp, cu tentacule in spate. Era Slenderman.
Atunci Tom si Amanda au inceput sa alerge, noi urmadu-i. M-am uitat in spate. Erau toti criminalii, care se luptau cu acel demon. Atunci a fost ultima data cand i-am vazut. Am alergat, pana cand am ajuns in centrul orasului.
-Suntem toti? intreb eu dupa ce imi trag suflul.
Hmm.. Rachel, Parcker, Mandy, Kate, Tom, Seth, Alice, July, micuta Ruby, Amanda..
-Dave! Unde e Dave?! zic eu punandu-mi disperata mainile in cap.
Inchid ochii, pentru a nu da drumul lacrimilor. Atunci cineva isi pune mainile peste mainile mele, desprinzandu-le din parul meu incalcit si ducandu-le jos, cuprinzandu-ma in acelasi timp intr-o imbratisare calda. Imi deschid ochii si il vad pe Dave.
-Unde ai fost? zic eu pe un ton calm.
-In spatele tau, imi raspunde el ironic.
Ma asez pe piatra din fata statui, pentru a-mi limpezi mintea. Dave se aseaza langa mine si imi ia mana intre ale lui, dupa care aud un cor de voci care zic "awww". Ma uit spre ei, zambesc, dupa care ma apropi de Dave, vrand sa il pup pe obraz, dar acesta se intoarce si ma prinde intr-un sarut lung. Dupa ce se indeparteaza, zambeste pervers, iar eu ii dau un pumn usor in umar.
-Acum recunosti ca ma placi? zice Dave cu un zambet mandru.
-Ce? Eu.. Pai.. Da! zic eu, dupa care Dave ma strange in brate.
Acum ca toti suntem impreuna, trebuie sa gasim o cale de iesire. Si pun pariu ca lantul, moneda si cristalul ne vor fi de mare folos.