Nu renunta, te rog

I. Nu mă lăsa, te rog.

Nu credeam ca se va intampla asta vreodata. Desigur, voiam sa mor dar cliseul aici era ca imi este frica de moarte. M-am trezit si vedeam in jur doar negru, auzeam doar aparatul care masoara pulsul. Imi simteam inima atat de goala si batea din ce in ce mai incet. Nu mai aveam nicio dorinta de a trai...dar auzeam o voce...era atat de trista si infundata de lacrimi...parca nu ma lasa sa renunt...
Oare e...?
* In urma cu 4 ore *
- Te iubesc, te rog...stiu ca si tu simti la fel si nu m-ai uitat, am fost atata timp impreuna, nu-mi spune ca deja ai lasat in urma tot ce simteai pentru mine, am spus eu plangand.
- Si eu te iubesc, dar acum ca pe o prietena, te rog nu plange, ma simt prost...vreau sa intelegi ca ramanem prieteni, nu te voi parasi.
Din acel moment nu mai stiam ce sa fac, toate amintirile cu el imi strabateau mintea si lacrimile obrajii.
-Ne vom vedea la scoala...
Se indeparta...mergea in graba pe trecere, mai erau 2 secunde pentru pietoni dupa s-a facut rosu si vedeam ca vine un autobuz in viteza.
-Fii atent!!!!
El se uita in spate, avea niste ochi goi...dupa privise in dreapta de unde venea autobuzul, a inlemnit.
Am alergat cu cea mai mare viteza către el si l-am impins mai in fata, a intins mana sa ma prinda, simteam cum m-a atins dar...
-NUU!!!! il auzeam cum striga...vedeam cum toti se aduna in jurul meu si cineva chema ambulanta, el ma tinea in brate si o picatura din lacrimile lui mi-a cazut pe obraz. Ma doare...atat fizic dar si emotional...dar sunt fericita...el e bine...
Deodata am auzit ambulanta si ma duceau in ea, constientizam ce se întâmplă dar nu puteam sa ma misc, dar...nu mai simteam caldura mainii lui...unde e el?
- Aveti grija de ea...va rog!
Nu...te rog, vino cu mine, nu ma lasa singura...
- Poti urca si tu, ai fost la locul in care s-a intamplat, poti suna pe cineva cunoscut, sa ii anunti familia.
- In regula, inteleg.
Vine cu mine...e o fericire pe care nu credeam ca o s-o mai simt.
Multumesc.