Pentru bunica mea ei erau considerati ca si fratii mei si de fiecare data erau bine-veniti.La final de saptamana bunica ne pregatea cele mai gustoase mancaruri dupa care ...padurea era a noastra.Nu am simtit niciodata frica sau teama de ceva si in padure chiar daca rareori ne intalneam cu cineva, oamenii ne cunosteau ca niste copii buni. Aceea zona era o zona linistita si nu ne faceam problem ca ne putem intalni cu vreun animal salbatic sau ca ne puteam rataci in padure.Aceea perioada nu era o perioada a tehnologiei si nu se cunosteau laptopurile sau smartphonurile.Deci toata ziua nu faceam altceva decat sa cutreieram padurea in lung si in lat.Padurea era umbroasa si foarte mare ,nu-i dadeam de capat niciodata , cu toatea ca de fiecare data cand plecam in padure ne propuneam sa ajungem pana la capatul padurii.
