Fuck the legacy (BxB)

VI

      Aveam în plan să mă apuc și eu de proiectele pe care le am de făcut pentru facultate. Ca de obicei, am amânat până în ultimele zile, iar acum am ditamai proiectul de făcut în 4 zile care,cel mai probabil, vor fi acompaniate și de 5 nopți nedormite. Nu vreau să fiu distras de nimic altceva, chiar dacă trebuie să mai trec și pe la facultate în acest timp. 
      Am stat în jur de jumătate de oră pentru a-mi găsi playlist-ul perfect pentru o zi cât se poate de productivă, sper eu. Am toate foile de care am nevoie aruncate pe masa și pe podeaua din sufragerie, iar laptopul care încă se chinuie să mai suprviețuiească cu acel 1% de săptămâna trecută, pare că nu o mai duce mult. 
      Mă ridic cu lene de pe podeaua  unde mi-am petrecut ultimele ore și încep să caut săracul încărcător, pe care îl găsesc mai încurcat decât ideile mele pentru proiect.

      Aud soneria care îmi aduce multe semne de întrebare. Foarte puține persoane vin în vizită la mine, iar mai mereu sunt anunțat. Deschid ușa, zărind-o pe mama stând dreaptă în fața mea. Ea părea aranjată și autoritară în comparație cu starea deplorabilă în care arătam eu. Ca de obicei, aceasta intră înăuntru fără să aștepte invitația mea. 

      —Ce mai faci, scumpule? Mă întâmpină cald și mă urmează înspre dezastrul din sufragerie. Strâmbă ceva din nas la vederea harababurii din camera, dar preferă să o lase balta. Cum mai este la facultate? 

      —Relativ ok, dacă nu iei în calcul toate proiectele pe care le am de făcut. Se apropie și sesiunea și nu cred că o să mai ies prea curând din casa. Tu ce faci? De ce ai venit aici?

      —Am venit să vad dacă mai ești în viața. 

      —Ceva nou legat de incidentul de săptămâna trecută? Ai aflat cine a scurs informația?

      —Încă nu. Dar urmează procesul tipului pe care l-am prins. Am încercat să facem o înțelegere cu el, dar după ce a aflat prin nu știu ce magie că ei nu mai erau acolo și cel mai probabil știu că i-au trădat, este speriat de moarte. Este sigur că urmează să se răzbune pe el. Și este posibil ca Ben Whitehair să fie judecătorul care se va ocupa de caz.

      —De unde știi? Credeam că încă nu sau decis. Îi arunc o privire confuză, iar aceasta se întoarce către mine.

      —Am tras niște sfori pentru a fi primit de catre un judecător în care am încredere. Nu îmi permit să mai fiu păcălită de corupția din acest sistem încă odată.

      —Cine mai știe despre el?

      —De data aceasta am fost mai discretă. Ești singurul în care am încredere deplină. Pentru că, cazul va fi preluat de Whitehair, va trebui să-l mutăm în altă secție mai apropiată de acel tribunal.  

     —Păcat că nu pot trece pe la secție în curând. Atmosfera pare destul de interesantă acolo. Ridic telefonul de pe masă și îi fac semn cu mâna mamei să se așeze pe canapea. Cel puțin ce a mai rămas din canapea deocupat cu foi.

      —Nu pot sta mai mult, pentru că mai am multe documente de completat. Am vrut doar să te anunț și să văd cum o mai duci. Acum trebuie să plec, iar tu ai face bine să iei o mică pauză. În calitate de mama care trebuie să te iubească indiferent, îți spun sincer că arăți îngrozitor. Îmi aruncă o privire ce ar trebui să îmi demonstreze sinceritatea din vorbele sale, dar mai mult pare că se strâmbă. 

      Mă abțin cu greu din a-mi da ochii peste cap și o conduc precum un fiu manierat și educat ce sunt până la ușă.

      După ce a plecat mama, m-am pierdut în continuare printre temele pentru facultate timp de o bună bucată de vreme. Realizez că se întunecase abia când mă enervez pentru că nu găsesc o foaie de care aveam nevoie și închid laptopul zgomotos. Mă ridic din colțișorul de pe podea în care am stat până acum, iar picioarele mi se mișcă singure până la bucătărie, ghidate de foamea ce m-a cuprins de o jumătate de oră. Am mâncat o singură odată astăzi, iar mama se întreabă în continuare de ce am anemie.