Știi ca esti unde trebuie sa fii atunci cand apare ea. Când intră în încăpere toate privirile se întorc către ea, femeia pe care toți o știu si totuși nu o cunoaște nimeni. Stă în ușă câteva secunde parcă dorind ca efectul pe care îl aruncă asupra oamenilor să se așterne cum trebuie. E ceva divin in prezența ei, ceva ce cuvintele nu o pot descrie. În seara aceasta are o rochie roșie cu o crăpătură care îi dezvăluie coapsa stângă în timp ce merge. Se apropie de bar. E de parcă toată lumea s-a oprit în loc și acum numai ea există cu adevărat. Pașii ei tatuează podeaua iar parfumul ei îți gâdilă nările atunci cand trece pe lângă tine. Ajungând la bar, își dă mănușile si ochelarii jos. A venit cu mașina, mereu le poarta cand conduce. Întinde delicat mâna spre clopoțel pentru a atrage atenția barmanului dar până să își ducă gestul la bun sfârșit, acesta apare cu băutura ei gata preparată, o limonadă cu ghimbir si menta. Cred ca el o cunoaște cel mai bine, sau cel puțin îi cunoaște gusturile în materie de băuturi. Ridică ușor paharul și îi face cu ochiul barmanului. Toți am vrea sa fim în locul lui. E singurul care are parte de o oarecare interacțiune cu ea. E vineri, seară de jazz. O privim cu toții cum bea doar două înghițituri din limonadă, ca de obicei după care dispare in culisele scenei din stânga barului. 19:55. În fix 5 minute cortina se ridică iar ea apare pe scenă, de data aceasta așezată la un pian. Hmm... asta-i nouă. Oare va canta la pian? Primele acorduri ale trupei din spatele ei se aud. Nu trece mult și degetele ei încep să mângâie clapele acompaniându-și colegii. Se întoarce către public și ne aruncă un zâmbet suav. Mereu face acest gest înainte de a începe sa cânte. E felul ei de a da startul spectacolului. Începe... Versurile cântecului zboară lin pe lângă urechile noastre. După prima strofa recunosc cântecul: New York New York. Nu eram un fan al jazzului până să o aud pe ea. Nici acum nu sunt, dar atunci când ea canta, devin unul.
Cele două ore au zburat pe nesimțite. Atât de fermecat sunt că niciodată nu realizez cum trece timpul. Dau să merg spre scenă în speranța că de data aceasta voi obține un autograf, deși, adevăratul meu scop era să am cel mai mic dialog cu ea. Nu as avea curajul sa o abordez in alt context. Nescăpând-o din priviri, mă lovesc de un ospătar și mă aleg cu un pahar de whiskey vărsat pe mine. Mă uit la mine și înjur în șoaptă. Ospătarul, nou fiind, începe să-și ceară mii de scuze temându-se probabil că va avea probleme. După ce îl liniștesc îmi întorc privirea către scenă. Ea nu mai e. Ospătarul mă informează că a plecat. Ies afară și mă întâmpină aerul rece. Îmi aprind o țigară. Privesc spre parcare și o văd intrând în mașină. După 2 minute trece pe lângă mine. O urmăresc cum pleacă. Mă gândesc că asta e încă o ocazie ratată de a vorbi câtuși de puțin cu ea. Visez la asta de câteva luni de când și-a făcut apariția prima dată în acest local. Nu pot explica ce efect are această femeie asupra mea. Pur și simplu are un anumit farmec. Poate e mai bine așa. Poate că dacă aș ajunge sa o cunosc magia va dispărea...sau poate că mă mint singur. E mereu atât de aproape de mine și în același timp atât de departe. Uneori mă întreb dacă e doar rodul imaginației mele...
