Trandafirul mov

Testament

Mergem împreună cu bunicul la avocat și deja aflam ca îl dezmosteneste pe Max.

- Unicul moștenitor al imperiului Muller va fi Eva, atâta timp cât ea va rămâne ca și soție a lui va rămâne de drept moștenitoare, dacă ea va divorța și în timpul ala va avea un copil, moștenirea se duce la copilul ei, stranepotul meu, iar de vă divorța fără sa aibă copil moștenirea va trece la stat fără drept de apel și fara ca Max sa poată recupera ceva, asa sa scrii domnul avocat!
Noi rămânem uimiți, nu știam ca bunicul e atât de înverșunat pe nepotul lui.

Ajungem acasă și dau sa întru în camera mea, dar Victoria ma oprește.

- Dormitorul acela e încuiat pentru noi renovări, pana atunci voi doi veți dormi împreună în celalalt dormitor.

- Bine, dar sa știți ca oricum mai mult eu voi dormi în camera noastră, mai mult el e pe la alta.

- Știu, dar te asigur ca nu pentru mult timp.

A doua zi mergem cu toții la munte, se pare ca pana sa plecam se hotărăște și el sa apară.

- Neața familie!

- Neața, derbedeule, spune bunicul.

Când Dean își vede fiul sa duce la el și ii spune sa fie cu grija și potolit pentru ca bunicul tocmai ce la dezmostenit iar moștenirea o primesc doar eu și copilul nostru asta dacă va exista asa ceva.

- Bunicule, e adevărat? M-ai dezmostenit?

- Pai tu ce crezi? Crezi ca îți poți bate joc asa cum vrei de familia asta?

- Tata socru, chiar mi-ai dezmostenit fiul, întreabă soacră-mea extrem de mirată.

- Victoria atât timp cât nu e demn de numele asta, face de ras familia și își bate joc de soția sa, da, nu mai are niciun drept asupra averii.

- Ai înnebunit!

- Ai grija ce spui Victoria, sa nu îți para rău după aceea, spune bunicul meu extrem de serios.
Iar astăzi asa cum am stabilit vom merge împreună la cabana de la munte. Poate ne mai aerisim creierii și ne vine mintea la cap spune bunicul uitându-se spre Max.

- Am înțeles, spune Max, ești foarte haios, ce sa zic.

- Ma bucur!

Cu toții ne facem bagajul de munte și plecam cu diferite mașini, eu vreau sa merg singura cu a mea, pana la munte am timp sa ascult muzica și sa rămân doar eu și gândurile mele.

- Max sper ca soția ta nu pleacă separat de tine, spune bunicul, ceea ce ma ia și pe mine prin surprindere când era gata sa întru în mașină.

- Te rog, Eva, vino cu mine, nu ști drumu și nu as vrea sa te rătăcești, spune Max. Prefer sa nu spun nimic pentru ca îmi aduc perfect aminte de cuvintele bunicului, sa joc după cum canta el și asa fac. Las mașina mea și ma urc în dreapta lui Max deși ideea nu îmi mai surâde, deja îmi facusem în minte planuri cum ma voi distra singurica în mașină mea pana la munte.

- Eva orice ar încerca bunicul sa ști ca nu merge, eu iubesc pe altcineva după cum ști.

- Nu înțeleg, atunci de ce nu lupți pentru acea femeie. Acum ești dezmostenit, poți sa faci ce vrei.

- Îmi e teama ca bunicul e mai șiret de atât.

- ce ar mai putea sa îți facă?
In plus dacă tot o iubești atât de mult pe ea de ce nu faci ceva în privința asta și ma lăsați pe mine dracului în pace.

- M-ar omora bunicul, în plus nu pot sa îl supăr, nu vreau sa mai ajungă odată în spital din vina mea, nu as putea trai cu această vina.

- Tu ști mai bine, spun eu, încercând sa par ca îmi e indiferent și întorc capul privind peisajul de pe geamul mașinii, încercând sa nu plâng de nervi. E bărbatul altei femei, gândul lui e la ea, nu cred ca va fi posibil sa ma iubească pe mine și uite asa cum mi-am distrus eu viata. Am sa pierd ani lângă un bărbat ce nu ma iubește, iar eu...cu mine cum rămâne?