Life in doubles [F.F.Z.M.]

Chapter I

*Rose! Rose!* Aud prin versuriele melodiei zgomotoase pe care o ascultam voce prietenei mele.

*Eve, ce cauti aici? Parca ai spus ca azi te duci singura la colegiu sau , din nou a aparut un caine in raza ta vizuala si vrei sa te conduc eu?* o intreb ofatînd si fixandu-mi privirea pe ochii ei albastrii.

*Nuuuuu!* Tipa la mine de parca as fii facut-o de rușine sau aș fii o persoana care nu o cunoaste de mai bine de zece ani. *Azi eu nu mai fac cursuri, si am venit sa te intreb ceva.* Nu o las sa termine ca i-o iau inainte.

*Si vrei sa ma intrebi daca vrei sa hoinarim singure pe drumuri? Ei bine nu Eve, din pricina absentelor mele de la cursuri acum am o groaza de restanţe. Nu mersii, draga mea nu vreau.* spun bătând-o pe umar.

*Nu. Rose nu asta. Mai stii acum cateva saptamani cand eream la cafenea si imi povesteau de problemele mamei tale, si cum ca nu mai ai din ce sa-i cumperi tratamentul pentru vindecarea, leucemiei in sange pe care ea o are. Atunci Jesy nu stiu cum dar a facut, dar a auzit* spune fara sa respire, dar mie una deja mi se inceţoşase privirea de la lacrimile care cereau sa cada pe obrajii mei reci.*Jur ca nu am vrut sa te fac sa te simti prost , am vrut doar sa se rezolve toata incurcatura asta.* spune aceasta acum privindu-ne una pe cealanta. Privind acei ochi de un albastru spalacit care mereu mi-au fost alaturi la fel de mult cum le-am fost si eu. Imi afund capul un parul ei blond si incep sa vorbesc ca si cum as avea prune in gura. Aceasta se intamplandu-se de la plans desigur.

*Nici eu nu am vrut sa te fac sa te simti prost atunci cand am plecat de langa tine, dar din toti acei prieteni pe care i-am avut , tu esti singura care a mai ramas cu mine si doar tu sti de mama si si de ce se intampla cu ea. Te iubesc fiindca esti mereu aici si imi oferi intotdeauna un umar pe care sa plang.* spun si m-a indepartez de ea stergandu-mi lacrimile cu podul palmei.* Jesy..... Aia roscata....cea care numara numara zilele fiecaruia in acel liceu?*intreb, iar ea afirma.*Si ce a patit a dat milostenia in ea?*intreb cu o spranceana ridicata.

*Habar nu am, mi-a dat numarul ei de telefon si dupa mi-a spus ca nu i face pentru tine ci pentru mama ta care a ajutat-o foarte mult la examenele din clasa a XII-a , cum ca ia dar meditatii gratuite la matematica si.... Nu mai tin minte ....... In orice caz asta mi-a spus si eu asta iti spun.* stau si nu prea mi-o imaginez pe ea asa draguta. Eve imi intinde numarul acesteia de telefon.

*Ce ai vrea sa fac cu ăsta?*aproape țip la ea.

*Sun-o!!* mă mustreaza printre dinti. Ridic mâinile în semn de aparare si încep să tastez numărul. Poate vă întrebați de ce ascult de ea, cu toate ca sunt majoră si vaccinată? Deoarece ea este mai mare ca mine si mereu s-a purtat ca o sora mai mare pe care nu am avut-o niciodata, mereu a fost acolo la fiecare notă mică, la fiecare cearta cu mama, la fiecare evadare spontană de acasa si mai ales la fiecare despartire. Și de ce ar lipsii acum? Nu este cu mult mai mare, doar cateva luni, suntem nascute in același an, dar ceea ce ne face diferite este ca ea e o obsedată de curatenie, iar eu detin tehnica manipularii.

*Ok... Sună.... Și iarași sună.... Și iarași...*

*Alo* aud o voce minuscula acolo in difuzor, și eu îi fac semn lui Eve că roșcata este la telefon, si că sunt in extaz, iar ea îmi face să vorbesc în continuare.

*Mmmm.... Bună?* spun cu un ochi închis.

*Cine este?*întreab ea cu o voce de pisicuța.

*Rose.... Rose Nelson.* afirm.

*Rose... Iti asteptam telefonul. Credeam că nu am să re mai vad vreodatã..... Dar uită-te acum. Cred ca destinul ne vrea impreuna.*destinul are 3 secunde sa fuga ca de altfel il pun pe Charlie pe el.