Life in doubles [F.F.Z.M.]

Chapter V

Three weeks after

*Cum a fost?* Mă întreabă Mandy folosind timbrul ei de copil nevinovat.

* A fost absolut superb, îți jur mâine am să fiu acolo chiar dacă va trebui să dau din nou cu ochii de fratele tău.* spun îmbrățișând-o. Și, da am mai avut conflicte cu Zayn minore, banale, eu una în momentele acelea credeam că vorbea să nu adoarmă, dar nu am de ce sã o învinovățesc pe Mandy, sau să mă port urât cu ea, sau sã mă îndepărtez de ea cel mai mult. Nici nu vreau sa mă gândesc.

Îmi este atât de dor de mama, de la ultimă mea apariție, asta întâplându-se, acum trei sãptămâni.(A.N: Pentru toți cei care nu știu cine este mama ei, și nu au citit distribuția, mama ei este Janette.)

În afară de faptul că mama nu mai este în Londra ci a plecat pentru înmormântarea tatălui meu, da de aceea venise aici, pentru am spune că tatãl meu  a murit, ce tot zic eu aici nici mãcar nu îl pot numii tată. C sã spui că propriul tãu copil, este facut cu altcineva , dupa testilul A.D.N. care spune clar cã eu eram sânge din sângele lui.

*Vrei sã vin cu tine, ști tu...?* spune în timp ce își încalță balerinii.

*Stai liniștitã, mă descurc eu, sper că nu este așa de greu să bați la ușă și să ceri o amărâtă de partitură.* spun în timp ce îmi iau geaca albastră de piele peste cămașa mea roz pal care acoperea o parte din blugii pe care îi purtam.

Îmi iau cheile și îi fac loc pe ușa mai întâi Amandei,iar după eu până ajung la mașină. Își deschide singură portieraa, la fel și eu și dau drumul motorului pentru a merge spre școală.

*Rose!*îmi atrage vocea ei atenția.

*Da!* rostesc cuvintele tare și clar ea știind deja că are auturitate totală pentru a vorbii.

*Tu chiar nu îl agreeazi de loc pe fratele meu așa-i, uite aș vrea sã nu îți faci o impresie proastă asupra lui,este un om foarte bun cu un suflet foarte mare, nu vreau sã nu vă înțlegeți.... Tu însemni mult pentru mine Rose, Zayn înseamnă mult pentru mine, tata la fel. Știu că nu locuiești cu noi de mai mult de o lunã, dar serios chiar mă simt extrem de atașată de tine, și aș vrea să te înțelelegi cu Zayn la fel de bine cum te înțelegi cu tata. Ști ce zic?* îmi ține ea discursul pe care, eu una cred că ș-i la învățata aseară. De ce ar vrea ea să mă înțeleg cu fratele ei chiar nu observă că eu nu îl suport, săptămânile acestea mi-a stat în gât sã nu îl iau la bătaie sau sã înjur și ea vrea să mă înțeleg cu el. Îgh, îmi vine să vărs. Dar ce mă impresionează cel mai mult în discursul acesta este faptul că eu chiar însemn ceva pentru ea, și cã Zayn are suflet.... Nu prea o cred, dar sã o lăsăm moartã.

*Da Mandy știu și eu că toți oameni au suflet, și sunt abtsolut sigură ca si fratele tău are, dar săracul nu știe cum să-l folosească. Ști ce zic? Adică eu nu am nimic împotriva lui, și nu eu nu îl suport Mandy, el nu mă suportã pe mine. Tu crezi că dacă m-ar fi suportat mai vorbeai tu acum de el?* spun fiind atentă în continuare la drumul spre școalã. * Deci te rog nu insista asupra subiectului acesta, te rog!* mă milogesc.

*Ok!* spume dezamăgită în timp ce eu parchez mașina în fața școlii.

*Vrei să te conduc până în clasă, măcar atât sã fac și eu.*

*Aah... Nu. Nu este vina ta, pur și simplu mã simt incomod aici.* spune privind școala prin geamul mașinii.

*De ce Mandy?* o întreb în timp ce scot cheile din contact și mã așez mai confortabil.

*Nuuu. Tata, când am venit ultima oară aici a făcut un mare circ cum că merit mai mult decât școala asta rahatică, și m-a despărțit de colegii mei în cel mai sec mod posibil. Efectiv m-a laut din clasă și a plecat cu mine, bine nici eu nu prea mai eram în stare de ceva dupã despărțirea lor. Și eu ,și tata, și Zayn.*