Life in doubles [F.F.Z.M.]

Capter IV

Mă întorc rapid spre scările ce duceau la parter și într-o fracțiune de secundă, nasul meu deja lovit se zdrobește de un abdomen plat, acoperit de o ducată de material negru cu o incripție ciudată. Îmi ridic privirea sfioasă pentru a vedea cin este, dar zăresc niște ochii de culoare ciocolatie, care în momentul de față mă priveau cu cea mai mare ură.

*Închide gura că intră muște!* Mă avertizează și urcă mai sus, zdrobindu-și umărul de al meu, iar eu cãzând pe scări din pricina puterii pe care o deținea. Închid telefonul deorece, Eve vorbea mai rau ca o moară stricatã.

Cobor încet pe scări până la bucătărie, iar acolo observ un spate micuț acoperir de un par lung și negru, trec pe lângă aceasta pentru am lua geanta și a pleca la loc în dormitor până îmi începe ora de pian. Îmi iau geanta și mă uit atent la fetiță, și observ că seamană extrem de mult cu, baiatul de mai devreme, poate înafară de ochii acesteia care sunt de un albastru spălacit, foarte simpatică.

*Amanda?*

*Daaa?* Rãspunde închizându-și telefonul, și acordându-mi mie toată atenția sa, fixându-mă cu privirea.

*Bună Amanda, eu sunt Rose!* spun și ii întind mâna, ea mi-o prinde și o scutură.

*Presupun că știi deja, Amanda, dar te rog din suflet spune-mi Mandy. Nu suport numele acesta de... Femeie bătrânã.* spune și stă cu capul, în jos. * Tu ești noua profesoară așa-i?* oftează.

* Să înțeleg că nu îți place de mine?* o încerc eu.

*Oooh doamne... Nu, doar că știi tu, cum ma atașez și eu de un profesor, imediat tata îl dă afarã, nici eu nu am să îl mai înțeleg, înțelegeți ,domnă Rose?!* spune, aham, tatăl ei nu știe ce se întâmplă cu ea , iar ea nu știe ce se întânplă cu tatăl ei. Pfffff. Am înțeles...

*Nu îmi mai spune te rog așa , mã simt ciudat, spune-mi Rose, am 21 de ani nu 80. Ok?* o întreb și îi ating dosul palmei, care deținea o piele extrem de fină.

*Ești de aceeași seamă cu fratele meu.*

*Că tot am dat-o în alți oamenii. Cine era tipul care a urcat sus?* o întreb încet apropiindu-mã de ea mai mult.

*Zayn, fratele meu!* spune cu voce tare când Zayn intră pe ușă.

*Vorbeai de mine?* mă întreabă Zayn uitându-se la mine de parcă zivi că zici cã aș fii spânzurat pe cineva.

*Rose?* mã întreabă Mandy.

*Ce sa întâmplat?* o întreb luându-mi ochii de la Zayn.

*Când începe ora noastră și ce avem acum?* întreabă aceasta cu foarte mult interes.

*Tu ești profesoara?* mã întreabă Zayn râzând.

*Da.* i-o spun direct și pe fațã.

*Da. Adică tu nu vei sta aici mai mult de două zile, crede-mã. Eu unul credeam cã ești o țintă de a lui tata.* spune el râzând stând în fața mea, mai precis lângã Mandy.

*Mdaa.* spun lăsând capul în jos.

*Stiu. Acum te simți josnic....* mai vrea să mai spunã ceva dar se oprește.*Mandy, pleacã!* spune și se uită atent la mine.

*Dar acum trebuia sã.... * spune Mandy uitându-se îngrijorător la mine.

*Mandy, pleacã! * spune , dar ea rămâne tot acolo. *Mandy nu mã face să te arunc direct în camera ta.* spune , iar ea iese trântind ușa și dupa auzindu-se încã o data altă ușă.

*Știu că te simți josnic , deoarece știm deja amândoi , că mai mult de o lună nu vei sta pe aici. Oooh crede-mă vei pleca din mâinile mele și sã nu te gândești că nu știu deja discursul tatei cum cã ar trebuii sã vorbeşti cu ea ca şi cum a-ti fi cele mai bune prietene, şi sã fii ca o mamã pentru ea.* spune şi se apleacã spre mine, îmi prinde maxilarul cu degetele sale lungi şi subtiri.*Slabe şanse papuşã pentru mine rãmai o cârpã de şters pe jos. Întelegi? Eşti un nimic.* îmi şuierã în fatã în timp ce ochii mei ereau ca douã pahare pline de apa, lacrimile fãcându-şi aparitia pe fata mea.

*Ascultã-mã, mãi bãiete!* spun retrãgându-mi fata din palmele sale , şi stergându-mi fata de lacrimi. *Sincer, nici nu ştiu cine te crezi, sau ce te crezi sã judeci pe altii, iar tu nu te auzi vorbind, tu eşi, eşti.... Pff.... Un needucat, bãdãran. Şi stai o clipã , de ce m-aş simtii josnic în fata ta, şti mãcar ce înseamnã a te simti josnic, înseamnã a-ți fi rușine de cineva și nu văd sensul în a-mi fi rușie de tine, poate tie de mine.* spun și dau să plec. * Ohh da, și să nu mai îndrãznești vreodată să mă mai atingi. Sper că m-am făcut înțeleasã!* îi urlu în fața. Eu am mai trecut prin chesti de genul și am învãțat că dacã ești bun ești luat de prost. Nu vreau să fac aceeși greseă din nou. Așa că îmi pare rău de tine Zayn.

* Vaii, tuu! Redbull îți dă aripi. Nu crezi că-ți permiți cam multe...*

* Știi ce încheie subiectul îmi pierd timpul degeaba cu tine.* spun luându-mi geanta și plecând.

Stăteam și mă uitam dupã mașina mea, si ce mă enervează cel mai tare este faptul că am mers pe jos de la Za.... Mandy, panã aici , iar aici am mers tot campusul ca sa îmi gasesc mașina pentru a mă întâlnii cu Eve, a spus că este ceva serios. Acum pe bune, ce erea mai serios decât neuroni mei storși de a atâția nervi.Pff.

Convorbire telefonică

*Da* rãspund nervoasă.

*Ce ai?* mă întreabă ridicând tonul la mine, de aceea eu trebui să-l scad.

*Draci, Eve asta am D-R-A-C-I.* spun eu printre dinți, răspicat.

*Pai bine pãstreazăți d-r-a-c-i pentru tine!!!!!! Și mișcă-te încoa.

*Imi pare rău să te anunț , dar eu nu am să plec de aici daca nu vi să mã iei!* spun, dar ea îmi închide telefonul.

Perspectiva lui Evelin

I-am închis , nu pentru cã mă voi duce după ea, ci pentru că știam că va venii singură, mai ales când o va vedea pe Janette sigur nu va mai vrea să plece, mai ales că nu prea sau mai văzut ele două.

Cobor din mașină pentru a intra în cafenea, acolo unde o văd pe Janette stând la o masa jucându-se cu ligurița din icetea-ul ei.

*Bună, Janette!* o salut.

*Oooh , bună Eve!* mă salută. Din spatele ei se aud niște pași grabiți!

* Mă crezi proastã sau ce?* spune , dar se oprește cand o vede pe Janette. * Mi-ai lipsit atât de mult....*

A.N: Hey!! ce mai faceți, mda l-am scris mai devreme decât ar fi trebui. Mi-am propus să vã pun o întrebare la fiecare capitol, iar voi îmi rãspundeți ca comm. Cine este Janette?

Ly .

*Editat*