Fame- WattyVoiceAwards

Prolog

Acum două luni

- Domnule Fierce, vă rog să părăsiţi clădirea. Comportamentul dumneavoastră a întrecut orice limită! Absenţe, jigniri asupra cadrelor didactice, lipsă de respect faţă de colegii de clasă, note supărătoare şi  mai presus de toate delicvenţă juvenilă!

Da, cum spui tu, târfă.

- Acum, te-aş ruga să-ţi eliberezi dulapul.

Mă ridic pur şi simplu de pe scaunul din lemn de cireş căptuşit cu un material fin, vişiniu, probabil scump şi plec, trântind uşa de aceeaşi culoare în spatele meu. Poate să-l "elibereze" singură, în fond, nu am nevoie de nimic din ce se află acolo. Cărţi, ce să mai fac cu ele? Tot ce-mi trebuie este ea... şi pot fi eu, fericit şi în totalitate împlinit. Nu am nevoie de o baborniţă ce-şi păstrează încă virtutea la borcan, n-am nevoie de paraşuta de Sky să mă bată la cap cu "încetează să trăieşti într-un vis şi acceptă că nu se va întâmpla niciodată". Ar fi trebui să îmi arate susţinerea ei, dar tot ce văd sau simt e dispreţ, milă. Deşi toţi îmi spun că sunt nebun, cine îi ascultă? Eu ştiu că se va întâmpla atunci când voi fi pregătit. Nu am nevoie de şcoală, educaţie... La naiba, c-am primit destulă. Tot ce vreau e faimă, celebritate, vreau să reuşesc datorită a ceea ce ştiu să fac mai bine, nu să mor printre cărţi. Nu mai îmi pasă dacă rămân singur, pentru că nu voi fi. În fiecare noapte voi avea câte un corp cald să-mi încălzească aşternuturile, chiar să le rupă, de sunt faimos sau nu. De ce m-aş mai distruge singur din încercarea de a da naştere unei posibile iubiri? Nu, ea nu există, nu mai există pentru mine.

Holul şcolii părea atât de pustiu, atât de liniştit, până glasul ei inconfundabil îmi întoxică timpanele. Părul cărămiziu răsturnat sălbatic peste umerii albi, plăpânzi, ochii căprui, uşor timizi şi acel întreg chip de...

Termină, Derek! Refuză să-i mai cazi la picioare! "De ce îmi faci asta", îmi spun pentru mine când privirile ni se întersectară. În ochii ei se citea nepăsarea, ceea ce mă face să urlu...să urlu de cât de prost am fost s-o las să-mi intre aşa prin toate colţurile minţii, s-o las să mă prostească în felul acela...

Târfe, toate sunteţi nişte târfe nenorocite.

Încă merg, asta e bine. Tocmai realizez că am ajuns în faţa casei. Intru rapid pe uşă şi o aud pe bunica cum mă salută grijulie, cu o oarecare teamă în glasul blând, probabil cel mai cald glas pe care-l vor auzi urechile mele vreodată. Îi răspund cu un zâmbet respectuos şi mă refugiez în camera mea, după închid uşa. Fără a-mi da seama ce fac şi de ce, trupul îmi cade peste patul nefăcut, îmbrăcat în lenjerie de culoarea nopţii, ce mirosea a parfum dulce de femeie, ceea ce mă face să-mi amintesc de seara trecută. O, Dumnezeule, ce partidă zgomotoasă am avut! Acei sâni de mărimea turnului Eiffel deasupra cărora mă tot plimbam şi acel posterior.... Frânturi din timpul petrecut cu Jenny.... sau Jamie mă delectau cu formele ei voluptoase, numai bune de partea a doua.

Mă ridic şi rup o foaie dintr-un caiet la nimereală, iau un pix aruncat printre CD-urile vechi ce încă le ascult, apoi mă aşez la birou, dar nu înainte să aprind lampa care întruchipa un coş de baschet.

Peste rândurile ce zăceau nescrise, am aşternut cele mai sincere sentimente ale mele şi i-am explicat femeii care m-a îngrijit toată viaţa cum voi pleca să mă regăsesc, mai precis plec să-mi găsesc norocul pe care-l aştept de când m-am născut, cum îi voi trimite bani săptămânal, ce desigur şi fără nici o ezitare trebuie acceptaţi şi cum voi veni din când în când în vizită, dar să nu-şi facă griji, pentru că o voi suna aproape zilnic, s-o asigur că sunt bine şi că îmi merge binişor. Nu vreau să plângă, ea şi bunicul se vor descurca şi fără mine... Toby, băiatul doamnei Ivy de alături îi va ajuta de câte ori vor avea nevoie. În final, am terminat cu un "vă iubesc" cât se putea de real, din suflet, apoi am împăturit hârtia.

În două ore eram gata, cu bagajele pregătite, ea era deja lustruită, pusă în valiza ei specială,  făcusem şi un duş revigorant şi aşteptam doar împulsul să mă împingă spre plecare...

Era trecut de ora două, deci toţi dormeau. E timpul. Spunând asta, m-am deplasat în linişte spre bucătarie, unde zăcea aceeaşi mobilă antică, lăcuită, dar distrusă fără măsură de skateboard-ul meu ce mă însoţea în copilărie peste tot. Acum nici nu ştiu unde este, nu mai ştiu nimic... Am zâmbit amar şi am lipit pe frigiderul alb bucata ce avea o culoare la fel de ştearsă. Ochii mi-au căzut în mijlocul acestuia, peste fotografia gigantică plasată acolo. Bunica, bunicul, eu şi doi oameni ce aparent erau părinţii mei, pe care eu nu i-am cunoscut niciodată. Părinţii mei erau de fapt bunicii...

Am închis ochii, îndepărtând toate sentimentele şi gândurile ce îmi îngreunau plecarea. M-am îndepărtat încet de fluxul de amintiri ce se odihneau în acea casă, apoi cu timpul mica adunătură de pereţi ce erau fixaţi sub acoperişul inundat de un roşu spălăcit, care devenea ruginiu, arăta ca şi cum ar fi fost de mărimea unui deget. Atâtea lucruri ce stăteau îngropate între acei pereţi rozalii, îngălbeniţi de timp...

Am închis ochii încă o dată, dar de acestă dată, atunci când i-am deschis m-am simţit ca şi cum eram altcineva, ca şi cum renăşteam.

După câteva zeci de minute bune de mers pe jos, am ajuns în staţia pustie. Era în jur de patru treizeci, asta însemna că în mai puţin de jumătate de ceas îmi voi ocupa locul în microbuzul ce mă va duce spre faimă. Puteam observa luminile farurilor, ale clădirilor, ale stelelor. Stele, voi fi o stea, eu voi fi lumina ce va cădea peste marea de oameni care vor veni să mă vadă... pe mine.

Am fost brutal trezit din visul meu de claxonul ce anunţa sosirea autocarului. Şi atunci am ştiut, dacă plec, voi porni spre necunoscutul sobru ce îmi va decide viitorul.

Nu vreau să fiu o cărămidă ce zace fără strălucire în peretele infinit al dorinţei. Vreau să fiu peretele, vreau să fiu puternic, eu, stăpân peste ceilalţi...

                                                                                                            ***

Prologul la "Fame"... Nu ştiu cât de bun este pentru că nu am experinţă în  descrierea din perspectiva unui personaj, ceea ce e ciudat, pentru că întreaga poveste va fi din opinia lui Derek Fierce... În fine, aş ruga să trimiteţi păreri, cei care citiţi, despre ce nu e bine sau ce ar trebui schimbat.