||Ingeri pe Pamant||

Capitolul III - El, olimpic?

~Derek's POV~

Alarma telefonului ma facu sa ma trezesc brusc, sarind direct in picioare. WAIT WHAT?! Tocmai m-am trezit dupa alarma! Cred ca e o premiera.

Si asta e numai din cauza ei. In noaptea asta nu am putut sa dorm mai mult de 4 ore. Numai imagini cu fata aceea imi apareau in minte. E prima oara cand cineva chiar ma pune la punct. Stiam ca odata cineva va avea curaj sa faca asta, dar nu as fi crezut niciodata ca acel cineva o sa fie o fata. O fata al naibii de sexy. Imi aminteste constiinta mea de doi bani. Dar cam avea dreptate. Desi nu o sa recunosc vreodata. Dar chiar era o fata foarte frumoasa. Cand ma gandesc la parul ei blond, la ochii ei de un albastru intunecat ca o mare involburata si la corpul ei care facea orice fata invidioasa. Era si inocenta, ceea ce mi-a placut la ea. Nu imi plac curvele care se tot gudura pe langa mine. Dar ea era diferita. Ea nu se gudura pe langa mine, ci din contra, m-a respins si mi-a mai spus si cateva replici usturatoare. Cred ca daca ar exista un concurs intetnational de pus in gura cu lumea si de replici usturatoare, ea ar fi cu siguranta campioana.

Pentru moment am renuntat la a ma gandi la acea fata care mi-a rasucit pur si simplu mintea.

Am intrat in baie, m-am dezbracat si m-am bagat sub jetul de apa rece, lasandu-ma relaxat de picurii care mi se scurgeau pe fiecare particica a pielii.

Am iesit din cabina si mi-am infasurat un prosop mic, alb. M-am oprit in fata oglinzii si am oftat adanc. Mi-am adus aminte de ce i-am facut ei cand m-am enervat prea tare. Cum Doamne a putut o fata sa scoata ce e mai rau din mine? De obicei foloseam tratamentul asta pe tipii care se credeau mai tari ca mine.

Of. Ce am ajuns... Din Inger General al Departamentului Protectia Muritorilor, la un adolescent bogat de care oamenilor le e frica. De 19 ani de cand am fost gonit pe pamant din cauza misiunii care nu a mers prea bine, m-am obisnuit cu viata de muritor.

Imi deschid aripile nesigur. Nu le puteam deschide total, deoarece baia era mica, iar aripile aveau avergura de aproape 3 metri. Ma simteam nedrept purtandu-le. Uneori le mai deschid in public, dar muritorii nu le pot vedea, Consiliul ocupandu-se personal de protectia aripilor de privirile curioase ale muritorilor. Dar cand o strangulam pe fata si mi-am deschis aripile, as fi putut sa jur ca a parut surprinsa! Doar nu... Oh stai Nu. Nu nu nu. Nu avea cum sa imi fi vazut aripile! Ea nu era un inger. Am simtit asta. Au avut cumva probleme la Consiliu? Poate doar mi s-a parut ca era surprinsa. Totusi era strangulata, nu? De catre tine, idiot fara inima. Taci naibi din gura pe care nu o ai, constiinta stupida. Nu stiu ce mi-a facut fata asta sa imi para rau ca am strans-o de gat. Dar cuvintele ei ma enervasera la culme! Auzi, eu, un vierme!

Ma duc din fata oglinzii sa imi aleg hainele. Azi se fac ore, deci blugi negri si stramti, o camasa alba, o cravata neagra si tenisi negri. Imi aranjez repede parul si ies repede din camera cu gandul la ce imi va rezerva ziua de azi.

~Erica's POV~

Alarma telefonului ma trezi dintr-un vis in care zburam aruncandu-ma de pe o stanca, dar singurul loc de unde am zburat a fost din pat executand o aterizare perfecta a fetei mele pe parchet.

M-am ridicat cu greu si inchizand alarma enervanta: "You are my sunshine, my only sunshine!". Stai, CE?! Delirez cumva sau tocmai m-am trezit dupa alarma? Ei bine, totul are un inceput, nu? Dar nu vreau sa imi dezvolt o obisnuinta din asta.

M-am intins, oasele pocnindu-mi zgomotos. Mi-am ales din dulap o pereche se blugi stramti, negri, o camasa desul de stramta, o cravata neagra si balerinii mei negrii. M-am dus in baie, drept la oglinda. Vanataile produse de maniacul ala inca nu disparusera, dar aparent s-au vindecat cat de cat. Am dus o mana la una din numeroasele vanatai, iar cand am atins-o am icnit de la durerea ascutita care imi sageta zona din jurul vanataii.