Vis urât

prolog

Iubesc sa iubesc.
Iubesc sa fiu om si sa ma simt umana, iubesc sa trec prin tot spectrul emotional si sa simt toate sentimentele deodata, este singurul moment in care traiesc cu adevarat.
Iubesc iubirea si tristetea.
Iubesc suferinta.
Iubesc sa fiu suma tuturor greselilor mele si iubesc consecintele actiunilor mele. Doar atunci ma simt cu adevarat om.
Iubesc sa privesc cerul, iubesc sa simt vantul si iubesc sa simt cum se sparg valurile marii involburate de picioarele mele goale, iar stopii reci de apa imi ating coapsele, iubesc tot ce ma inconjoara.
Iubesc felul in care si acum, la aproape 20 de ani ma fascineaza pasarile in cantecul pe care doar ele il inteleg si sunt invidioasa ca ele pot calatori in fiecare zi, intinzandu-si aripile si zburand unde vad cu ochii, iar din toate locurile de pe pamant au ales pomul din fata bancii pe care stau eu.
Iubesc oamenii ce ma inconjoara, iubesc felul in care fiecare are viata lui cu trairile lui si cum la fiecare bec aprins din ferestrele blocurilor este o persoana cu propria sa poveste, iar acum 50 de ani poate, a fost acolo un alt om cu viata sa care a luat sfarsit la un moment dat.
Iubesc sa traiesc, este cel mai mare dar, iar suferinta mi-a devenit cea mai buna prietena, fiindca mi-am dat voie sa o simt la capacitate maxima deoarece despre asta este viata, sa simtim, sa privim, sa trecem prin intreg spectrul emotional fara sa ne intrebam " dar ce ar fi fost daca? " .
Iubesc si sunt recunoscatoare.
Iubesc.
Atat.