Pisica maidaneză

9

     -Dă-mi un pumn. Un pumn nu o palmă.
  O încurajă stând dreaptă la un pas de ea.

     Fata o privi mirată, neânțelegând cererea.

     -Fă-o. Nu mai gândi atât.
  Îi ceru încă o dată, privindu-i chipul.

     Până la urmă prinse curaj și își luă avânt.
     
     Doar un pic se lăsă într-o parte, evitându-i pumnul fără nici o greutate.
     Îi făcu semn să mai încerce încă o dată, și încă o dată.  Vroia să îi testeze rapiditatea și forța, constatând că nu avea de nici una.

     -Nu te uita la mine. Înlocuiește-mi chipul cu al lui. Vizualizează imaginea.

     O văzu încruntându-se, după care se avântă asupra ei.
    Știa din propria experiență că acest truc funcționa totdeauna.
   Nu o nimeri nici de această dată, dar măcar lovitura avu mai multă putere.
    În sală mai erau doar doi băieți care se antrenau în ring.
     După alte câteva încercări de a o nimeri, o văzu respirând cu greutate.
     Știa că deja obosise, dar nu vroia să o lase să se odihnească. Vroia să îi arate ce înseamnă un antrenament, încă de acum, dându-i posibilitatea să renunțe.
    Dacă vroia să o facă, nu avea rost să își mai irosească timpul amândurora.   O văzu avântând-se doar că din cauza furiei și a concentrării, se împiedică, iar dacă nu ar fi prins-o în brațe, s-ar fi întins pe cimentul tare.
   Rămase susținând-o simțindu-i trupul firav și o vagă adiere de parfum.
    Întoarse capul realizând că acel miros ușor venea de la părul ei negru, prins în nelipsita coadă împletită.  O îndepărtă, neplăcându-i senzația ce o străbătu. Și așa din acea noapte se surprinse de câteva ori gândindu-se la ea. Lucru ce nu îl mai făcuse pentru nimeni.

     -Acum odihnește-te cinci minute, după care o să vorbim.
    Nu mai stătu în loc să vadă ce avea să facă și, se îndreptă spre vestiar. Intră în cabina de toaletă și trânti ușa. Se așeză pe capacul vasului de toaletă, dar în două secunde se ridică doar că să se așeze la loc.
   Simțea că nu are stare, dar nici nu vroia să fie în apropierea ei în acea clipă.
     Își așeză palmele pe ușă și își lăsă capul în jos între ele.
    Era neliniștită din cauza simțurilor ce o asaltară când o prinse în brațe.
    Și acum parcă îi mai simțea trupul între ele.
   Ieși la fel de furioasă și își trânti niște apă pe față.
    Când reveni în sală o văzu stând pe canapea iar lângă ea era Zian.
     Cei doi băieți își terminaseră antrenamentul și plecaseră, rămânând doar ei.

     Evolet o văzu apropiindu-se și se ridică în picioare.
  
     -Alex, am făcut cunoștință cu Evolet.
Îi spuse Zian zâmbind.

   -Mare chestie.
Articulă privind-o pe ea.
  Arăta ciudat cu acele mănuși mult prea mari pentru mâinile ei mici. Ea toată era mică și slabă.
     De când o văzuse atunci la cafenea era a treia oară când se întreba cum supraviețuise bătăi crunte ce o încasase atunci.

    -Zian, scoatei mănușile. În seara asta am terminat antrenamentul.
  Îi spuse băiatului, ea nevrând să o mai atingă. Nevrând să îi mai simtă acel miros îmbietor.
    Era sigură că nu este parfum. Era doar mirosul ei amestecat cu cel de șampon.

     -Dar...am crezut...
   Începu să spună, oarecum mirată de atitudinea celeilalte.

    -De acum înainte dacă vrei să te antrenez, va trebui să te hrănești mai bine. Eu te pot antrena să ai forță și rapiditate, dar trebuie să ai și energie.
    Nu am chef  să îmi mai cazi iar în brațe.
   
    -Scuz...
  Tăcu când îi văzu privirea aprigă. Dădu doar din cap că a înțeles.