🧡5💜

149 13 0
                                    

Pov Shadow

În timp ce mergeam spre clasă o observ pe Irene cum plânge și se duce în fugă spre clasă de unde își ia ghiozdanul și pleacă din școală.

Îl văd și pe Xan care a vrut să meargă după ea dar îl opresc.

‐Ce s‐a întâmplat cu Irene?

‐Am sărutat-o,m‐a împins și apoi a plecat fugind.zice și îi dau o palmă.

Apoi arunc cărțile alea nenorocite din mână și fug spre curtea școlii,iar când ies o văd pe Irene cum stătea inconștientă pe asfalt.

‐IRENE.strigă Xan și fuge spre ea,iar eu am sunat poliția care au venit împreună cu o ambulanță care au preluat‐o și au dus‐o la spital.

‐Shadow,Xan haideți vă duc eu la spital.spune Helix un pic șocat.

‐Bine,dar haideți mai repede.zic și alerg la mașina lui și ne urcăm în ea apoi mergem spre spital unde doamna de la recepție au spus că au băgat‐o într‐o operație.

În momentul de față plâng așteptând în fața săli de operație iar lângă mine în partea stânga se află Xan care plângea și el,între timp au ajuns și părinți ei care erau speriați pentru starea lui Irene.

Iar Helix era în drepta mea și încerca să mă calmeze.

‐Shadow,totul va fi bine.șoptește Helix și mă trage în brațele sale iar eu îmi pun capul în scobitura lui și dau drumul lacrimilor,iar pe parcurs Helix mi‐a tot șoptit că Irene va fi bine.

După ceva timp a ieșit domnul doctor afară din sala de operați.

‐Bună ziua,care dintre voi este aici pentru Irene Evans?

‐Noi suntem,cum se simte?întrebă tatăl ei.

‐Este bine,a trebuit să îi punem niște copci și să îi punem mână stangă în ghips,dar acum este înfara oricărui pericol.

‐Când putem să o vedem?întreabă Xan.

‐Deocamdată e adormită din cauza anesteziei,dar în curând o vom muta într‐un salon iar atunci o veți putea vizita.

‐Bine,mulțumim.zice Helix în locul meu deoarece din cauza plânsului am rămas fără voce.

‐Însănătoșire grabnică.zice domnul doctor și pleacă de lângă noi.

‐Haideți să mergem la salonul ei.zice Helix și noi îl urmăm în liniște.

‐Uite Shadow nu am vrut...îl las cu vorba în aer când plec la baie.

Pov Helix

Mi‐am dat seama că nu e un beta pentru că e prea feminin chiar dacă e băiat,dar o să presupun că are un motiv anume pentru care a ascuns chestia asta.

‐Xan mă duc eu după el,tu stai aici cu Irene.spun și plec spre baie de unde se simt niște frânturi de feromoni ai unui omega.

Intru și îl văd cum stă pe jos și plânge,așa că merg încet spre el eliberându‐mi feromoni care au efect liniștitor.

‐Ce s‐a întâmplat Shadow?întreb și îl iau în brațe acesta luând poziția unui koala.

‐ Mi‐e frică.

‐De ce ți‐e frică?întreb și îl mângăi pe spate în încercarea de a-l liniști.

‐Pentru că Irene putea să moară.spune și începe să se oprească din plâns.

‐Acum Irene e bine,nu cred că ar vrea să te vadă plângând.

‐Ai dreptate.zice și își ridică capul din greșeală îmi dă gluga jos.Doare?

‐Huh,ce să doară?

‐Asta.spune și își așează mâna pe obrazul lovit de tata.

‐Nu chiar.zic și acesta îmi sărută obrazul ieșind din îmbrățișare și fugind spre salonul lui Irene.

Aștept un pic să conștientizez ce s‐a întâmplat și roșesc ușor,așa că mă ridic de jos și mă duc și eu în salon.

Va urma

Player sau nu?Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum