In love with a German singer

Totul va fi bine

Bill conduce mașina cât de repede poate și e din ce în ce mai încordat. Leyla nu se mai oprește din plâns și oftează într-una. Eu nu știu ce să fac ca să-i consolez pe amândoi. Mă uit când la unul, când la altul.
Eu: Nu mai faceți așa. Dacă gândim pozitiv totul va fi bine. Dar dacă voi vă gândiți la ce e mai rău...
Leyla începe și mai tare.
Eu: Offffff, haide nu mai plânge!
Aș lua-o în brațe doar că ea stă în spate. Dar întind mâna și o apuc strâns pe a ei.
Eu: Totul o să fie bine. Tom va fi bine.
Ea încearcă să se oprească din plâns. Mă întorc la Bill pe care îl văd că nu e în apele lui. Îmi pun mâna pe a lui și se mai relaxează, dar tot încordat e.
Eu: Ai presimțit ceva?
Bill: În timp ce ne îndreptam spre club m-a trecut un fior, dar nu l-am băgat în seamă. Când am coborât voiam să-l sun pe Tom să văd unde e, dar a sunat asistenta aia.
Eu: Deci ăla a fost un semn.
Cu viteza lui Bill ajungem imediat la spital. Sărim toți din mașină și intrăm. Bill întreabă de Tom și ne îndreptăm spre salonul lui. Un doctor vine la noi. Se pare că e medicul lui Tom.
Bill: Cum se simte fratele meu?
Leyla: Tom e bine?
Doctorul: Nu vă faceți griji, totul e bine, doar că și-a luxat mâna dreaptă puțin cam rău și nu o va putea folosi ceva timp. Totuși la cum arăta mașina a scăpat foarte ușor.
Leyla răsuflă ușurată când aude că Tom nu a pățit nimic grav.
Bill: Nu contează mașina. Bine că el nu a pățit cava ceva mai rău.
Doctorul pleacă. Bill și Leyla se așează și răsuflă ușurați, la fel și eu. Acum îmi dau seama cât de încordată eram. Mă pun lângă Bill.
Eu: V-am spus că totul va fi bine.
Bill: Și ai avut dreptate, ca întotdeauna.
Eu îmi las capul rezemat de pieptul lui și el mă sărută pe cap.
Bill: Ce bine că Tom e bine, în rest nu contează nimic.
Leyla: Oare putem să intrăm la el?
Bill: Nu știu, merg să întreb.
Bill pleacă. Mă uit la Leyla care arată de parcă ar fi în stare să spargă peretele ca să-l vadă pe Tom. Bill se întoarce cu un doctor.
Doctorul: Puteți să intrați.
Intrăm și îl vedem pe Tom dormind. Are mâna dreaptă în ghips. Leyla se așează în genunchi lângă patului și îl ia de mână, iar Bill mă ia pe mine de mână și vine și el lângă patul fratelui său.
Tom deschide ochii încet.
Tom: Bill? Leyla? Maria?
Bill cum aude vocea fratelui său tresare și se uită la mine cu fericirea în ochii.
Leyla: Cum te simți?
Tom: Să-mi bag ceva. Mă doare mâna dreaptă.
Bill: Cum s-a întâmplat?
Tom: Stai.... Deja veneam spre club și nenorocitu dracu m-a depășit și s-a băgat în fața mea. A dat în frâne și eu ca să-l evit am făcut dreapta de volan și am intrat într-un copac.
Bill: Știi cine a fost?
Tom: A fost unu de la cursă... Da nu-mi aduc aminte cine.
Bill: Lasă că aflăm noi. Fetelor rămâneți aici. Mă duc să fac câteva verificări.
Leyla: Bine.
Eu: Eu vin cu tine.
Bill: Nu.....
Îi pun degetul la gură.
Eu: Niciun nu. Vin cu tine.
Bill știe ca nu voi sta aici chiar dacă aș îmi spune el, așa că îi lăsăm pe Leyla și Tom singuri și plecăm.
Ieșind din spital, Bill sună pe cineva și se îndepărtează puțin de mine. Eu încerc să trag cu urechea și aud frânturi de conversație.
Bill: Cum adică nu ști? Răstoarnă dosarul ăla și caută orice ar putea fi de folos. Tom a zis că era unul dintre cei de la cursă, deci caută orice informație despre toți cei care au fost acolo.
Cel cu care vorbește îi spune ceva iar Bill se încruntă.
Bill: Nu, nu există așa ceva. Găsește acele informații sau o să angajez pe altcineva în locul tău. Nu degeaba suntem știuți de mai marii din Tokyo. Fă-ți treaba sau ia-ți adio. El termină conversația și se întoarce la mine uimit de cum îl privesc.
Eu: Explică-mi. De ce sunteți știuți de "mai marii" din Tokyo?
Bill: Păi....
Eu: Nu minții.
Bill: Ei bine... aici în Tokyo avem un fel de "mafie", doar că suntem de partea statului și ei ne protejează și ne trimit cei mai buni oameni ai lor, iar noi avem ochii și urechi prin tot Tokyo, iar asta e ceea ce mă nemulțumește. Ei deja trebuiau să știe cine l-a adus pe Tom în starea asta.
Eu: Uau... Puteai să-mi spui asta de la început, ști că eu nu te-aș fi judecat... În fine, acum ce facem?
Bill fiind încordat până acum parcă se relaxează acum auzind ce i am spus.
Bill: Așteptăm să vedem dacă mai apare vreo noutate.
Eu: Și ce vei face dacă nu apare nimic?
Bill: Atunci voi găsi de unul singur nenorocitul care mi-a băgat fratele în spital.
Se uită la mine și îi văd hotărârea din priviri, el va face orice să găsească individul ăla. Nu l am mai văzut asa pana acum. Îmi place acest Bill...
Bill: Hai înăuntru, e destul de frig.
Își înfășoară brațul în jurul taliei mele și mă conduce înăuntru. Leyla stă în genunchi lângă Tom care doarme.
Bill: A adormit?
Leyla: Da. Si apropo, doctorul a spus că mâine poate fi externat.
Mă uitam la ea și îi vedeam liniștea datorita faptului ca iubitul ei e bine, iar apoi mă uit la Bill și ii vad micul zâmbet care i se scurge pe față. Asta mă face și pe mine sa zâmbesc.
Telefonul lui Bill începe să sune. E Georg.
Bill: Alo... da da... da e bine... nu, inca nu știm... nu, am vorbit cu el doar că habar n-are. Ok, te sun eu.
Mă uit la el întrebător.
Bill: A sunat să vadă dacă Tom e bine.
Eu: Ok.
Bill tot primește telefoane din 10 în 10 minute. Dar acum e ceva nou, pentru că se întoarce la mine și mi face semn să ies cu el afară. El pune telefonul pe speaker.
Bărbatul: Domnul Kaulitz, am găsit vinovatul. Vă trimit imediat informațiile.
Bill se uită la mine cu ochii mari când vede cine a făcut asta.

Hei, am revenit. Vreau să vă spun că percepția mea asupra povestii asteia s a schimbat, si cred ca de acum încolo va fi vorba de o întreagă rețea de mafie în Tokyo. Sper sa postez cât mai curând următorul capitol. Byee!