Sub Masca Răului

Capitolul VII

- Unde mergem? întreb când Warren se pregătește să pornească mașina.

Să îmi fac bagajele nu a fost greu. Mai greu a fost să îl conving pe Otty să urce în mașină. Nu este un fan al drumurilor cu autoturismele. Iar câinele meu, o fi el bătrân, dar are personalitate. Când Warren a oftat, văzându-l pe Otty de nedezlipit de pe asfalt, am crezut că o să îl împuște din cauză că și-a pierdut răbdarea. Dar m-a surprins când a început să îmi cotrobăie prin lucruri după recompense pentru câini. Apoi s-a urcat la volan și l-a strigat pe Otty, fluturând recompensa. Câinele a fost păcălit de trucul său. Așa că acum avem un golden retriever cam neliniștit pe bancheta din spate. Dar măcar e acolo.

- La mine acasă, răspunde Warren și mă uit cu ochii mari la el, pregătită să ripostez.

Dar ceva din ceea ce văd la înfățișarea sa, mă face să îmi țin cuvintele pentru mine. Deși spune că e în regulă, nu pare așa. Și mă întreb serios dacă nu ar trebui să conduc eu. La naiba, omul are un glonț în el! Nu ar fi trebuit să mă iau niciodată după spusele lui.

- Pot să îți iau locul la volan, propun, încercând să am o voce caldă.

- Nu e nevoie.

Pielea prea albă, transpirația și grimasele de pe fața lui l-ar contrazice.

- Te doare?

Warren îmi aruncă o privire și surâde, dar până și surâsul lui mi se pare ciudat.

- Îți faci griji pentru mine, Safiya?

Normal că trebuia să mă tachineze. Doar a prins ocazia. Măcar și-a păstrat aroganța.

- Nu mă înțelege greșit, din moment ce ai pus mafioții pe capul meu, e bine să am și eu un mafiot de partea mea, răspund pe un ton indiferent.

- Nici nu îndrăzneam să cred că îți pasă de persoana mea din alte motive, comentează el cu un rânjet pe buze.

- Cum de au aflat așa de repede ce vrem să facem? întreb, schimbând subiectul pe lucruri mai importante.

Amuzamentul lui Warren se risipește și trăsăturile i se înăspresc. Pare că se gândește câteva momente înainte să răspundă.

- Dosarul de la poliție.

- Poftim?

- Probabil cel care ți-a făcut rost de dosar lucrează pentru tatăl meu, concluzionează. Ți-am spus să nu ai încredere în nimeni. Nu îl corectez că asta a venit abia după ce eu cerusem dosarul. Îți dădusem deja un dosar, nu trebuia să cotrobăi tu după altul.

- Deci acum e vina mea? Și de ce e atât de important cazul Adirei pentru tatăl tău? întreb exasperată. Adică sunt mulți oameni uciși de mafioți, dar aceștia nu încearcă să omoare polițiștii care se ocupă de cazuri. Oricum nu sunt prinși niciodată. De ce s-ar chinui?

Warren pare mult mai frustrat decât înainte, iar mâinile încep să îi tremure pe volan. Poate că nu ar trebui să purtăm discuția asta acum.

- Nu știu, rostește deodată cu glas obosit. Asta e ideea.

Un beculeț mi se aprinde în minte.

- Poate că nu e vorba despre moartea ei. Dacă e vorba despre motivul pentru care a omorât-o? sugerez ușor entuziasmată. Poate că Adira știa ceva despre el. Ceva ce i-a adus moartea în final.