▸Blestemat de catre el... ◂//Vol. 1//

☯22 Regrete☯

POV Changbin:

După plecarea lui Lee, am simțit ca am dat-o în bara. Priveam în jos, și pentru prima data în ultimii 7 ani, plâng pentru o greșeală. Oftez apoi urc sus, încep a plânge în hohote imediat ce închid usa. Aveam fata în mâini și plângeam. Nu știam de ce, dar asa simțeam sa fac.

La scurt timp îl aud pe Bang Chan cum bate la ușă. Nu ii deschid însă acesta îmi vorbește cald.

Bang Chan~Iubire, nu e vina ta, Han a greșit, la speriat.

Changbin~Dar tot îmi pare rău.

Acesta pleacă, iar eu continui sa plâng, urasc ca nu ii pot ajuta mai mult. Urăsc ca nu am putut sa ii fac sa înainteze cu un pas, sunt sigur ca acum Bang Chan ma urăște. Sunt sigur!

~Skip Time(Câteva zile mai târziu)~

Am avut dreptate, Bang Chan ma urăște, e mult mai rece și nici nu mai dormim împreună. Nu e vorba de hrana, dar e mult mai rece. Îl simt din adâncul sufletului meu.

Ma uit la ceas apoi ma uit la colegul de banca:

Changbin~Ce ora avem?

Yury~Avem chimie, stai la ora?

Changbin~Mhm.

Yury~Amice ești palid.

Changbin~Las-o balta, nu contează asta.

Yury~Dacă tu spui.

Eu ma uit la el apoi ma întorc la banca mea, ora începuse, iar în timpul acestea, când profesoara preda, o durere de cap se făcuse prezenta. Ma ridic cu greu și după ce primesc acordul doamnei profesoare, intru în baie în ultima cabina și încep sa plâng, nu înțeleg de ce o fac, nu înțeleg de ce ma simt asa, dar uneori unul din gânduri este, ca poate aceste sentimente și sintome sunt din cauza distantei mele și al lui Bang Chan.

A trecut o ora.. A trecut a doua.. A trecut a treia ora și de ja simțeam ca mor, stăteam acolo de trei ore. Iar gândul ca Bang Chan nu mai avea nevoie de mine ma bântuia. După ce mi-am făcut curaj și am ieșit din cabina am mers în clasa, era pauza, pauza dinainte de ora a doua de engleza, aparent Bang Chan, nu era acolo, mi-am luat lucrurile și am plecat. Am mers la asistenta și am rugat-o sa îmi scoată o adeverință de învoire. Aceasta a acceptat, iar eu am plecat acasă, iar doamna a fost amabila și a vorbit cu dirigintele meu.

Nu am mers la conac, nu am vrut sa am tangente cu nimeni, asa ca am mers la cemra de cămin, am întrat și mi-am luat niște pastile. Însă de la starea de rău am ajuns la nervi, mi-am închis telefonul și am mers la sala, nu la cea din campus, ci la cea din centrul orașului, nu vroiam ca Bang Chan sa ma găsească.

Regret ca nu am putut face suficiente cât sa îl fac sa nu ma urască...