♡5. Saturn♡

91 6 0
                                    

POV I.N/Jeongin:

După ce bunicul a adus un nou bec, eu și bunica am mers sus unde aceasta îmi da un tablou.

Ma uit la tablou și îl examinez. Băiatul din tablou e asa drăguț. Într-o zi va trebui sa aflu dacă e fratele bunicii.

~Skip Time~

Când am ajuns acasă, am pus tabloul deasupra patului meu, iar lănțișorul nu îl probasem pana acum.

I-am promis bunicii ca mereu voi avea lănțișorul la mine, însă chiar vreau sa îl port la gat, sunt sigur ca ceilalți ar fi geloși.

Pe când stăteam singur în camera mea, am luat micuțul lantisor în mana și mi l-am pus la gat.

Am mers în fata oglinzii și am apucat sa ma privesc însă privirea mia devenit înfricoșata când am văzut ceva în spatele meu, era un băiat, cu 3 ani mai mare ca mine, avea mana pe umărul meu. Avea o mana alba. Palida.

Când i-am privit ochii, am simțit o strapunsatura în piept, iar apoi totul mi-a devenit negru.

Tot ce am auzit a fost strigatul mamei care încerca să mă trezească. Însă nu reușeam sa îmi controlez corpul. Simțeam ca sunt prea greu.
•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••
Explicație:

I.N a putut vedea reflexia vampirului deoarece la prima vedere după ce își pune lănțișorul poate fi oriunde. În aceasta care prima data când micuții si-au pus lănțișorul aceștia își vor vedea perechea într-o reflexie, dar dacă nu e într-o reflexie este în timpul în care au leșinat.

În aceste momente cu cele trei lănțișoare descoperite, 3 din 4 vor fi mici:
-I.N 3 ani jumătate;
-Felix 6 ani;
-Changbin 5 și 9 luni;
-Lee Know 15 ani;

▸Blestemat de catre el... ◂//Vol. 1//Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum