The Song of a Siren

Cântecul unei sirene

În lumina lunii ce strălucește pe cer, nestingherită,

Se aude zumzetul și vibrația ei, vocea ce mă cheamă către ape.

În a mea barcă unde totul este sigur, sunt doar eu,

Vâslind către ochiul reflectat al nopții,

Atras de vocea ei ce îmi face inima să vibreze.

Mă chamă și mă alintă,

Îmi șoptește și suspină,

Îmi plânge și îmi râde,

Îmi vorbește și mă topește.

Unde este? De ce nu o văd? Am orbit?

Trebuie să fie în fața mea, o aud și o simt,

Ca o atingere umedă pe pielea brațului meu,

De fiecare dată când apa atinge lemnul bărcii mele.

Mă încântă și mă întristează,

Mă respinge și mă atrage.

Îmi spune că mă dorește și că sunt pentru ea,

Oricine ar fi și orice ar vrea.

Aud doar frecventele înalte și încep să tremur,

Vreau să o văd și să o ating.

Mă simt atras ca un magnet de metal,

Un metal prețios ce îmi cânta ca o harpă aurie.

Încă o mișcare din vâsle și sunt mai aproape,

Mă uit în adâncul apei și ceva se mișcă, e o fantomă,

O silueta atât de perfectă îmi dă ocol bărcii,

Îi simt parfumul sărat, ce mă hipnotizează ca un flaut fermecat,

Parcă o văd așezată pe o stâncă din depărtare,

Părul îi e lung și negru și îi acoperă pieptul curbat,

Talia de viespe mă cheamă la ea ca să se contopească cu mine.

Mă apropii de ea și îi aud vocea mai bine, zumzetul ei mă golește,

Și mă face să mă simt necesar, mă dorește,

Doar uitându-mă în ochii ei sufletul mi se uimește.

Își întinde mâna și mă cheamă cu vorbe melodioase,

Simt că uit cine sunt, nu am nume și nici personalitate,

Sunt doar al ei și vreau să plec cu ea.

Mă ridic și parcă levitez,

Zâmbesc și o atingere îndrăznesc,

Cad în apa rece și înot către ea,

Îi sărut șoldurile umede și apoi stau lângă ea.

Ochii îi sunt de culoarea algelor și vântul îi matură firele de par.

Cu un ultim zumzet îmi ia fața în palmele ei,

Sunt atât de reci dar nicicând nu am simțit piele mai fierbinte.

Îmi cuprinde buzele cu ale ei și părul mi se ridică,

Corpul meu parcă devine difuzorul ei,

Radiez ca un far aprins ce ghidează corăbiile.

Apoi sunt tras ușor către adâncuri într-un sărut ce m-a legat de ea,

Mă trage după ea în lumea ei, dar încă îi aud cântecul.

Părul ei mă învăluiește ca un cocon și pot respira,

Ochii îi strălucesc ca două lumânări,

Simt cum îmi zâmbește și mă atinge pe piept, e dureros.

Corpurile noastre ne țin la distanță, vreau să mă contopesc cu ea,

Cu frumoasa mea sirenă, cu această zână a apelor.

Să devenim un singur trup și să mă bucur de căldura ei.

Ajung în lumea ei, sunt așezat pe teren solid,

Nu mai e apă în jurul meu iar aerul mă inundă.

O văd cum se așează lângă mine,

Trupul îi devine unul omenesc, iar picioarele din nimic îi cresc.

Este goală și pielea îi devine palidă de la frig,

O acopăr cu hainele mele și cu sărutări.

Îmi cânta iar și vreau doar să plâng,

Îmi cânta iar și vreau doar să râd,

Îmi cânta iar și vreau doar să țip,

Îmi cânta iar și vreau doar să cânt.

Oare există ceva mai frumos?

Oare există ceva mai dureros?

Oare există ceva mai păcătos?

Oare există ceva care să îți dea o asemenea dependență?

Cânta sirena mea! Cânta pentru mine!

Urechile mele îți vor fi sclavele tale credincioase,

Iar ochii mei cei mai vrednici spectatori.

Iar apoi după ce termini de cântat, am să cer un BIS,

Pentru că nu e de ajuns, m-ai făcut dependent de tot ce eșți.

Ești ca un drog rar, ca un înalt dar,

M-ai distrus în câteva minute, acest mariniar vrea să te sărute.

Mă duc către ea pentru un lung sărut, dar dispare în ceață,

Chiar în brațele mele se evaporă,

Și apoi văd doar o cascadă de stele pe cerul întunecat,

Lăsându-mă singur, ud, știind că ea a plecat.

Dar noptile sunt nenumărate iar eu încă stau și ascult,

Aștept să aud Cântecul Sirenei mele frumoase,

Cheamă-mă la tine iar, și păstrează ce am mai frumos în dar.

Voi fi mereu pe malul apei, așteptând un zumzet,

Un cântec armonios, o lumina din ochii tăi,

Sau să te văd la malul apei cum mă chemi către tine.

Doar cânta pentru mine iar, dă-mi tot ce este mai frumos,

Fă-mă să te văd mai clar.

Lasă-ți cântecul să umple acest tărâm,

Plin de neputință și de desfrâu,

Lasă-l să se audă peste munți și văi,

Să umple sufletele oamenilor și să îi facă ca noi.

Zâmbește ca gheața să se topească și zidurile să cadă la pământ,

Lasă-mă să vin la tine iar, acolo îmi e locul,

În atingearea ta și în sărutul ce m-a făcut să uit cine sunt.

Suntem atât de jos, suntem la pământ,

Doar cântecul tău ne de putere și ne mai poate ține sus.