I Hate The Way I Love You

Capitolul 9

Am fost vreodată asa fericita ca sunt la școală? Niciodată. Chicotesc atunci când o vad pe Vivienne ridicând din sprâncene jucăuș, ducându-mă spre clasa. I-am povestit despre ceea ce se întâmplă între mine și Kahlo. Evident ca și ei i s-a părut o idee proasta, dar m-a susținut fără sa clipească.

Intru în clasa, deja obișnuită de șușotelile fetelor care ma privesc ciudat și ma așez în bancă. Nicio urmă de Kahlo. Poate că va veni mai târziu. Îmi deschid cartea de literatură, strâmbând din nas nemulțumită la gândul ca mă voi întâlni iar cu acea profesoară enervantă.

Clopoțelul sună, ceilalți copii intrând în clasă. Domnișoara de literatură intră nervoasă, anunțându-ne că a unsprăzecea A ni se va alătură iarăși la oră. Zâmbesc bucuroasă când o vad pe Vivi venind spre mine, făcându-mi cu ochiul.

Se așează în stânga mea și îl caut pe Lorenzo cu privirea, pentru a vedea dacă Kahlo se află cu el. Însă, nici urmă de băieți.

-Ce bine ca nu este Kahlo aici, acum pot sta lângă prietena mea, vorbește șoptit si se relaxează pe scaun.

Îmi dau ochi peste cap retoric și o vad pe domnișoara de la catedră aruncându-mi încă o privire urâtă. Fix când aceasta începe sa vorbească despre lecția de astăzi, Lorenzo și Kahlo apar, intrând țanțoș pe ușă fără să-și ceară scuze de întârziere.

Se încruntă puțin când vede ca în locul lui s-a așezat altcineva, dar tace și le face semn băieților din spatele nostru sa se ridice. Aceștia sar repede din bancă, Lorenzo și Kahlo așezându-se în locul lor.

-De ce ați întârziat? întreb curioasa, iar băieții își arunc priviri ciudate.

La naibii, iar au făcut ceva. Niciodată nu vor sta cuminți, dar nici nu vreau asta. Mi se pare cea mai mare prostie atunci când aud mii de fete spunând ca și-au cumințit iubiții nu mai știu eu ce.

Ești împreună cu un băiat, o faci pentru ceea ce este. Nu pentru ca speri sa îl schimbi. Sunt sincera și directa, adevărul este ca nu ne dorim sa se cumințească. Adorăm felul în care ne protejează, doar ca felul ăsta poate fi ilegal uneori, mereu,și de asta mi-e cel mai frică.

- Nu contează, Kahlo îmi răspundă începând sa se joace cu o buclă de a mea, rotind-o pe degete.

Îl vad pe Lorenzo aruncându-i priviri intime prietenei mele și zâmbesc ușor. E ceva mai mult între ei, iar Vivi sigur a uitat să-mi menționeze. Însă, o vad cum se înroșește stingherită, îl place.

-Putem fi putini atenți? vorbește răspicat, trăgându-mi o privire nu prea prietenoasă și îmi dau ochii peste cap ironic.

Dacă ea crede ca poate sa se comporte nasol cu mine, atunci se înșală. Îl simt pe Kahlo încordându-se puțin în spatele meu, dar tace.

Domnișoara se duce la catedră, vrând să-și scoată ceva din buzunarul paltonului, dar ceva care seamănă cu niște poze cad pe jos, făcându-se vraiște.

-Sunt poze cu domnișoara de literatură dezbrăcată, cineva îi șoptește cuiva din fata mea și privesc uimită spre femeia de la catedră care le strânge rapid.

-Și-o trăgea cu Lorenzo Morelli, altcineva vorbește în stânga mea și le trag o privire băieților din spatele meu care rânjesc fiind complet distracți de ceea ce se întâmplă.

-Și-a tras-o și cu Kahlo Kyong, altcineva vorbește și ma uit uimita și furioasă spre băiatul care rânjește mândru.

Rânjetul îi piere rapid, ridică din umeri de parca ar fi inocent și ma întorc, lovindu-l cu piciorul sub bancă. Acesta se încruntă puțin, dar tace, arătând că nu l-a durut lovitura deloc.