Visul spulberat

Chapter 17

Acesta nu era prin cameră așa că ne-am pus pe investigat.Deodată aud un sunet și mă întorc speriată.

-Dă.. Dă-i drumul,spun eu bâlbâit la omul de afaceri care avea arma lui Ștefan în mână, amenințândul cu ea la cap.Fac orice.Acesta zâmbește pervers.Aproape orice,spun degustată boșorogului din față.

Într-o clipă îi dau una în punctul sensibil și îi iau arma.Acesta scoate din buzunarul pantalonilor un cuțit. De unde dracu are atâtea la el?Când vrea să îl taie pe Ștefan (ce macabru sună), îl împușc în burtă, acesta aruncând cuțitul ce l-a nimerit pe Ștefan aproape de inimă. Cade jos într-o baltă de sânge. Era încă inconștient.

-Ștefan,ține eșarfa mea.Apasă în locul unde te-a lovit glonțul. Vin cu ajutoare.

Fug repede afară din vilă și îl caut pe Mircea.

-Unde e Ștefan?întreabă îngrijorat.

-L-a înjunghiat, spun gâfâind de la alergat.Vino repede.Șiroaie de lacrimi îmi curg pe obraz dar nu le pot opri.Durerea e prea mare.Șeful cheamă o ambulanță. Dar ce scuză avem?spun lui Mircea.Noi am vrut să îl omorâm. Dacă ajungem la închisoare?Mi-e teamă.

-Liniștește-te.Vom fi bine.Mă îmbrățișează scurt ceea ce mă surprinde dar îmi revin repede amintindumi cele petrecute.

Ajungem la spital iar medicii îl duc pe Ștefan în sala de operații.

După 3 ore:
3 ore întregi doar de așteptat și de plâns. Dintr-o dată se aude un zgomot ciudat,după care se ivește doctorița.

-Este bine?întreb îngrijorată.

-A scăpat dar trebuie să se odihnească mult și se va trezi în câteva zile să nu vă speriați.

Răsuflu ușurată și sunt condusă în sala în care doarme Ștefan.Stătea pe pat doar din cauza nesăbuinței mele.Iar atunci cu accidentul de mașină tot eu am fost de vină.

-Ștefan?îi spun.Te rog să mă ierți. Știu că nu mă auzi și că vorbesc singură, iar scuzele nu schimbă nimic.Sunt un om care doar cauzează lucruri rele oamenilor dragi ei.La început te credeam o pacoste și nu înțelegeam de ce oamenii nu mă respectă și pe mine.Eram prea prostuță. Sophie,singura prietenă,dar și de ea îmi era silă. Până în momentul în care am stat în bancă cu tine și cu Roxana,ce a devenit prietena mea cea mai bună. Când m-ai prins înainte să cad de pe cal și să îmi rup gâtul probabil,spun chicotind,m-am pierdut prima oară în ochii tăi. Erai așa frumos.Apoi m-am îndrăgostit din ce în ce mai mult.Te iubesc,și, spun oftând dar fericită, sunt însărcinată...

Știu, jalnic.Vă roggggggg un comentariu că habar nu am câți îmi mai citiți cartea+vot dacă vă place!