Când mi-am ridicat privirea am văzut-o...O fată plăpândă,foarte frumoasă,cu parul de un roz pal,era îmbrăcată într-o uniformă ce îmi aducea aminte de uniformele teroriștilor,o pereche de pantaloni scurți,cu model de camuflaj și un hanorac roșu.Pe sub hanorac purta o vestă anti-glonț...
-Hai mai repede!Nu le pot face față tuturor!strigă ea pe un ton impunător...
Nu am apucat să zic nimic,m-a luat de mână și am luat-o la fugă înspre o uriașă clădire...În fața ei stateau 4 oameni înarmați până în dinți.Cum am intrat pe ușă,ei au început să tragă în armata de zombi care veneau înspre noi...Unul câte unul,au căzut toți chiar la picioarele lor.Nepăsători își aprinseră câte o țigaretă,fumând liniștiți...
-Dece ai făcut asta??m-am răstit eu la ea...
Însă pe un ton calm ea îmi răspunse:
-Hei...ascultă...nu știu dece ai recurs la un astfel de gest,dar acum e bine...Te-am salvat pentru că nu puteam să las în urmă un camarad...
-Da,cred că ai dreptate...am răspuns eu rușinat...
-Bun...acum hai...
-Stai...unde mergem?
-O să vezi...spuse ea zâmbimd...
-Ok...
Am urmat-o până la un lift...Am urcat amândoi până la etajul 10...Când s-a deschis liftul,am putut vedea zeci de oameni care erau îmbrăcați lafel ca și...Dar stai...nici nu știu cum o cheamă....
-Apropo...eu mă numesc Chris...Chris Brown...dar tu?
-Zoey...
În timp ce ne priveam unul în ochii celuilalt...un puștan de vreo 16 ani se apropie...
-Hey,Zoey,cine-i tipul?
-Era să fie hrană pentru infectați...El e Chris...
-Aha...Eu sunt Riiad...eu conduc această rezistență...
Din greșeală mă bufni râsul...
-Tu?!Nu ești cam tânăr pentru o așa responsabilitate?
-O să vezi de ce e înstare...zise Zoey.
-Avem o cameră liberă...O să te conducă Zoey...spuse Riiad plictisit.
Am urmat-o pe Zoey...
-Deci...povestește-mi despre tine...doar dacă vrei...
-Păi,mă cheamă Zoey Johnson,am 19 ani și înainte să fac parte din rezistență,studiam la drept...părinții mi-au fost uciși de acei zombi netrebnici...Riiad m-a găsit plângând în apropierea turnului rezistenței,ca și tine,eram fără speranță...zise Zoey cu ochii înlăcrimați.
Apoi își șterse subtil lacrimile și zise...
-Am ajuns...ai niște haine pe pat...eu am niște treburi de rezolvat...
-Ok,mersi,ne mai vedem...
Am închis ușa după mine și m-am schimbat de haine...Deodată se auzi un ciocănit la ușă...Era Riiad.
-Hei ascultă,tipule,crezi că sunt un țânc?Și ce dacă am 16 ani?Habar nu ai prin câte am trecut!se răsti el la mine...
Deși îmi venea să îi întorc vorba...l-am înțeles și am tăcut...
-În 10 minute să fi pe acoperiș...spuse el dându-și ochii peste cap după care plecă.
În sfârșit am ajuns după ce am întrebat mai mulți oameni cum ajung acolo...
O voce se auzi de nicăieri:
-Pregătește-te!
Va urma...
