Privind spre răsărit, sub cerul de azur,
Simt cum inima mea se umple de pur,
Lumina blandă a soarelui de dimineață,
Îmi mângâie chipul și-mi luminează calea.
În liniștea deplină a zorilor de vară,
Păsările cântă în armonie și descântă,
Îmi audă sufletul dansând în razele aurii,
Într-un tablou vieții ce prinde viață sub ochii mei.
Cu ochii întredeschiși, primesc binecuvântarea,
A unei zile noi ce se naște din întuneric,
În acest moment sacru, mă simt parte din univers,
Un călător pe cărarea luminii ce se ivește.
Privind spre răsărit, mă umplu de speranță,
Căci fiecare nouă zi este o promisiune,
De bucurie, de înțelepciune și de iubire,
O rază de lumină ce străbate umbra nopții.
Așadar, privind spre răsărit, mă regăsesc pe mine,
În oglinda naturii ce se trezește la viață,
Și mulțumesc universului pentru darul acestei clipe,
Când simt că mă înalț spre ceruri, călătorind către mine.
