Gizeh: Începutul (RESCRISĂ)

Capitolul 1

Înainte de a pleca la război, nu uita să te înarmezi.

Îmi privesc tatăl în ochi. Ochii lui de un albastru glaciar trimițându-mi fiori reci în întreg corpul. Mâna lui îmi este înfiptă în gât, lacrimile îmi curg pe obraji pline de ură și durere. Trag cu ochiul către trupul mamei, ce stă întins pe podeaua din lemn a sufrageriei. Faptul că abdomenul ei încă se mișcă, mă face să am speranța că este încă în viață. Pleoapele mi se apropie și privirea mea fixată pe trupul mamei mi se încețoșează. Trupul îmi devine moale, lăsându-se pradă asaltului său violent. Degetele mi se desfac din jurul mânerului de la cuțit și acesta cade la picioarele mele.
În acest moment îmi doresc doar ca mama sa își revină, să fugă cât mai departe de aici. Pentru că știu că tot ce o ține acum lângă monstrul ăsta sunt doar eu. Dacă eu mor acum, mama mea o să fie liberă. Mama mea o să trăiască.
Ochii mi se închid. Oricât aș încerca să scap, știu că acesta îmi va fi sfârșitul.

O lumină puternică îmi arde retina. Refuz să deschid ochii și un miros insipid de medicamente și clor îmi umple nările. Durerea îmi străbate tot corpul și oftez ușurată pentru prima oară în viață că am ajuns într-un spital. Deschid ușor ochii, îmi duc mânca la față și îndepărtez masca de oxigen, care în momentul ăsta nu făcea nimic altceva decât să mă înece. Aparatura medicală îmi răsună în urechi și îmi simt tot corpul total amorțit și lipsit de orice putere.

Oare de cât timp sunt aici?

— S-a trezit!

Vocea aia nu putea fi a ei. Scrâșnesc din dinți de durere atunci când încerc să îmi mișc capul în direcția de unde a răsunat glasul ăla atât de cunoscut și totuși, pe care nu l-am mai auzit de patru ani.

— Bună! Vocea doctorului, ce acum stă zâmbăreț în fața mea, îmi provoacă un gol imens în stomac.

Și totuși nu vocea lui, nu prezența lui îmi face corpul să se cutremure și mintea să îmi înghețe instant, ci prezența ei. Leila Moore se află acum la un metru în fața mea și mă privește cu lacrimi în ochi. Dacă mi-ar fi spus cineva vreodată că un accident, care aproape mi-ar provoca moartea ar aduce-o înapoi, probabil aș fi preferat să mor.

— Ea ce dracului caută aici?

Vocea mea sună slăbită, gâtul îmi este uscat și am putut pronunța cu greu cele cinci cuvinte. Doctorul o privește pe ea, apoi își afișează un zâmbet pe buze. De parcă un nenorocit de zâmbet ar putea să mă ajute în momentul ăsta.

— Eu am chemat-o, doamna Steele a lucrat cu noi în urmă cu câțiva ani. Am contactat-o în legătură cu tine, acum două săptămâni.

— Steele?

Ochii mei se îndreaptă spre femeia șatenă, ce mă privește acum, cu ceea ce ar vrea să pară a fi dragoste. Însă, eu știu mai bine ce se ascunde în spatele lacrimilor și îngrijorării ei.

— Te-ai recăsătorit? De fapt, ce naiba întreb eu, normal că ai făcut-o!

Pufnesc iritată și îmi întorc privirea plină de dispreț și ură din nou către bărbatul ce încercă să mă consulte.

— Ai spus două săptămâni? De cât timp mă aflu aici?

— Ai fost în comă trei săptămâni. Un șofer de tir te-a găsit inconștientă aproape de stânci. Din fericire am reușit să te salvăm, însă ne-a fost extrem de greu având în vedere dependența ta. De asta am fost nevoiți să îți inducem coma, însă o să ai în continuare o luptă de dus cu asta.