Gizeh: Începutul (RESCRISĂ)

Capitolul 2

Nu te teme, leul te va sfâșia de îți va mirosi frica.

Trei săptămâni și patru zile petrecute în spital, alte două luni petrecute la dezintoxicare, făcând un tratament rapid și periculos pentru a scăpa de dependența mea. Iar acum îmi fac bagajele pentru a zbura pe alt continent împreună cu femeia pe care nu credeam că o voi mai vedea vreodată. Sigurul meu scop fiind răzbunarea și nimic mai mult.

— Ești gata?

— Aproape. Vreau să oprim undeva înainte de a merge către aeroport, să îmi iau la revedere de la prietenii mei de aici.

— Sigur, o să îi spun șoferului despre noul traseu și te aștept în mașină.

— Perfect!

Îmi ridic rucsacul de pe pat și îl așez pe umăr, apoi arunc o ultima privire în apartamentul care mi-a aparținut pentru puțin timp și închid ușa în urma mea. Actele de călătorie au ieșit abia ieri, dar femeia asta a spus că nu m-ai vrea să stea nici măcar o zi în orașul ăsta, deci timp nu am avut deloc pentru a-mi vedea prietenii. Matahala care o însoțește mă privește țintă și deschide portiera mașinii, făcându-mi semn să intru, apoi o închide în urma mea. Gorila asta m-a urmărit îndeaproape zilele astea și nu am putut face nici o mișcare greșită, nu dacă îmi doresc ca planul meu de răzbunare să aducă roade.

— O să îți placă în Seattle, e un oraș asemănător climatic cu Londra, ca și infrastructură și mărime însă diferă. Dar se găsesc școli foarte bune, deja ți-am trimis dosarul de înscriere la câteva și aștept un răspuns din partea lor. Promit că totul o să fie așa cum ți-ai dorit dintotdeauna.

— Ar fi putut fi așa cum mi-am dorit dacă nu ai fi plecat, poate chiar mai bine. Nu te aștepta să avem o relație mamă-fiică, am acceptat să vin cu tine pentru binele meu, dar nu am acceptat vreodată să am o relație bună cu tine. Nu o să te pot ierta vreodată pentru ceea ce mi-ai făcut, pentru că nu nenorocitul ăla de George mi-a distrus viața, ci tu.

Cuvintele mele tăioase îi închid gura pe tot parcursul drumului. Nu o privesc decât o dată sau de două ori prin oglinda retrovizoare, dar ea nu o face deloc, e mult prea concentrată să poarte o discuție prin mesaje tot drumul.

Jumătate de oră mai târziu ajungem la service-ul lui John și apreciez faptul că femeia aia își continuă discuția la telefon de această dată, preferând sa rămână în mașină.

— Bună!

— Doamne, nu-mi vine să cred că s-a întors! John spune și privește spre mașină cu subînțeles.

— Nici mie. Dacă știam că un accident aproape mortal o va aduce înapoi, aș fi preferat să mor în el și doar ca să nu o mai văd vreodată.

Oftez și el își dă ochii peste cap, de după colț apare Emma cu Kay, Anna și Jessie. Un zâmbet îmi curbează buzele și accept cu toată inima îmbrățișarea de grup pe care mi-o oferă cei patru.

— De ce nu rămâi? O să fie totul atât de plictisitor fără tine, Emma spune strângându-și brațele mai tare în jurul meu.

— O să mă întorc păpușă, dar acum am niște afaceri neterminate. Promit că ne vom revedea cât de curând voi putea, imediat ce îmi îndeplinesc misiunea.