Răpirea

#1: Începutul

O fată: Salut. Numele meu este Izzy și am 17 ani. Eu locuiesc în Los Angeles, într-un apartament de 5 camere (hol, bucătărie, dormitor, sufragerie și camera mea) împreună cu tatăl meu. Mama mea a murit când aveam 6 ani și până și acum o "jelesc"... În fine. Tatăl meu a început să se poarte ciudat. A încercat să mă învețe tehnici de auto-apărare, lucrează aproape tot timpul. Ce poți face la 12 noaptea la servici când lucrezi la o fabrică de pâine? Ciudat, nu? Și de ce auto-apărarea? Doar nu o să fiu răpită sau ceva genul, nu? Și așa, dacă m-ar răpi, ar trebui și un motiv, nu? Poate ar fi răscumpărare, poate ar fi răzbunare, poate ar fi dușmănie. Dar cum poate fi un "pâinar" dușmanul cuiva? Doar dacă, mai are un job. Sau dacă nici pâinar nu este. *Se aude descuiatul unei uși.* E tata.

Intră tata în cameră (În sufragerie).

Izzy: Tată!

Cei doi se îmbrățișează.

Tatăl lui Izzy: Cum te mai simți draga mea?
Izzy: Mai bine. Am luat niște buline și mă simt mai bine.
Carl (Așa-l cheamă pe tatăl lui Izzy): Huh. Dar de ce pari supărată?
Izzy în gândul ei: Oare să-l întreb? Hai să-l întreb. *Cu voce*: Tată, am să te întreb ceva.
Carl: Zi.
Izzy în gândul ei: Ăăm... Lasă pentru altă dată... *Cu voce*: Ăăm... Să mai cumpărăm buline de-astea? În caz de iar mă simt rău.
Carl în gândul lui: Ce fel de întrebare mai e și asta? *Cu voce*: Desigur.
Izzy: Mersi tată!
Carl: Cu plăcere.

Izzy se duce în camera ei.
Carl în gândul lui: Oare vroia să mă-ntrebe altceva dar s-a răzgândit? Sper că nu e vorba de muncă. Trebuie să mă culc. E târziu.

Carl se duce în dormitor.

În următoarea zi: Carl s-a dus în camera lui Izzy. Izzy nu este în camera ei. O caută prin toată casa. Nu e. O sună. Nu răspunde.

Carl: O, nu!

Carl se duce la geam, scoate capul pe geam și strigă cu toată puterea lui: Izzy!
Nimic. Nici-un răspuns. Mai strigă odată. Nici-un răspuns. Carl primește un apel.
O voce necunoscută: Hei, Carl. Mă cunoști? Sunt eu, Jimmy. Trebuie să mă ții minte. Trebuie să te-ntrebi, unde este Izzy?
Carl: Nenoro...
Jimmy: Hey, man. Nu vorbi așa cu mine, mai ales când țin pistolul la tâmpla fiicei tale. Ascultă, trezește-te!
Carl: Ce?
Jimmy: E un coșmar! Trezește-te!

Carl s-a trezit speriat și transpirat. Totul a fost un coșmar. Un coșmar scurt, dar care l-a pus pe gânduri pe Carl.

Carl în gândul lui: Ce bine că a fost doar un coșmar. Să o verific, să văd dacă e în camera ei.

Carl se duce în camera lui Izzy. Izzy încă mai doarme. Carl se duce în bucătărie să pregătească micul dejun al lui și al lui Izzy.

Carl în gândul lui: Ar trebui să-i spun lui Izzy ce sunt și ce s-a întâmplat cu mama ei. *Ia un mic tablou de pe masă cu soția sa.* Sophie! Ne este foarte dor de tine. Păcat că nu te poți întoarce. Nenorociții... *Intră Izzy în bucătărie; Cu voce tare*: Draga mea, te-ai trezit?
Izzy: Da. Bună dimineața tată!
Carl: Bună dimineața draga mea.
Izzy: S-a întâmplat ceva?
Carl: Nimic.De ce-ntrebi?
Izzy: Pari îngândurat. Și am întrebat.
Carl: Da... mă gândeam la Sophie...
Izzy: Hai să mâncăm micul dejun.

Amândoi mănâncă micul dejun îngândurați. Poate se gândesc la Sophie, poate se gândesc la altceva... Nu știm. De-asta sunt gândurile. Să nu mai știe nimeni ce este în capul lor, în mintea lor. Cei 2 au terminat micul dejun.

Izzy: Tată, vei veni la festivitatea de premiere, nu?
Carl: Desigur, draga mea.
Izzy: Ok. Trebuie să ne pregătim. Este deja ora 8:37.