Doar prieteni

Capitolul 20

Urmatoarea dimineata mi-am luat câteva lucruri si am pornit spre Târgoviște.Aveam de gând sa o surprind pe mama cu venirea mea atât de devreme,cu siguranța nu se va aștepta.I-am cumparat un ghiveci cu lalele si prajiturile ei preferate.
Mergând cu masina pe șoșea,înca de la intrarea în oraș au început sa ma loveasca aminirile.Am trecut prin fața școlii gimnaziale unde am învațat,apoi pe lânga chioșcul din colt unde mergeam deseori cu ea sa îmi cumpere înghețata pe baț.Am oftat,ce repede trecuseră anii iar timpul se pare ca nu iarta pe nimeni si uite-ma acum pe punctul de a-i lua locul,voi deveni mamă la fel ca mama.

-Promit ca te voi iubi la infinit...îi zic lastarului din mine mângâindu-mă pe abdomenul înca plat.Si voi avea grija de tine mereu si pentru totdeauna...continui cu emoție în glas.

O data ajunsa,opresc în fața porții si o zaresc pe mama în gadina cu trandafiri.Purta o boneta care îi ferea ochii de soare si mânuși de gradinarit.Cu o foarfeca metalica taia crengile aproape uscate ce ieseau din cupola si vorbea cu fiecare expicându-i de ce este în plus si ca regreta nespus ca trebuie sa faca acest lucru dar totul este pentru binele ei.Deseori o auzeam discutând cu florile si în copilarie pentru ca adora plantele si le vedea ca pe proprii copilași.Pentru ca nu si-a mai refacut viața dupa ce tata a parasit-o a ramas doar cu mine si cu gradina ei de flori.

-Buna mama,zic înaintând pe aleea pavata cu piatra cubica de culoarea caramidei.

Se rasuceste si face ochii mari atunci când ma vede.Vine spre mine si ma îmbrațișaza cu atâta dor iar eu ma simt întreaga si protejata acolo în brațele ei.

-Ce faci scumpa mea,cum esti?ma întreaba sarutându-mi fruntea.

-Sunt bine,zâmbesc eu dar în suflet nu simt chear asta si stiu ca își da seama imediat pentru ca ma îmbrațișaja din nou.Ti-am adus lalele,zic si îi întind ghiveciul.

-Multumesc,le vom plata în gradina mai târziu,asa cum faceam o data,iar zâmbetul ei cald îmi umple inima.Hai sa mergem înauntru,vrei sa mamânci ceva?

-Deocamdata nu,stii si tu...

-Grețurile matinale,stiu.Câte batai de cap mi-ai dat si tu înca din prima clipa si nici nu știam ca sunt însarcinata,râde ea.

-Ce pot sa spun,doar ca îmi pare rau.

-Lasa,lasa,sa nu îți pară.Pâna si starile de greața îmi faceau bucurie pentru ca știam ca nu voi mai fi singura niciodata.

Îi zâmbesc si petrecându-mi mâna de dupa mijlocul ei zvelt îmi odihnesc capul pe umarul ei iar ea ma trage mai aproape si pornim spre intrarea în casa.

Insista sa ma serveasca cu diverse si umple masa de bunatați preparate de ea,însa eu nu sunt în stare sa ma ating de nimic si prefer sa beau doar un pahar cu lapte cald.Apoi mergem în micul salon si ne asezam pe canapea.La radio se auzea în surdina o melodie veche iar încapera înca arata la fel ca odinioara si îmi dau seama cât de dor îmi era de atmosfera de aici,cât de dor îmi era de acasa.

-Ai fost la doctor?ma întreaba curioasa deschizând conversatia si trezindu-mă din gândurile mele.

-Da,si am facut tot ce mi-a cerut iar peste câteva luni voi merge sa fac ecografia 3D.

-De Alex mai stii ceva?spune iar întrebarea ei zguduie ceva în mine.

-Nu,raspund cu jumatate de gura.De când a plecat ,nimic.