Doar prieteni

Capitolul 25

Revin cu picioarele pe pamânt si dându-i mâna la o parte lui Vlad îi spun pe un ton apasat.

-Chiar nu este momentul sa purtam aceasta conversatie,acum si aici.Mai bine pleci.

-Nu voi pleca nicaieri si stii bine asta.Pâna nu lamurim situația dintre noi,nu fac nici un pas.

-Nu avem ce sa lamurim Vlad,nu exista noi, dar daca insisti te rog sa ma astepti afara.Dupa cum ai observat sunt în timpul serviciului si am treburi importante de rezolvat.

Protesteaza nemultumit însa se rezemneaza si face câțiva pași.

-Te rog sa iei si florile cu tine,zic si i le întind.

Le cuprinde cu palma si le smulge din mâna mea.

-Sper ca nu dureaza prea mult,spune pe un ton iritat.Oricum nu voi pleca pâna nu vorbesc cu tine.

Îi dau aprobator din cap numai sa îl vad plecat.Se rasuceste pe calcâie si porneste spre iesirea din șantier fara sa mai priveasca înapoi.

În timpul discutiei mele cu Vlad,Alex si-a facut de treaba prefacându-se neinteresat de ceea ce se întâmpla în fața lui si aratându-i barbatului care îl însoțea diverse lucruri prin jur.Când am ramas singura s-a apropiat.

-Multumesc Matei,preiau eu de aici, îi zice înainte sa ajunga în dreptul meu.

Îl privesc fermecata si parca fluturii de mult adormiti din stomac se trezeste din nou la viața pentru ca simt cum se framânta iar inima începe din nou să tresalte zgomotos în piept.Poarta un costul albastru si camasa alba,este atât de elegant pentru locul asta însa probabil s-a aranjat asa doar pentru aceasta întâlnire neștiind probabil ca va da cu ochii de mine,altfel s-ar fi prezentat în salopeta.

-Buna ziua domnișoara Avram,mi se adreseaza în timp ce îsi da casca de protectie jos de pe cap.Sau poate doamna Popescu?!arunca vorbele sa îmi vada reactia,stiind ca acesta este numele de familie a lui Vlad.

-Domnișoara Avram este perfect domnule inginer,îi raspund cu aceeasi ironie în glas.

Schițeaza un zâmbet apoi redevine serios.
Trece pe lânga mine atât de aproape încât îi simt parfumul suav si rasuflarea calda,apoi se aproie de masa si lasa hârtiile ce le tinea în brațe.

Eu uit sa mai respir,uit sa ma mai mișc ,pur si simplu uit de mine si de ce sunt aici.Îmi dau seama cât de dor mi-a fost de el si l-aș îmbrațișa cu ardoare dar cel mai grav este ca gura mea tânjește dupa buzele lui pline pe care în acest moment si le umezeste ușor cu limba în timp ce vorbeste cu mine.Însa eu nu îl ascult,sunt prea concentrata pe mișcarea lor si nu pe sunetele ce le scoate pe gura.

Pocneste de câteva ori din degete amuzat iar eu ma trezesc din hipnoza.

-Domnișoara Avram,nu am toata ziua la dispozitie,mai am si alte întâlniri programate azi si foarte multa munca pe teren,ma atentioneaza pe un ton ușor precipitat.

-Îmi cer scuze,despre ce vorbeai?!încerc sa par interesata de planurile însirate pe masa însa tot ce vad sunt mâinile lui ferme,acele mâini cu care îmi dezmierda fiecare particica din corp si fara sa vreau îmi musc buza de jos pentru ca în capul meu am amintirea acelei seri.Îl observ cum ma priveste cu coada ochiului.