Asfințit în cale

Capitolul 3 - Antonio - Trecut

Duminica de Paște - 19 aprilie 2009

Facultatea e pentru băieții buni care au fost fraieri o dată

Ce înseamnă să fii liber?

Ce să fac acum? Nu mai am de ales. Deja am făcut primul pas și va urma cel de-al doilea și cel de-al treilea și așa voi merge încet-încet pe drumul ăsta. E un drum al dracului de handicapat, dar ce pula mea pot să fac ca să fie bine? O să fac bani mulți, o să îmi iau femeia din mâinile jegoasei ăleia de Geanina și o să clădesc palatul pe care îl merită cu vârf și îndesat.

Mă tot holbez în oglindă. Tot revăd scenele cum i-a dat sângele săracului om. N-aveam de ales. Și-a făcut-o cu mâna lui. El singurel și-a făcut-o când îi tremurau mâinile că-i mai trebuie niște lovele pentru jocuri. Eu doar am fost acolo să îi dau ce are nevoie. După el a fost bulangiu că nu a dat banii la timp. Apoi m-a trimis noul meu șef să rezolv problema. Era ori să-i rup un picior, ori să-i rup un picior femeii lui. Eu nu dau în femei. Am principii.

Mă tot holbez în oglindă. Îmi văd același chip pe care îl știu de o viață, dar nu mai sunt eu. Sunt un criminal, în pula mea. Apăs cu degetul pe reflecție, acolo unde am o cicatrice aproape insesizabilă. Doar Cassandra mea o să o observe. Dar poate nu o să o observe, că o să-i arăt mașina cu care m-am ales din toată tevatura asta. Oare o să mai conteze că am schilodit un nenorocit pentru toate astea? Și ce pula mea puteam să fac să fie mai bine?

Revino-ți, Antonio! Ești Antonio Sile. Alo! Ce să faci cu viața ta? N-ai cum să ajungi nimic mai bun decât un interlop, e tot ce ți-a lăsat familia. Frații tăi au nevoie de tine, femeia ta are nevoie de tine, lumea are nevoie de tine. Dar măcar fii, în pula mea, un interlop cu principii.

Am pus mâna pe pistol când aveam doar câțiva ani de viață. Era doar o joacă pe atunci, când mă mai lua Giovanni pe câmpuri și mă învăța cum să mă apăr. Mă bătea de-mi suna apa în cap ca să ajung un bărbat adevărat, să duc mai departe numele Sile. Eram eu cel mai mic dintre cei trei frați, dar cumva toți știau că voi fi cel mai capabil. Cine să aducă la suprafață numele nostru dacă nu eu? Giovanni avea slăbiciunile lui: banii, femeile, jocurile, drogurile. Lorenzo era prea slab, prea mămos, prea fraier. Eu eram ăla mai deștept, mai capabil, cel care avea alături cea mai minunată ființă pe care mi-o putea oferi soarta. În brațele ei simțeam că pot mai mult și că vreau mai mult. Aveam tot ce-mi trebuie, dar eram prea pișat pe mine că voi face o greșeală, că voi face pe cineva să sufere. Și ce pula mea să fac? E o vorbă din bătrâni: decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-ta. Eu nu mai am mamă, a murit în incendiul ăla bășit, care ne-a destrămat familia. Dar o aveam pe Cassandra și nu-mi mai trebuia nimic altceva. Tot ce fac e pentru Cassandra. Ea are încredere în mine și i-am promis că o voi face regina mea. Cassandra a fost prima care mi-a zis acum ceva timp că m-a visat om mare, că voi fi șmecher și le vor trema chiloții pe ei tuturor care mă vor călca pe coadă. A citit ea într-o carte d-aia de-a ei că există un șarpe Taipan cică. E așa retras și timid ca mine, dar care poate ucide chiar și 100 de oameni în mai puțin de o oră printr-o simplă mușcătură. A zis că i-a amintit de mine și de comportamentul meu: „și tu ești așa, singuratic și tăcut, dar dacă îți pui în cap poți să-i cucerești pe toți.". Credea că dacă am cucerit-o pe ea, pot să fac același lucru cu întreaga lume.

Pentru tine Cassandra, pentru tine am făcut-o.

Dau drumul la apă și îmi bag capul sub jetul rece sloi. Trebuia să mă aranjez și să merg să o iau. Azi e zi de sărbătoare și nu e prilej mai bun decât acum să o prezint la oamenii mari ca fiind iubirea vieții mele. Când va crește, o voi lua de nevastă și în fața lui Dumnezeu. Poate nu mai am un tată și poate Giovanni nu îl va înlocui niciodată cu adevărat, dar aveam destui mai mari decât mine care mă priveau ca pe un fiu și cărora trebuia să le dau socoteală. Pentru moment, desigur.