Asfințit în cale

Capitolul 4 - Antonio - Prezent

Prima zi de libertate - 10 iunie 2022

De pârnaie scapi abia când o revezi

Au trecut 12 ani, 11 luni și 20 de zile de când am văzut-o ultima oară. La dracu de viață că-mi vine să iau pistolul și să-mi zbor creierii ăștia de handicapat. Am iubit-o ca un nebun și acum o iubesc ca un obsedat. Nici nu știu dacă trăiește, dacă e sănătoasă, dacă a ajuns bine sau orice. M-am agățat de orice chestie legată de Cassandra și degeaba. Acum femeia la care aveam ultima speranță că într-o bună zi îmi va spune ce știe despre ea a murit. Trebuia să o iau, să o leg, să o silesc să-mi răspundă. Dar ca orice chestie care vine la pachet cu Cassandra, n-am putut. Era mă-sa, în pula mea! În schimb, de când apăruse înapoi în cartier cu o mână de copil la piept, am avut grijă să nu le lipsească nimic - i-am dat bani chiar și pentru băutura vacii ăleia de Geanina. Le-aș fi adus la mine în casă, dar Maria niciodată n-a vrut, a zis că e suficient cât facem pentru ele și cu asta basta. În pula mea, a murit că a fost prea mândră să îmi ceară mai mulți bani. I-am zis să-mi jure că nu va mai face prostii că îi rup picioarele și îi iau copilul, dar m-a pus unde îmi era locul: nu e treaba mea și că nu poate să stea mereu la mâna mea sau a familiei să primească bani.

Mergeam în fiecare săptămână în ghetoul ăla infect ca să o vizitez pe ea și pe aia mică. Anii au trecut, iar Anita mi-a ajuns la suflet. Semăna pe zi ce trece mai mult cu Cassandra. Doar erau surori, ce dracului. Normal că semănau. Dar așa sunt eu, un prost cu o gândire proastă.

Ieri am trecut ca de obicei, în vizita mea săptămânală. Anita plângea, era la scară. Fix acolo unde stătea și Cassandra mea. Mi-a zis că mama ei trage să moară și că ea nu știe a cui rămâne. Nu o iubea pe Maria. Niciodată n-am înțeles ce fel de relație tâmpită au femeile din familia Dumitru una cu alta, dar o înțeleg. O ura pentru că îi era rușine cu ea și cu reputația ei. O ura pentru că o mai altoia, deși ea era un înger de copil. Mereu mă băgam pentru ea și îi spuneam că o pot lua oricând și să o cresc ca și cum ar fi fata mea. Dar nu puteam să-i fac asta lui mă-sa totuși. Era mama Cassandrei. Trebuia să mi-o dea cândva înapoi. Și oricât de dragă mi-era fata asta, eu pe Cassandra o voiam.

Ieri când am urcat la ele în casă, Geanina era criță și jelea, iar Maria zăcea în pat. Trăgea să moară. M-a pus să jur că voi avea grijă de Anita ca și cum ar fi fata mea și că nu voi lăsa pe careva să se atingă de ea, că fata crește și devine atât de frumoasă. I-am jurat și am rugat-o pentru ultima oară să-mi spună despre Cassandra ce știe. A apucat să-mi spună doar că o cheamă Sandra Albulescu acum. Atât. Apoi nenorocita a crăpat.

Și-a bătut pula de viața mea. Măcar mi-a făcut un bine și mi-a încredințat-o pe Anita. După ce o să o iau legal pe numele meu, o să mă asigur că nenorocita de Geanina o să sufere până nu o să mai aibă putere să respire. Mi-am jurat încă de când eram un copil că nenorocita aia va plăti. Din cauza ei au suferit atât fetița asta, cât și fetița care a fost cândva Cassandra... Sandra. De ce dracului să-și fi schimbat numele? De cine a încercat să fugă? De mine?

Mi-a vibrat perna, ceea ce m-a făcut să deschid ochii. Era deja aproape prânzul, dar toată noaptea am colindat străzile. Cumva credeam că o să o găsesc pe Sandra Albulescu ascunsă pe după vreun colț. Sunt nebun. Am întins mâna să iau telefonul și să văd cine mi-a dat mesaj. Azi trebuia să mă fac prezentabil și să merg la priveghi, dar n-aveam putere. Unde era Cassandra mea? Sandra...

Aveam un mesaj de la Alin: „boss vino in cartier repede. A venit o masina scumpa la privechi. E o femeie". O femeie? De când pula mea îi e frică lu' ăsta de pizde? Trebuie să fie groasă dacă mi-a scris.

Mă așez la marginea patului. Simt că mă ia iar amețeala. Așa îmi trebuie dacă beau până nu mai știu de mine. Mă uit prin cameră, dar nu e nici urmă de Felicia. Cred că deja e jos, împopoțonată și așteptând să-i ofer un dram de atenție. Nici nu știu de ce pula mea am fost eu de acord să o iau pe ea de femeie. Urma să facem nunta în trei săptămâni. Dar poate găsesc vreo metodă să mai amân, că doar am avut o înmormântare în cartier. Nu e ca și cum Feli era cineva fără mine ca să-mi fie frică, dar aici era deja vorba de obrazul meu. Când am anunțat că m-am logodit cu Feli multă lume a fost fericită că am ales pe cineva din cartier, că e fată bună, că e frumoasă, că o să avem copii frumoși. Mi se rupe. Am ales-o pentru că e fără bagaj și stă ca un bibelou dacă îi spun să o facă. Nu-mi dă bătăi de cap și știe că niciodată nu o să fie cum a fost Cassandra. Ironic, au fost colege de clasă. Vai de pula mea în ce rahaturi mă bag.