Asfințit în cale

Capitolul 1 - Cassandra - Trecut

Ultima zi în cartier - iunie 2009

Când credeai că nu există finaluri fericite, viața îți arată că așa e

Era o zi caldă de vară. Eram fericită că am reușit prima realizare din viața mea și anume că am terminat clasa a opta. Ar fi trebuit să sărbătoresc alături de mama, dacă tot s-a gândit să-mi facă o vizită în țară. Dar fericirea asta erau niște firicele mici de praf pe o masă imensă de sticlă. Iar sticla în acest caz este rușinea pe care reușisem să o pun pe umerii familiei mele disfuncționale, care oricum nu dădeau doi bani pe mine. Iar prin familie mă refer la mama mea care era plecată la muncă în străinătate și care până acum mă suna de trei ori pe an și mătușa mea care avea o relație de love-hate cu alcoolul (cu accent pe love).

Soarele intra prin fereastra dormitorului și deja mă ardea. Ar fi trebuit să trag perdeaua, dar pentru asta trebuia să mă mișc din pat. Nu voiam să mă mișc pentru că știam că era ultima dată când am să dorm în acel pat. Era ultima dată când aveam să mă mai trezesc aici. Aveam să plec în doar câteva ore cu mama mea, femeia care mi-a dat viață și m-a lăsat de suflet în cartier, la voia sorții. Iar acum soartei nu-i plăcea cum a reacționat. În plus, dacă mă ridicam aveam să simt iar durerea din spate, urmele de curea mă ardeau pe omoplați. Eram o ființă slabă și măruntă pentru vârsta mea, puteai să-mi numeri lejer coastele. Ce mă mint! Antonio făcea adesea asta când rămâneam la el, mă întindea pe burtă și-mi săruta fiecare coastă în parte. Zicea că fiecare os din corp era a lui și că nu-mi va da drumul niciodată. Simpla lui amintire m-a făcut să lăcrimez. Dar nu mai aveam lacrimi pentru el. Nu-l uram, dar nutream dorința de a-l face să dispară din creierul meu.

Mi-a dat drumul și mi l-a dat prea dur. A fost mai degrabă o smucitură din casa lui, la propriu. El nu a dat niciodată în mine, mereu a fost împotriva violenței pe femei și copii, dar în ziua aia mi-a jurat că dacă voi mai încerca vreodată să-l ating nu va fi răspunzător de judecata sa.

— Hai, fă, te-ai trezit? întreabă mătușa în timp ce intră în camera mea brusc și mă inspectează. Sor-meo, asta s-a trezit! a strigat către maică-mea, cu capul în afara camerei mele.

Camera mea... Nu avea să mai fie în foarte puțin timp camera mea.

M-am ridicat din patul meu (pentru ultima dată) și am urmat-o pe mătușă în sufrageria noastră minusculă. Mama fuma și se uita la televizor. Era frumoasă pentru vârsta ei și știam că de la ea moștenisem trăsăturile fizice. Era mai înaltă decât mine, cu un piept generos și forme bine definite - chiar dacă nu era o persoană sportivă. Nici n-ar fi avut timp de sport pentru că muncea foarte mult ca să mă poată crește pe mine. Privirea mi-a trecut de la ea la mătușa mea, parcă nici nu erau surori - chiar dacă erau vitrege. Mama era albă, cu ochii albaștrii. Purta o rochie roșie, mulată pe corp și ușor decoltată, care îi lăsa la vedere lanțul de aur cu cruce. Era machiată și mirosea a parfum. Stătea picior peste picior și când a scrumat n-am putut să nu-i observ degetele pline de inele strălucitoare. Avea o mână finuță, dar care știa să mânuiască cureaua de piele mai rău decât cel mai mare călău. Spatele meu ar fi putut confirma oricând. Pe de altă parte, mătușa era negricioasă, cu fața suptă și ochii negrii, se îmbrăca în negru și își ținea părul prins cu un clește. Purta și ea bijuterii, dar toate trei știam că nu erau din aur real. Eu semănam cu mama foarte mult, dar ochii îi aveam de la tata.

— Cine e tatăl?

A rupt mama tăcerea. Nici nu se uita la mine. Continua să se holbeze la televizor și să fumeze. Avea un calm care ar fi destabilizat orice furtună. Am lăsat privirea în covor. Nu puteam să-i dau un răspuns cum nici cu o zi înainte nu am putut. Putea să mă bată cât vrea pentru că nu puteam să articulez răspunsul.