Suspectat de crima 💚

Capitolul 12💚Ordinul asistentei💚

În zori, Kong și-a folosit abilitățile de a se mișca la fel de silențios ca o fantomă pentru a deschide încet ușa dormitorului oficialilor care aparținea spitalului, înainte de a se deplasa în interiorul camerei, fără lumini aprinse și fără a folosi niciun sunet. Kong s-a uitat la corpul care dormea adânc pe pat. Plănuia să se grăbească să găsească haine noi și un prosop pentru a-și șterge murdăria și funinginea de pe corp înainte de a fi nevoit să asculte plângerile lui Tum. Kong nu verificase dacă avea vreo rană în urma incidentului. Se gândea că îi va da o explicație lui Tum mai târziu.

Nici măcar nu apucase prosopul de pe noptieră când l-a auzit pe Tum spunând din cealaltă parte a camerei:
-Ce faci pe întuneric? Aprinde lumina.

Kong s-a întors repede ca să râdă sec. S-a rugat ca întunericul să ajute la ascunderea stări lui aproape de moarte:
-Nu am vrut să te trezesc.

-Oricum va trebui să mă trezesc în curând. A spus Tum somnoros și s-a întins nemișcat ca și cum ar fi adormit din nou, făcându-l pe Kong să ofteze ușurat, întorcându-se să ia prosopul și să și-l atârne de gât.

Dintr-o dată, luminile s-au aprins. Kong a înjurat în gât. Uitase complet că Tum tocmai instalase o nouă lampă de tavan care putea fi aprinsă fără să fie nevoie să folosească o telecomandă. Kong s-a întors repede și s-a dat la o parte, astfel încât Tum să nu-i poată vedea fața. Comportamentul său era suficient de ciudat pentru a-l face pe Tum să se încrunte suspicios:

-Ce s-a întâmplat cu tine?

Nimeni nu avea un ochi mai rapid decât asistentul, mai ales când venea vorba de anomalii ale corpului. Ofițerul de poliție a răspuns fără să-l privească:

-Am căzut și m-am murdărit de pământ pentru că drumul era întunecat și nu am fost atent.

Cu cât mințea mai mult, cu atât părea mai ciudat.

-Ai căzut? Nu se poate.

În doar o secundă, Tum s-a ridicat în picioare, l-a apucat pe Kong și l-a întors pentru a-l privi din cap până în picioare.
-Asta nu e doar pământ, te-ai dus să stingi un foc sau ceva! ?

🔹️Ai făcut doar o presupunere sau ai văzut ce s-a întâmplat? Kong nu ar putea niciodată să-și minta iubitul:

-Dacă îți spun că am fost să sting focul la mama acasă, nu va fi credibil, nu?.

Tum a împins ușor pe pieptul polițistului și a făcut o figură pentru a arăta că era supărat. Apoi s-a întors și a plecat. Kong l-a apucat repede și l-a îmbrățișat pe la spate.

-Tum, îmi pare rău.

-Nu are rost să-ți ceri scuze.
Tum a încercat să-i dea jos mâinile de pe el.

-Ai spus că nu vei mai face muncă riscantă. Nu promite dacă nu poți să te ții de promisiune.

-Tum...

-Comportamentul tău în secția de spital a fost de asemenea ciudat. Știi că superiorii mei m-au certat de multe ori pentru că iubitul meu îi place să piardă timpul în spital? De ce nu asculți niciodată ceea ce spun?

-Vreau doar să te simți confortabil.

-Să te simți confortabil cu o minciună este doar temporar, dar odată ce aflu adevărul, mă voi simți mereu prost. Vocea lui Tum a devenit mai blândă, ceea ce era un ton ciudat. Era ca și cum Tum ar fi început să renunțe la ceea ce se întâmplase.

-Cred că m-am săturat de asta. Kong, dacă nu te poți opri din asta, nu trebuie să o faci. Eu voi fi cel care va pleca.

Bărbatul mai mic a ieșit din îmbrățișarea lui Kong, iar Kong era acum atât de amețit încât nu mai știa ce să facă. Să fie certat era mai bine decât atât.

-Tum, Tum, așteaptă.

Ofițerul de poliție a alergat să-i blocheze calea lui Tum înainte ca acesta să poată ieși din dormitor. Lui Kong nu-i era niciodată teamă să caute dovezi sau să lupte, dar nu putea niciodată să-l facă fericit pe bărbatul pe care-l iubea. -Este așa. Eu sunt un idiot. Dacă nu ești mulțumit de ceva, spune-mi chiar acum, bine? Nu trebuie să-ți faci griji dacă mă voi supăra sau nu.

-Kong, mi-ai promis că nu vei mai face muncă riscantă, dar nu ai putut s-o faci. Retrage-ți cuvintele, nu trebuie să promiți sau să minți ca să mă faci să mă simt calm. Spune-mi direct ce faci. Asta e tot ce-ți cer , s-a învârtit Tum în jurul celeilalte persoane și a deschis ușa dormitorului.

-Nu vorbi cu mine acum. Du-te și fă un duș.

-Da, domnule , răspunse cu tristețe puternicul detectiv cu o mie de ochi la ordinul omului pe care îl iubește, înainte de a intra în baie cu un prosop și cu capul plecat.

💚💚💚

-Locotenent Guin, Kong în uniformă de polițist se așeză lângă locotenentul Gawin, cel mai bun prieten al său, care era ocupat cu un teanc imens de documente despre un caz.

-Îți dau 100 de baht ca să nu-mi mai spui Guin.

-Asta nu este la fel de important ca ceea ce urmează să-ți spun.

-Ce este?

-Iubitul meu este atât de supărat pe mine încât nu vrea să vorbească cu mine.

-Oh! Gawin și-a întors scaunul spre Kong:
-Ești norocoas că cineva ca tine, care cere mereu bătaie, nu ești bătut de prietenul tău dimineața, la prânz și seara.

-Îți cer să mă consolezi, nu să mă cerți. A oftat Kong.

-Dar tot nu ăsta este cel mai important lucru pe care voiam să ți-l spun.  Kong a scos o carte și a aruncat-o pe biroul lui Gawin. Ofițerul de poliție care deținea biroul a luat cartea și s-a uitat la ea pentru o clipă înainte de a mări ochii, surprins.

-Aceasta este...

-Ne vedem în sala de ședințe în cinci minute.

Kong s-a ridicat în picioare și a bătut ușor în biroul lui Gawin:
-Și nu-i spuneți încă inspectorului Wasan despre asta.

În sala de ședințe se aflau locotenentul Kong, locotenentul Gawin, inspectorul Em și adjunctul superintendentului Bird. Cei patru ofițeri de poliție stăteau în jurul cărții misterioase așezate pe masa din centrul camerei.

-Am găsit această carte în casa lui Van. A spus Kong.

-Conținutul dinăuntru spune că a fost concediat de la locul de muncă pentru că asistenta pe nume Ornanong l-a acuzat pe nedrept, și că această asistentă și Kantapat făceau eutanasia pacienților, nu doctorul Somsak. Iar Dr. Somsak a fost ucis și redus la tăcere. Van lo știa, dar nu a putut găsi nicio dovadă.

În sală a fost liniște pentru o clipă, până când Bird, superintendentul adjunct responsabil cu predarea documentelor în cazul eutanasiei către procuror, a tușit.
-Am închis deja cazul eutanasiei, locotenent Kong. Acesta ar putea fi pur și simplu un roman scris de un nebun.

-Sau un fel de fan-ficțiune despre care oamenilor le place să scrie.

Gawin a dat din cap spre carte.
-Ar putea fi cineva care a urmărit cazul și nu a fost mulțumit de concluzie, așa că s-a gândit la alte posibilități.

-Și cum ai făcut rost de această carte? . L-a întrebat inspectorul Em pe Kong.

-Am reușit să o iau înainte ca o persoană misterioasă să dea foc la casă. A răspuns Kong.

-Van s-a dus să lucreze la atelierul auto Chartchai. Înainte ca Ying, iubitul lui Tim, să-și piardă cunoștința, a cumpărat droguri de la Van. Acest lucru a dus la uciderea macabră a bunicii Junpeng, bunica lui Tim, în timp ce Tim ieșea să se culce cu Ying. Și bunica Junpeng.... Tânărul locotenent s-a oprit din vorbit pentru o clipă:

-A fost pacientă a doctorului Kantapat, inclusiv în cazul tinerei bolnave de cancer care a fost și ea ucisă în mod oribil.

-Așteaptă, așteaptă, nu pot să țin pasul.  Gawin a ridicat două mâini și l-a întrerupt pe Kong.

-Informațiile sunt prea multe . Nu pot face legătura între ele.

-Ascultă asta mai întâi. A încercat Kong să reformuleze propriile cuvinte:

-Van, al cărui nume real este Kitti Pohnuma, era infirmier la același spital ca și doctorul Kantapat.

-Și cine este asistenta Ornanong?. A continuat Gawin să întrebe.

-Ea este asistenta care lucrează în Unitatea de Îngrijiri Paliative cu doctorul Kantapat.
Locotenentul Kong a pocnit din degete.
-Ai înțeles?

-Deloc.

-O să vă fac un rezumat. A întrerupt inspectorul Em pe cei doi locotenenți care păreau că se vor certa în orice moment și s-a întors să vorbească cu inspectorul adjunct Bird.

-Din informațiile pe care le avem acum, Kong și cu mine bănuim o repetare a cazului de eutanasie și dacă doctorul Kantapat a fost sau nu implicat în oribilele crime ale pacienților.

Supraveghetorul adjunct și-a încrucișat brațele și a reflectat o lungă clipă înainte de a da drumul unui oftat lung, părând a fi într-o dispoziție proastă.
-De câte ori am fost stânjeniți de problema doctorului Kantapat? Am emis chiar și un ordin judecătoresc, când el nu a făcut nimic greșit.

Bird a luat cartea în mână:
-Cazul eutanasiei s-a încheiat. Acesta este doar un roman care nu are nicio greutate sau credibilitate. Mă voi preface că nu am aflat că ați invadat casa altcuiva fără un ordin judecătoresc.

-Locotenent Kong. Și dacă sunteți acuzat că ați dat foc unei case părăsite, nu vă voi acorda niciun ajutor.

După ce a terminat ce a spus, ofițerul superior de poliție a aruncat cartea pe masă și a părăsit sala de ședințe împreună cu locotenentul Gawin, lăsându-i singuri pe inspectorul Em și pe locotenentul Kong. Kong s-a întors să se uite la inspectorul Em și și-a strâns buzele:
-Știam că mă vor abandona în această privință.

Em s-a uitat la Kong cu mare regret:
-Ar fi o mare problemă dacă ar trebui să redeschidem cazul eutanasiei.

-Așteaptă și vei vedea, vor muri mai mulți oameni , și-a încrucișat Kong brațele și a spus încrezător.

-În timp ce ofițerii de poliție ca noi stau și se scarpină în cap ca niște clovni, oamenii din comunitate râd de noi.

💚💚💚

-Bună, Nong.  Poom, asistenta de la secția de psihiatrie, i-a zâmbit larg lui Ornanong.

-Dragă prietenă, nu ne-am mai văzut de mult timp. Ce te aduce aici?

-Pentru că mi-e dor de un prieten ca tine.  Ornanong a ridicat coșul roz plin până la refuz cu mâncare pentru a i-l arăta lui Poom.

-Tocmai am fost la piața de lângă spital. Te rog să mă ajuți să mănânc asta.

-Nu-mi spune că sunt tăițeii mei preferați.

Ornanong a ridicat din sprâncene: -Cum aș putea uita că lui Poom îi place să mănânce tăiței cu supă Nam Ngiew?.

-Oh, bineînțeles că nu o voi respinge.
Poom s-a întors să apese codul secret al personalului pentru a putea intra în secția de psihiatrie:

-Intră. Hai să mâncăm și să vorbim în același timp. Trebuie să-mi povestești despre viața ta.

-Bineînțeles, Nong și-a urmat prietena asistentă. Când a intrat în zona secției de psihiatrie, Ornanong a zâmbit cu satisfacție.

Poom l-a dus pe Ornanong în zona biroului de asistență medicală, unde o asistentă începătoare stătea și scria pe fișă:
-Vă rog să așteptați un moment. Mă duc să pregătesc bolurile și lingurile.

-Sigur . Ornanong s-a întors să se uite la asistenta subalternă și a spus:
-Soră, vino să mănânci tăițeii cu noi. Am cumpărat o mulțime.

-Mulțumesc. A răspuns tânăra asistentă cu o față zâmbitoare.

Ornanong s-a îndreptat să se uite la fișa pacientului așezată pe masă și a luat una pentru a se uita la ea.
-Nu sunt obișnuită cu denumirile medicamentelor psihiatrice. Sunt greu de memorat.

Tânăra asistentă a râs:
-Te obișnuiești cu asta.

-E adevărat.  Nong a închis dosarul pe care îl ținea în mână și l-a pus la loc.

Numele pacientului din fișă era domnul Som Yooyuern.

O oră mai târziu, Ornanong a ieșit din secția de psihiatrie cu coșulețul roz în ghiocul brațelor și cu un zâmbet confortabil.

După aceea, Ornanong s-a îndreptat spre zona de birouri a UTP, care era unitatea pentru serviciile de transfer al pacienților, fie în scaune cu rotile, fie în targă. Nu a așteptat mult timp în fața unității, când un tânăr a ieșit să o vadă cu o expresie curioasă pe față.

-Bună ziua, soră Nong.

-Am venit să-i mulțumesc lui Nui că mi-a dat numărul de telefon și adresa lui Tao.

Personalul de pe targă a suspinat: -Tao a dispărut. Deci, ai reușit să-l contactezi pe Tao în cele din urmă?.

-Nu încă. A spus asistenta cu o expresie tristă.

-Întotdeauna mi-a părut rău pentru el de când am aflat că a fost concediat. Nu știu cum se vor descurca soția și fiul său.

-Aveți dreptate. Dacă poți lua legătura cu Tao, te rog să-i spui că toți cei de aici sunt gata să-l ajute. A suspinat Nui.

-Dar, ca să fiu sincer, nu ar fi trebuit să bea alcool și să doarmă așa în timpul turei. În plus, au găsit metamfetamină în geanta lui. Dacă aș fi fost director, l-aș fi concediat și eu. Dar cel puțin ar fi trebuit să existe un ajutor sau o reabilitare pentru el.

-E adevărat. A scos Ornanong o pungă de tăiței și i-a dat-o lui Nui.
-Am cumpărat asta pentru tine.

-Oh, mulțumesc foarte mult.  Nui a ridicat mâinile în semn de recunoștință și a primit bucuroasă mâncarea.

Luându-și la revedere de la personalul de pe targă, asistenta s-a dus într-o zonă ferită de priviri și și-a luat telefonul pentru a urmări conversația dintre ea și persoana pe care o înregistrase ca fiind
-Un profesionist.

📞[Am făcut câteva cercetări. Acum Tao și-a schimbat numele în Van. Face bani făcând lucrări de contract general și trafic de droguri].

📞[Am obținut adresa lui Tao de la fostul său loc de muncă. Ți-am trimis-o deja. Te rog să arunci o privire.]

📞Bineînțeles.

📞Îți voi trimite banii diseară.

📞[M-am dus să arunc o privire. Ai văzut pozele pe care ți le-am trimis, nu? Tao ți-a scris numele peste tot în casă. Ce ai vrea să faci în continuare?]

📞Să distrugem totul.

📞[Vrei să dau foc la casă?]

📞Fă-o. Nu lăsa nimic în urmă.😱

Ornanong a derulat chat-ul.

📞[Am dat deja foc la casă. Am văzut pe cineva în casă, dar nu am văzut nicio veste că cineva a murit în incendiu. Deci. Tao trebuie să fie încă în viață. Dar cu siguranță nu mai există nicio dovadă în casă.]

📞Atunci trebuie să le găsești și să ai grijă de ele cum trebuie.

📞[Am notat.]

Asistenta a pus telefonul la loc în coșul roz pe care îl purta în cotlonul brațului. A respirat adânc și a expirat încet înainte de a se întoarce la biroul său din altă clădire.

Poom, care era acum fericit și mulțumit de prânzul delicios al lui Ornanong, a mers să verifice simptomele pacientului numit Som. Acest pacient a fost internat de mai bine de o lună. Halucinațiile sale se amelioraseră într-o oarecare măsură, dar încă devenea frenetic și, din când în când, divaga despre Îngerul Morții cu robă albă. Medicul i-a prescris lui Som niște medicamente pentru a reduce flatulența după mese, așa că Poom a pregătit medicamentul într-un mic pahar de plastic și a mers la patul lui Som într-o cameră de izolare.

-Som, hai să luăm medicamentul de după masă ,i-a spus Poom bărbatului subțirel care stătea distrat pe pat, ca și cum nu ar fi observat intrarea lui Poom.

-Som?

Din poziția sa distrasă, Som și-a dat brusc ochii peste cap și și-a ridicat capul spre tavan. A început să saliveze, iar membrele i se întindeau și tremurau. Poom a strigat alarmat înainte de a întinde mâna pentru a ajusta poziția lui Som. La câteva secunde după aceea, buzele lui Som au început să devină verzi. Poom a ridicat rapid mâna pentru a-i verifica pulsul la ceafă.

-S...Som va intra în șomaj! Pacientul va intra în șomaj! Vino să mă ajuți!. A strigat Poom cu voce tare către echipa sa înainte de a se urca pe pat pentru a face imediat resuscitare.

-Cum naiba a fost posibil așa ceva?

💚💚💚

Ornanong a intrat în biroul Unității de Îngrijiri Paliative. A așezat coșul pe masă și s-a uitat la bărbatul care stătea nemișcat la birou. După ce își revenise după rănile care îl ținuseră în spital o zi întreagă, încă arăta la fel de chipeș ca întotdeauna. Cu toate acestea, ochii îi erau goi. Asistenta a mers în fața biroului lui Kantapat. Kantapat părea să fie adâncit în gânduri pentru o lungă perioadă de timp înainte ca ochii lui negri ca jetul care păreau a fi o fântână adâncă să-l privească pe Ornanong.

-Trebuie să-l găsim repede pe tipul ăla.

-Tocmai ți-ai revenit. Trebuie să te odihnești mai întâi. A spus Ornanong cu o expresie îngrijorată.

-Chiar acum, locotenentul Kong începe să mă suspecteze.

Asistenta a zâmbit cu blândețe:
-Doctore, nu trebuie să vă faceți griji. Totul va fi bine.

Când a văzut că doctorul Kan începea să se relaxeze, Ornanong s-a întors la biroul său. Și-a luat telefonul și a scris un mesaj către persoana pe care o numea
-Profesionistul.

📞[Scapă de locotenentul Arsha.]😱😱😱

Nota:💚 Orice, dar nu puneți mâna pe detectivul meu😡
Nong ,se pare că este o mare criminală..