Între noi doi e o dulce armonie
Și-o fatală discordie.
O iubire veridică
Și-o trufie zburdalnică.
Mă gâtui cu dezmierdările tale,
Și mă asuprești prin munți de metale.
Anchilozat, tu-mi zâmbești șăgalnic,
Insolent, îți răspund grațios:
" Sufletul meu e atipic,
Tu, muiere, ești doar un haos."
Poți să râzi, poți să și plângi,
Oricum rămânem doi nătângi.
Ce nu se înțeleg și nu sunt la fel,
Căci din iubire ne-am născut,
Și în ura ne-am făcut.
Cufundat în întuneric, stă sufletul meu acum.
Precum o umbră neagră, deasă,
Se răsfrânge-ntr-o oglindă.
Lunga agonie.
Alte lacrimi. Alt amar.
Căci pe această scorpie cu ochii mari și păr bălai, eu o ador.
