Căci port în mine o durere, ce-mi macină subit ființa.
Îmi seacă puterea și-mi suflă frunzele vieții.
Mă aruncă-n neant, ca punga-n vânt,
Și mă dă uitării.
Învelișul cristalin din jurul inimii mele,
S-a sfărâmat în mii și mii,
De bucățele ce se-ascund acum,
În vagul univers de stele.
M-am transformat într-o frunză de praf
Și aștept să fiu suflat
De mâhnirea vieții.
