Singur, într-un acvariu de sentimente, înconjurat de regrete și spintecat de momente ce mi se perindă prin fața ochilor .
îmi întind mâinile în încercarea de a mă prinde de sfoara salvării ce se unduiește undeva în depărtarea tinereții morților.
Pare prea târziu.
Timpul din clepsidră mea s-a evaporat și acum am rămas doar eu undeva într-o cutie de sticlă, afeliu.
Amarnică singurătate,
mă trântești la pământ, mă faci să urlu să plâng și-mi umpli într-un final, sufletul de aciditate.
Ca un mândru soldat, îmi doresc să-ți țin piept, dar nu-s nici pe departe atât de înzestrat cu calități aparte.
Tu, mă transformi într-un demon ce umblă hazliu prin lumina soarelui și își așteaptă cât de curând o prea glorioasă moarte.
Dar nu are să vină, cum nici soarele ce mi prezintă deasupra nu e real.
și nici nu mai continui să sper sau să mă lupt precum un prost cu morile de vânt.
Să plec, să mă ascund,mi se pare că ar fi cel mai ideal.
Am să-ți mai spun doar un singur cuvânt,
PIEI!
