Gândește înainte să iubești.

Speranta V

Cand deodata, mintea mea se aprinse, si am realizat de ce nu mi-l aminteam, era acel tip care ma rapise.
Acela care opriese masina si ma luase cu forta. Dar eu sper din tot sufletul meu ca ma insel, si ca odata mutate aici totul se va schimba.
Treceam zilele, si lunile si eu privind in oglinda observam cum burtica mea creste si se face din ce in se mai mare, si eram mandra de mine. Eram curioasa sa aflu ce va fi, dar nu voiam sa aflu numai la venirea lui pe lume.
Zilele se apropiau din ce in ce mai mult, mai aveam o saptamana pana la momentul cel mare, desi eram singura, ma descurcam destul de bine, iar din fericire, acel moment dificil din viata mea disparusera de tot, cu exceptia unor mici cosmaruri, dar e acceptabil.
Dar era bine, vorbeam zilnic la telefon cu Anna, cu parinti mei, si ma incurajau de fiecare data sa fiu puternica, si sa ma intorc acasa, ca mi-ar fi mai bine langa ei, dar eu nici nu ma gandesc, imi era bine aici, si imi doream din tot sufletul sa imi cresc copilul aici, indiferent de imprejurari.
Si se apropie ziua cea mare, stau pe un pat de spital si astept sa se intample, ca fapt divers, aici spitalurile sunt mult mai bune, si nu vezi gandaci pe pereti si chesti, si nu trebuie sa platesti doctori sa se uite la tine, dar îsata poate fi un motiv in plus pentru a nu ma intoarce acasa.
Stateam pe acel pat si asteptam, eram emotionata si incantata, priveam in jur si aveam o senzatie ciudata de parca ceva rau avea sa se intample, dar speram ca presimtirea mea sa ma insele...
Da si a venit momentul, am nascut, era o fetita sanatoasa si frumoasa, avea niste ochi albastri si adorabili, semana umpic cu tatal ei. O priveam cu atata dragoste si multumire, era un dar nepretuit, pe care dupa atata suferinta, l-am meritat.
Ochisorii ei ma priveau, iar asistenta mi-a spus ca trebuie sa o ia de langa mine pentru cateva monente, dar o voi revedea cand va trebui sa o hranesc.
Asteptam momentul de a o revedea, si muream de nerabdare.
-Doama asistenta, as putea merge sa imi vad copilul?[Daria]
Parea umpic agitata, ma privea in ochi si parca nu stia ce sa zica, dar dupa o pauza de cateva secunde imi da un raspuns scurt
-In acest moment nu se poate.
-Dar de ce?[Daria]
-Doamna, il veti putea vedea imediat, dar mai trebuie sa asteptati, el doarme acuma, iar cand se va trezi il veti putea vedea.
-Ok.[Daria]
Si pleaca destul de agitata, mersul ei grabit, si cu pasi mari imi dadea de gandit. Priveam pe usa intre deschisa, si observam ca era o agitatie destul de mare, strig dupa o asistenta, si o intreb ce se intampla, dupa o alta pauza scurta, imi raspunde,
-Nimic.
Vocea ii tremura si ma privea cu o anumita teama, si o intreb inca odata,
-Va rog, spuneti-mi ce se intampla, este o agitatie destul de mare, cum puteti spune ca nu e nimic?
-Pai doamna adevarul este, ca a disparut un copil.
-Cum? Va imaginati ce spuneti acolo? Si ce copil este?