Asasina - Volumul III din seria Gardieni Infami

Capitolul 11

AMELIA

11

CEDERE NESCIO

„Nu știu să renunț"

Ziua a trecut pe lângă noi într-o clipită, fiindcă după erupția vulcanului de emoții din interiorul meu, m-am topit în atingerea lui Damiano și am adormit învăluită în brațele lui pe canapea.

Nu credeam că era genul de bărbat care alina durerea femeii de lângă el, sau a oricui, dacă eram sinceră, însă îmi dovedea, a nu mai știam cât-a oară, că toate scenariile pe care mi le făceam în cap în ceea ce-l privea erau doar atât, scenarii, și n-aveau absolut nicio legătură cu realitatea.

Damiano era blând, și cald, și totuși atât de letal, ceea ce mă făcea să mă întreb cum reușea.

Cum putea avea acea dualitate în el, acea capacitate de a arăta bunătate deși, la fel ca mine, își trăia viața înconjurat de moarte.

Eu îmi foloseam duritatea ca un scut, și refuzam vehement să mă afișez altfel în fața oricui, iar atunci când cineva zgâria suprafața, făceam tot posibilul să elimin acea persoană din preajma mea. Nu vedeam folosul vulnerabilități, a plânsului despre lucruri pe care nu le puteam schimba.

Totuși, Damiano îmi arăta că vulnerabilitatea în prezența persoanei potrivite putea fi o armă la fel de letală ca și duritatea, fiindcă tandrețea lui îmi omora încet toate barierele, și mă găseam fascinată de valul nou de sentimente care-mi traversau neiertător corpul și îmi otrăveau mintea cu cel mai dulce venin.

Eram trează de câteva minute, cu capul odihnit pe coapsa lui, bucurându-mă de felul în care degetele-i dansau în părul meu în linii fine, și ceva îmi spunea că el nu a reușit să adoarmă, parțial pentru că stătea în șezut, nemișcat de când am închis ochii, parțial pentru că ceva îi măcina gândurile.

— Hei, i-am șoptit atunci când am deschis ochii, și un zâmbet slab i-a conturat buzele.

Degetele lui nu s-au oprit din a-mi pieptăna părul, iar ochii lui emanau atâta liniște încât m-am trezit pierzându-mă în ei.

— Hei, tesoro, a șoptit răgușit, coapsele lui încordându-se brusc sub capul meu.

Brusc, gura mi s-a uscat, și mi-am trecut limba peste buze, încercând să-mi revin din acea stare de euforie pe care atingerea lui mi-o injecta.

Și-a ridicat brațul care i se odihnea pe abdomenul meu, cuprinzându-mi obrazul în palmă de parcă eram cea mai fragilă sticlă. Mi-a mângâiat pielea în timp ce a înghițit în sec, și aerul a părut să se rarefieze între noi.

— Într-o oră plecăm într-o călătorie care ar putea să ne omoare, a mormăit, aplecându-se peste mine.

— Am fentat moartea până acum, o putem fenta în continuare, i-am răspuns, prinzându-i încheietura în palmă, iar pulsul lui a zvâcnit imediat sub degetele mele.

— Dacă mor, nu vreau să mor fără să-ți cunosc buzele. Mâna i-a căzut de pe obraz pe bărbie, pe care mi-a prins-o între degete.

Mi-a înclinat capul pe spate, cuprinzându-mi apoi ceafa în palmă, și un fior mi-a traversat șira spinării atunci când i-am simțit respirația caldă pe față.