Asasina - Volumul III din seria Gardieni Infami

Capitolul 16

AMELIA

16

VI ET ANIMO

„Cu inimă și suflet."

Portul era aproape pustiu atunci când am ajuns. Câțiva pescari doar ce se întorseseră din larg, dar majoritatea erau încă pe mare.

Mirosul de pește aproape că mi-a întors stomacul pe dos, și l-am privit instinctiv pe fandositul de Damiano, care, spre surprinderea mea, de data asta nu a schițat nimic. Privea în jur cu o țigară între buze și pumnii îndesați în buzunare, părând plictisit, totuși atent la tot ceea ce mișca. Am vrut să-l întreb la ce se gândea, dar m-am abținut și am mers în fața lui către magazinul lui Herman.

Era jumătate neamț, jumătate francez.

Singurul pe care l-am cruțat vreodată.

Acum patru ani, Nikolai m-a trimis în Franța să mă ocup de un locotenent puțin prea curajos care încerca din răsputeri să oprească traficul de arme în țara lui, și cum Bratva era punctul zero al transporturilor, automat au fost cap de listă. Nu prinseseră mare lucru, doar soldați de duzină, oameni ușor de înlocuit, dar Nikolai nu fusese niciodată unul căruia să-i convină riscul. N-a ciripit niciunul, dar știa că la un moment dat, unul cu siguranță avea să accepte vreo ofertă de libertate în schimbul informațiilor despre rețeaua de traficanți care-și făcea veacul prin Franța, așa că mi-a dat o listă cu zece nume, al locotenentului și a celor care făceau parte din echipa lui specială.

Herman fusese pe acea listă.

Nu știam de ce am ales să-l las în viață, poate pentru că pe vremea aceea era doar un puști proaspăt ieșit de pe băncile academiei, care fusese recrutat doar pentru a le duce cafeaua celorlalți și pentru a le face treburile care erau prea neimportante pentru gradele lor. Sau poate pentru că atunci când am ajuns la el, l-am văzut având grijă de bunica lui, și n-am vrut să-i fur acelei femei singurul suport. Sau poate pentru că mi-a făcut un oral stângaci cu o seară înainte să dau buzna peste el.

Îl încolțisem în propria-i casă, cu bătrânica dormind la etaj, și băgasem frica de moarte în el până mi-a jurat că avea să renunțe la viața de polițist. Oricum nu-i plăcea prea mult. O făcuse pentru salariul peste medie și pentru că fusese presat de părinți. Cei din urmă erau morți, și tot ce mai avea dormea liniștită la etaj, așa că a ales viața în locul unei cariere pe care oricum nu și-o dorea.

I-am spus atunci că-mi rămânea dator, și că avea să vina ziua în care urma să-mi colectez favorul, totuși nu m-am gândit că aveam să-l irosesc pe Damiano Volta.

Pe cine dracului încerc să păcălesc?

Mi-aș fi colectat toate datoriile dacă asta l-ar fi ținut pe nemernic în viață.

S-o fut în cur de iubire.

— Nu-mi place liniștea asta, Damiano a spus atunci când am intrat în depozitul de pește în care știam că Herman lucra.

Mi-a cuprins talia cu un braț și m-a împins în spatele lui. Am fost la un pas de a-i da un cot în coaste, atunci când un glonț mi-a trecut pe lângă ureche. Ne-am lăsat la pământ și ne-am ascuns în spatele unor paleți, iar nenorocitul încă își ținea brațul peste stomacul meu, ținându-mă lipită de lemnele alea de parcă nu aveam un arsenal întreg pe mine și eram vreo neajutorată.

— Volta, dacă nu-ți iei laba de pe mine în secunda asta, jur că ți-o tai.

— N-am zis nimic! Am auzit un strigăt, apoi un alt glonț s-a izbit în perete deasupra paleților.