Amelia a cunoscut durerea prima dată la paisprezece ani pe o alee întunecată, și-a imprimat-o în piele la șaptesprezece ani în mijlocul unui incendiu, și a trăit cu ea până în prezent. Lăsată să moară de cel pe care-l numea tată, un singur lucru a m...
Acest capitol este dedicat tuturor femeilor cărora le-a fost furată alegerea.
Capul sus, nu v-au furat și strălucirea.
Vă cred, și mă înclin.
---------------------
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
AMELIA
10
SI VIS PACEM, PARA BELLUM
„Dacă vrei pace, pregătește-te pentru război"
Auzeam mormăieli în jurul meu, însă sufletul parcă-mi era prins în limbo, refuzând pentru moment să se întoarcă în recipientul de drept, astfel menținându-mi corpul într-o stare de paralizie.
Drace, ce bine se simțea amorțeala.
Deși eram încătușată în mintea mea, mă simțeam mai liberă decât niciodată, ca și cum nu mai trebuia să-mi fac griji pentru ziua de mâine. Nu mai trebuia să număr pași, să cântăresc alimente și să analizez la sânge fiecare mișcare pe care o făceam. Îmi puteam imagina că eram oriunde, făcând orice numai ceea ce eram obligată de ceircumstanțe să fac, nu.
Așadar, de ce, dintre toate locurile în care mă putea duce mintea, m-a adus fix în casa copilăriei mele? Nu ca participant activ, ci ca spectator invizibil la ceea ce-mi marcase căderea din grație.
M-am privit de pe margine cum m-am clătinat în jos pe scări. Am văzut cum mi s-au format broboanele de traspirație pe frunte, cum am urlat în fața ușii mamei, cum saliva mi s-a strâns în colțurile gurii din cauza căldurii, albicioasă și lipicioasă. Apoi am văzut cum am căzut în genunchi în fața corpului neînsuflețit al mamei, cum am fost curprinsă de flăcări, cum m-am târât de sub grinda aceea și cum pielea mi s-a topit de pe spate. Totul în jurul meu ardea, dar nu simțeam nimic, nici căldura, nici mirosul de benzină, nici fumul care în trecut îmi intoxicase plămânii și mă făcuse să mă înec.
Nu înțelegeam ce căutam aici, de ce subconștientul m-a adus exact în momentul acesta al vieții mele.
— Care-i motivul? am întrebat pe nimeni, și mi-am ridicat privirea către ochii mamei mele, care erau larg deschiși și fixați undeva în spatele meu, goliți de viață și totuși atât de înspăimântați.
M-am încruntat și m-am întors brusc, văzând umbra din spatele ferestrei din sufragerie.
— Ai fost acolo... am vorbit singură, cu ochii fixați pe conturul negru al bărbatului care privea cum mama era cuprinsă de flăcări.
