Petrecerea e în toi. Râsete răzbat din apartamentul 17. Elena nu mai sună la ușă, probabil se așteaptă să nu audă nimeni. Ne întâmpină un val gros de fum, muzică rock si pantofi aruncați în toate direcțiile. O fată roșcată ne observă prima prezența. Elena tocmai ce se pregătea să strige în stilu-i caracteristic, dar și-a dat seama că am fost observate.
- Fetelor, bine ați venit! Credeam că nu mai ajungeți! a exclamat roșcata, îmbrățișând-o rapid pe Elena. Îmi întinde mâna rapid, se prezintă ca fiind Melania și o scutură energic. Îmi place de ea. Pare să fie o fată ok. Mă prezint și eu, apoi suntem invitate în bucătărie care ține loc și de living. E genul acela de apartament modern cu bucătărie open space. Melania face introducerile, zâmbesc cât de mult pot fără să par un robot, le dau sticla cu vin și le mulțumesc pentru extinderea invitației. Toată lumea pare ok. Îi cercetez încercând să-mi dau seama dacă am ceva în comun cu acești oameni și constat cât sunt de diferiți. Plăcuți. Pozitivi. Puși pe jocuri și glume. Diametral opuși mie, în ciuda vârstei apropiate dintre noi. Mă simt de parcă aș fi un părinte, îmi place să observ și mai puțin să particip la jocurile din salon. Mă retrag la blatul din bucătărie și încerc să mă fac folositoare. Am observat că s-au terminat gustările și când am văzut pungile de chipsuri și ronțăieli pe blat am zis că asta e scuza mea să mă fac nevăzută. Elena mi-a observat strategia, dar mi-a șoptit să desfac și desertul de la ea. Așa că m-am retras să-mi odihnesc puțin mintea. Încă mă simțeam rigidă și nu aveam nici un motiv pentru asta. Toți prietenii Elenei au fost drăguți și s-au comportat civilizat. Și totuși, iar mă retrăgeam, chiar dacă înainte să plec îmi propusesem să ies din zona mea de confort și să dau o șansă socializării. Am auzit ca prin vis soneria de la ușă. Se pare că doar eu o auzisem. Ceilalți se distrau în continuare. Am mai așteptat câteva secunde ca să mă asigur că a fost soneria, și la al doilea sunet am mers să deschid ușa.
- Ah, bunăăăă! M-a întâmpinat o voce familiară, șocată să mă vadă acolo. Era Andrei. Ținea în mână o sticlă cu șampanie și un buchet cu flori.
- Bună, i-am răspuns și eu la fel de șocată. Aveam mii de gânduri care se învârteau cu viteza luminii în capul meu.
- Este apartamentul Melaniei, da? a întrebat el puțin nesigur. Mi-am dat seama că nu făcusem nici un pas în spate să-i permit intrarea și nu vedea nimic înăuntru.
- Da, este. Te rog, intră! Scuze, am fost puțin șocată. Nu mă așteptam să te văd aici, i-am spus cu voce nesigură.
- Mersi. Același lucru îl simt și eu. Cred ca e ultimul loc unde mi-aș fi închipuit să te văd, a continuat cu un zâmbet stingher.
- Ceilalți sunt în living, sunt implicați într-un joc complicat, probabil de aceea nici nu au auzit soneria, am încercat să-i explic.
- Și tu?
- Eu eram la bucătărie încercând să suplimentez chestiile de ronțăit. Oamenii ăștia consumă multă energie și au nevoie de refill, am încercat eu o glumă.
- Ok, păi merg la Melania să îi las chestiile astea, zise el referindu-se la șampanie și flori.
- Sigur, te rog! și i-am arătat drumul, rămânând mai mult decât surprinsă de apariția lui. Nu îl mai văzusem de ceva timp. Știam că își luase concediu ca să finalizeze cu divorțul și probabil ca să își revină puțin. Nu mi s-a părut schimbat, deși era puțin tras la față. Și cred că era normal în condițiile acelea. Eu fusesem și mai rău decât el, și nici măcar nu divorțasem. Probabil fusese o lovitură grea chiar și pentru un om puternic așa cum era el. Am umplut bolurile cu chipsuri, covrigei, semințe si nuci de tot felul, am încercat să iau inclusiv farfuria cu macarons-urile colorate și să ajung fără să fac vreo prostie în celălalt capăt al camerei. Andrei a ajuns exact la timp ca să nu le împrăștii. Făcusem exact 3 pași. Mai ceva ca în filmele de comedie. Nici măcar la asta nu aveam talent.
