Tot ce am nevoie
În deplina mea singurătate,
sublimă lacrimă pe piele,
e sa simt cum respir
o gură de aer,
fără să mă sufoc cu ea.Oare te-ai speria
de mi-aș așterne sufletul
în fața ta?Tot ce bate în mine,
pustiu și chinuitor,
e vocea ta,
căci inima se luptă pe podea.
Sângerează,
cuprinsă în paradoxul timpuriu
al iubirii frânte,
legată în amintiri cu tine,
prea îndepărtate
ca să mi le amintesc...
Dar inima simte tot
și m-a învățat și pe mine
să simt cum strigi în pieptul meu.Vreau să te aud mai mult,
Fără să strigi cu adevărat.