Inimi falite•minți rănite

The beggining

"*** ți-a trimis o cerere de prietenie."
1.08.2014. Ziua care a adus schimbări majore în viața mea. A fost ziua în care cea mai perfectă persoană s-a făcut vizibilă. Cum a început totul?
Am primit o cerere de prietenie, bineînțeles că pe facebook, de la un băiat.. Un băiat simplu, blond, cu ochii căprui, slab, mic de statură. Numele său mi se părea cunoscut , și desigur că eu am făcut primul pas.
- Ne cunoaștem ?
- Nu , dar nu m-ar deranja.
- Îmi e indiferent.
Aceasta a fost prima greșeală în începerea acelei prietenii. Indiferența. Indiferența care nu oferea durere , datorită faptului ca abia începeam să ne cunoaștem.
A trecut un timp în care nu vorbeam cu el. Nu reușisem să mă atașez de el. Motivul ? Țineam foarte mult la persoana anterioară. A început școala , iar o dată cu ea fericirea mi-a apărut în cale. Acel băiat și-a făcut din nou simțită prezența printr-un mod într-adevăr patetic , însă util.
Începeam o prietenie frumoasă , aș putea spune că eram cei mai buni prieteni. Îi spuneam de ce nu mă simt in apele mele , de ce viața era dură cu mine .. El îmi spunea problemele lui și am rămas marcată cu replica :
- Da ! Încă mai țin la ea.
- Atunci ? Împăcați-vă.
- Chiar nu pot , pentru ea relația a fost la mișto.
Nu pot să cred că eu chiar mi-am dorit să fie din nou impreuna . Daca făceau asta? Eu abia atunci începeam să ma atașez de el. Dacă m-ar fi ascultat .. Eu as fi căzut exact peste foc. Doamne. Imi amintesc ca-i povestisem motivul pentru care m-am certat cu cea mai buna prietena. Totul a continuat foarte ok. Pana la ziua in care a început sa vorbească dragut, sa dea semne cum ca m-ar plăcea, sa ma faca sa ma îndrăgostesc de el. Si a facut-o . Totul era astfel.
- " Pari supărată. Ce ai? "
- " Mă simt ok pentru o faza si prost pentru alta. "
- " Cara faza " fata" ? "
- " Chiar nu contează. "
- " Pup si trece . "
- " Poatee.. "
- " Am spus puup. "
- " Și țiee. "
Ok. Ciudat. Mă alinta intr-un mod atat de plăcut.. " Urâtoo " . Iar replica mea era " Răulee " . Prescurtarea sa preferata de la numele meu era "Leuu" , iar eu ii spuneam mereu pe nume " Emiii". Substantivul " baby " = bebe , iubito/iubitule, era uzual in vocabularul inimii noastre sub prescurtarea "bby" . Pot gândi si ca multă lume folosește aceste alintaturi, insa pentru mine conteaza foarte mult, la fel ca pentru fiecare .
Regret enorm de mult momentul cand :
- " Leuuu. "
- " Da . "
- " Știi ce înseamnă " I LOVE you " ? "
- " cât de proastă mă crezi? Vrei sa ajungi undeva si nu stii cum? "
- " Nuu, nu vreau sa ajung nicăieri . "
- " mă bucur . "
- " Bucură-te urâtoo . "
Oare daca as fi raspuns cu ceea ce înseamnă ar fi fost mai frumos ? Momentele in care el dădea semne cum ca m-ar plăcea păreau ireale . Dar era adevărat . Iar eu mereu vorbeam sictirit , fara chef , lipsit de vlaga . Si uneori ma gasesc ca roata s-a intors si ca acum el e indiferent , cum eram eu pe vremuri .