Atracție Întunecată

Capitolul 1.

Am parcat mașina în dreptul clădirii masive, din fericire pentru mine campusul Universității Ridgewood are o parcare apropiată de locul în care se află căminul studenților, probabil ca cel care s-a ocupat de arhitectura acestui loc s-a gândit la studenții ca mine, care trebuie să se descurce pe cont propriu cu mutatul în cămin.

Nu am luat multe lucruri cu mine, doar ceea ce am considerat ca este esențial, însă ce poate însemna cu adevărat esențial pentru o fată de 19 ani care începe primul an de facultate?

Am câteva geamantane și cutii cu haine, am încercat să fiu cat mai selectivă asupra ținutelor mele de facultate, am ales specializarea drept așa ca mi-am dorit să am cat mai multe haine formale care să țipe "sunt încrezătoare" și să mai puțin "e pentru prima oară când fac ceva pe cont propriu fără să fiu controlată de altcineva". Încerc să nu mă gândesc la tata și la ultima noastră discuție care s-a tranformat rapid într-o ceartă monstru.

Am închis ochii și am inspirat adânc înainte de a intra în clădirea căminului. Deși e deja mijlocul lui septembrie, vremea este încă frumoasă, destul de caldă încât să mai pot purta fuste fără colanți. Cum am trecut de ușile masive, o briză de aer rece m-a lovit instantaneu. Am ridicat privirea și am observat aerul condiționat deasupra mea; comparativ cu afară, aici pare că aș avea nevoie de un hanorac.

Holul căminului era larg și destul de aglomerat, plin de zgomotul pașilor grăbiți și al vocilor entuziasmate. Pereții erau vopsiți într-un bej pal, iar de-a lungul lor se aflau câteva bănci din lemn lustruit, pe care studenții își așteptau rândul. Luminile fluorescente din tavan dădeau o strălucire rece încăperii, contrastând cu forfota continuă a celor care încercau să-și organizeze viața de studenți. Pe margini erau împrăștiate bagaje și cutii, semn că mulți dintre noi abia ajunseserăm.

În față, o masă lungă din lemn masiv era centrul activității. În spatele mesei, o femeie cu ochelari și părul prins într-un coc dezordonat se ocupa cu repartizarea camerelor, oferind fiecărui student numărul camerei și cheia. În jurul ei, o mică mulțime de oameni stăteau în picioare, agitându-se nerăbdători, fiecare dornic să-și primească camera.

Observam în jur că mixul de fete și băieți era cât se poate de evident. Căminul era mixt, ceea ce mă surprindea puțin, dar în același timp mă liniștea. Asta însemna că era mai divers și că era loc de o viață socială interesantă. M-am aliniat la rând, așteptând să primesc cheia și repartizarea, în timp ce studenții din fața mea își împingeau bagajele pe podeaua lucioasă.

Îmi lăsasem geamantanele lângă ușă, încercând să nu le pierd din vedere, dar gândul mi-era deja la colega de cameră. Aveam o oarecare emoție legată de asta. Nu voiam decât pe cineva cu care să mă înțeleg, cineva cu care să pot împărți acest nou început fără tensiuni sau complicații. "Poate chiar va fi cineva pe aceeași lungime de undă", mi-am spus. În fond, chiar dacă venisem să-mi urmez visul, în secret îmi doream să-mi fac câțiva prieteni pe parcurs.

Când în sfârșit am ajuns la birou, femeia de la repartizare mi-a zâmbit politicos, mi-a cerut actele, apoi mi-a întins cheia.

- Etajul trei, camera 312, a spus ea, fără să-și ridice privirea de pe fișele sale.

Am mulțumit și m-am retras repede din mulțimea de studenți, pregătindu-mă să îmi încep noua viață în acest loc necunoscut.

Am ieșit din hol și am ridicat privirea spre scările înguste care mă conduceau spre etajul al treilea. Dintr-o privire, am realizat cu groază că acest cămin nu avea lift. În fața mea se întindeau trei etaje de scări, iar eu aveam de cărat toate bagajele pe cont propriu. Am simțit cum mi se strânge stomacul de frustrare. Cum de nu m-am gândit să verific asta înainte?