Toate gândurile mele păreau să se întoarcă împotriva mea, răscolindu-mi mintea cu îndoieli. Fiecare decizie pe care o luasem până acum începea să pară greșită. Poate că nu ar fi trebuit să-i urmez pe Mia și Josh în locul acesta. Eu nu aparțin acestei lumi. Venisem aici să studiez dreptul, să urmez un drum trasat cu principii clare, care păreau acum străine și fără sens în haosul ce mă înconjura. Ar trebui să mă țin de planul inițial – să evit orice distragere și orice complicație.
Mi-am aruncat din nou privirea asupra lui Hades. Stătea în mijlocul mulțimii, iar racerii roiau în jurul lui, ca niște sateliți gravitând în jurul unui centru de putere. Tot corpul său emana putere, iar asta îmi spunea clar că trebuia să păstrez distanța. Nu eram aici să caut probleme, dar se pare că reușisem deja să atrag atenția lui – o atenție pe care nu mi-o doream și care mă neliniștea profund.
Nu știu nimic despre Ridgewood sau despre oamenii de aici. Singurul meu plan era să trec neobservată, să mă ascund în mulțime și să mă țin departe de necazuri. Am patru ani de studiu în acest loc, și ultimele lucruri de care am nevoie sunt complicații sau, și mai rău, inamici. Stomacul mi se strângea într-un nod. Întâlnirea cu Hades m-a lăsat vulnerabilă, iar sentimentul de neputință mă înspăimânta mai mult decât orice altceva. Urăsc să mă simt încolțită, fără control asupra situației.
M-am întors spre grupul lui Josh. Le simțeam privirile asupra mea. Prietenii lui fuseseră martori la întreaga scenă dintre mine și Hades și nu eram sigură cum ar trebui să mă simt în legătură cu asta. Mia mă privea cu îngrijorare, în timp ce Benny avea aceeași expresie serioasă pe care o văzusem mai devreme. Încă mă considera o intrusă, iar acum, mai mult ca oricând, îi dădeam dreptate.
Mia m-a apucat de mână, trăgându-mă departe de grup. Privirea ei a întâlnit-o pe a mea și, pentru prima dată de când am ajuns aici, am văzut în ochii ei o teamă abia mascată. O tensiune crescândă, care nu făcea decât să-mi confirme că lucrurile erau mult mai complicate decât îmi imaginasem.
– Trebuie să vorbim, a spus Mia, iar tonul ei era grav.
Mi-am mușcat buza de jos, simțind cum un val de neliniște mă cuprinde. Știam deja despre ce urma să fie discuția. Hades. Nu putea fi altceva.
– N-ai idee în ce te-ai băgat, a continuat ea, privindu-mă direct, cu o îngrijorare pe care nu o mai văzusem până acum în ochii ei. Hades nu este genul de bărbat cu care vrei să ai de-a face. Poate că nu știi asta încă, dar el controlează totul aici, în feluri pe care nici nu ți le poți imagina.
Am simțit un fior rece pe șira spinării, dar am încercat să par neafectată.
– Ce vrei să spui? am întrebat, deși în adâncul meu intuiam răspunsul.
Mia a făcut un pas mai aproape, iar vocea ei a coborât la o șoaptă conspirativă.
– Există reguli nescrise aici, legi pe care le respectăm cu toții dacă vrem să supraviețuim. Hades le dictează, și nu oricine poate încălca regulile fără să plătească un preț. Poate că ar trebui să te gândești bine înainte să mai ai vreo interacțiune cu el.
O neliniște profundă își făcea loc în mintea mea, dar nu puteam să-mi las teama să mă domine. Am strâns pumnii, încercând să-mi controlez bătăile inimii.
– Nu am intenționat nimic, i-am răspuns, încercând să par fermă. Nu știam cine e și nici nu vreau să mă implic în jocurile astea. Eu... doar vreau să trec neobservată, să mă ocup de ce am venit să fac aici și atât.
Mia m-a privit fix, ca și cum încerca să mă citească, să vadă dacă înțelegeam cu adevărat gravitatea situației.
– Nimeni nu rămâne neobservat când Hades își pune ochii pe tine, a spus ea în cele din urmă.
CITEȘTI
Atracție Întunecată
Genç Kız EdebiyatıÎntr-o lume unde legile și ordinea sunt doar o iluzie, Rosalind, o studentă pasionată de drept, se trezește prinsă într-o poveste de dragoste intoxicantă și periculoasă. Hades, misterios și carismatic, provine dintr-o realitate înfricoșătoare, unde...