Atracție Întunecată

Capitolul 2

După ce Mia și Josh au plecat din cameră, am rămas singură pentru prima dată în acea zi. Era un moment perfect să-mi trag sufletul și să ies puțin, să explorez campusul. Mă simțeam obosită de la toată agitația mutării, dar știam ca dacă rămân prinsă între patru pereți de una singură mintea îmi va zbura în diverse locuri, așa ca dorința de a lua o pauză de la toate astea mă împingea să ies pe ușă.

Pe măsură ce am coborât scările și am pășit afară, aerul proaspăt al după-amiezii m-a întâmpinat. Soarele se apleca spre apus, iar lumina aurie cădea peste clădirile impunătoare ale campusului Ridgewood University. Era mult diferit de New York – mult mai liniștit și mult mai spațios. Nu îmi era greu să mă pierd printre acele clădiri mari.

În timp ce mă plimbam pe aleile largi, simțeam cum gândurile mele se întorc în mod constant la discuția dintre Mia și Josh. Deși cei doi păreau relaxați și prietenoși, ceva în tonul lor mă intriga. Vorbele lui Josh îmi răsunau în minte: „E un fel de... distracție alternativă. Nu-i pentru toată lumea, dar unii o adoră." Ce însemna asta, de fapt? Și ce era acel „premiu" despre care vorbeau?

Nu eram sigură dacă ar trebui să mă implic. Nici măcar nu-l cunoșteam pe Josh, iar Mia era doar colega mea de cameră, nu prietena mea apropiată. Și totuși, ceva mă atrăgea. Poate era pură curiozitate sau poate dorința de a înțelege mai bine cine sunt cei din jurul meu. Dar adevărul era că nu voiam să mă bag în probleme.

„Nu uita, Rosalind", mi-am spus în timp ce treceam pe lângă biblioteca imensă a campusului, un edificiu elegant, cu coloane de marmură. „Ai venit aici cu un scop. Ridgewood e doar o etapă din drumul tău. Scopul tău este să termini facultatea de drept și să devii avocat."

Am tras aer adânc în piept, simțindu-mă deodată copleșită de tot ce se întâmpla. Era prima dată când mă aflam departe de New York și de familie. Tatăl meu avea visurile lui pentru mine, dar venisem aici să-mi creez propriul drum. Fără presiuni, fără a mă conforma viziunilor altcuiva. Erau visurile mele, nu ale lui. Voiam să demonstrez că pot reuși de una singură.

Asta îmi oferea și orașul ăsta, de fapt – o șansă de a mă reinventa.

Am trecut pe lângă terenul de sport, unde câțiva studenți se jucau baschet, vocile lor amestecându-se cu sunetul mingii care lovea asfaltul. M-am oprit pentru o clipă să-i privesc, speram să mă obișnuiesc repede cu locul ăsta.

La scurt timp am decis să mă întorc în cameră, simțindu-mă puțin mai ușurată după plimbarea prin campus. Pe măsură ce mă apropiam clădirea căminului, am observat că lumina de la fereastra unde era camera mea era aprinsă. Am urcat scările ce duceau către etajul trei, acum ca nu mai aveam de cărat geamantane și cutii păreau mai puține. M-am oprit în fața ușii camerei 312, iar când am deschis, am dat peste Mia, care stătea la birou, pierdută în oglindă, aplicându-și creion dermatograf negru pe linia apei ochiului. Se pregătea clar pentru diseară.

- Te-ai întors repede, a spus fără să își întoarcă privirea spre mine, ai vizitat campusul?

M-am așezat pe marginea patului meu și am privit-o, negrul din jurul ochilor ei accentuându-i verdele irisurilor.

- Da, m-am plimbat puțin, am răspuns zâmbind.

Ochii mei au alunecat peste ținuta ei, care era ușor diferită de cea de dimineață, dar la fel de băiețească. Purta o pereche de mom jeans negri și un tricou oversize cu logoul unei trupe rock cunoscute.

- Cum ți se pare? m-a întrebat ea, punând deoparte creionul dermatograf și luând rimelul din portfardul de machiaj.

- Mare, am răspuns cu sinceritate iar Mia a râs.