Atracție Întunecată

Capitolul 6.

M-am trezit din cauza sunetului ascuțit al alarmei de pe telefon. Ora 7:00. M-am întins și am simțit răcoarea așternuturilor de lângă mine. Locul unde fusese Hades era acum gol, fără nicio urmă a lui. M-am ridicat încet din pat, simțindu-mă oarecum pierdută, ca și cum o parte din mine aștepta să-l găsească tot acolo, lângă mine. Camera era tăcută, liniștea aceea ciudată după noaptea agitată.

Am ieșit pe balconul mic al camerei, iar aerul rece m-a lovit imediat. Era umezeală, dar cel puțin nu mai ploua. Am privit spre cerul gri, respirând adânc aerul curat al dimineții. Gândurile mi s-au dus la el, la Hades, și la tot ce s-a întâmplat între noi. Apropierea lui, felul în care mi-a povestit despre copilăria lui, momentele acelea în care îmi pierdusem complet controlul asupra corpului meu, reacționând doar la prezența lui. Era complicat. Era prea mult, prea intens.

Am luat încă o gură de aer rece, încercând să-mi limpezesc mintea, dar el rămânea acolo, prezent, ca o umbră. M-am întors în cameră și am început să mă pregătesc pentru cursul de la 8. Am luat prosopul și m-am dus la baie, gândindu-mă doar la dușul fierbinte care mă aștepta. Dar când am început să-mi dau jos hainele, am simțit un miros familiar. Era parfumul lui. Corpul meu mirosea a Hades – mosc și menta. M-am oprit pentru o clipă, ezitând. Mirosul lui era ca un ecou al momentelor de noaptea trecută. Mă deranja și mă atrăgea în același timp. Mi-era ciudat că, deși el nu mai era aici, prezența lui continua să mă bântuie, impregnată pe pielea mea. Mi-a plăcut mirosul, dar știam că avea să dispară când voi intra în duș. Am oftat ușor, apoi am pornit apa.

Jetul fierbinte m-a învăluit, relaxându-mi mușchii încordați, dar nu și mintea. Mă gândeam din nou la Hades. De fiecare dată când apa caldă îmi aluneca pe piele, îmi aminteam de felul în care mă făcea el să mă simt. Era ceva mai intens decât căldura dușului, ceva mai profund, care-mi scutura toate simțurile. Gândul ăsta m-a speriat. De ce îmi pasa atât de mult de el? De ce nu-mi pot scoate imaginea lui din minte?

Am ieșit din duș, încercând să mă scutur de senzația asta, dar totul revenea la el. Am apucat prosopul și m-am înfășurat în el, apoi am mers la chiuvetă să mă spăl pe dinți. Telefonul a vibrat pe marginea lavoarului, iar când l-am ridicat, am văzut un mesaj de la Liam. Îmi trimisese programul de muncă pentru săptămâna aceasta. Am răspuns rapid, dar imediat după mi-am amintit de tensiunea dintre el și Hades. Ceva se întâmplase între ei. Un trecut comun sau o rivalitate, dar nu aveam încă toate piesele pentru a înțelege imaginea de ansamblu.

M-am oprit o clipă în fața oglinzii, lăsând gândurile să-mi invadeze mintea. Hades... Era atât de enigmatic. Fiecare detaliu despre el mă făcea să-mi doresc să aflu mai mult. Mă uitam din nou la tatuajele lui în mintea mea, la simbolurile mitologice care păreau să ascundă povești întunecate. Zeul infernului, Hades... Era numele lui adevărat sau doar o poreclă care i se potrivea perfect? Nu știam ce să cred.

Mi-am spus că părinții lui nu ar fi putut să-l numească așa, nu dacă erau aceiași oameni pe care mi-i descrisese el cu atâta afecțiune aseară. Grătarele în familie, rugăciunile, toată acea atmosferă caldă și liniștită părea atât de departe de imaginea pe care o proiecta el acum, de bărbatul dur, misterios, pe care nu-l puteam descifra. Dar știam că trebuie să fie acolo, undeva, în spatele acestui zid pe care îl ridicase. Părinții lui îl iubeau cu siguranță. Oare moartea tatălui său l-a făcut să fie așa distant și retras?

Am inspirat adânc, încercând să-mi scutur gândurile și să mă concentrez pe ziua care urma. Dar chiar și așa, Hades continua să fie acolo, prezent în mintea mea, ca o forță pe care nu o puteam ignora.

***

Mergeam pe holurile aglomerate ale universității, încercând să-mi adun gândurile înainte de cursul de drept penal. Ziua fusese destul de productivă până acum. Mă simțeam mulțumită de răspunsurile mele la drept constituțional și chiar fericită că înțelesesem contractul de vânzare-cumpărare. Era o reușită, având în vedere că mă chinuisem mult cu el în ultimele săptămâni. În timp ce îmi continuam drumul, am văzut-o pe Mia ieșind din sala de arte îmbrăcată într-un stil dezordonat, dar relaxat – blugi largi și un tricou alb, cu pete de vopsea albastră pe haine și mâini. Părul ei roșcat era prins într-un coc neglijent, iar figura ei părea obosită, dar calmă. Mi-am ridicat o sprânceană, amuzată de cum reușea mereu să arate artistic si bine în același timp.