ESEE

Multiculturalism si excluziune

            Tema acestei lucrări se va baza pe considerațiile lui Brian Barry asupra excluziunii sociale și discriminării etnice, perspectiva lui Will Kymlicka asupra excluziunii sociale și culturale și însemnările lui Derek Matravers și Jon Pike asupra multiculturalismului și excluziunii. Voi compara diversele lor ipoteze asupra multiculturalismului și excluziunii sau respectiv, incluziunii, adăugând propriile mele argumente sau opinii în sprijinul acestora, sau drept critică la acestea.

Confirm lui Kymlicka, acomodarea diferențelor etnice și naționale face parte din rezolvarea mai amplei probleme a unei democrații mai tolerante și inclusive, și este susținut în această privința de concluzia articolului lui Marion Young, 'Polity and Group Difference'' (1989) discutată de Matravers și Pike, care afirmă că o entitate politică democratică trebuie să pună la dispoziție mecanisme speciale pentru o reprezentare eficientă a celor dezavantajați din cadrul acesteia. Consider însă că este important de luat în calcul factorii relevanți, numiți de Brian Barry care duc la excluziune socială : imposibilitatea de a participa sau contribui la activități în societate în cadrul unui teritoriu în care persoanele excluse locuiesc, din motive care nu țîn de ei, indiferent că își doresc sau nu să participe (posibilitatea, conform lui Barry, trebuind să le fie acordată indiferent). Barry consideră că dintre aceste cazuri nu ar trebui să considerăm acomodarea tuturor diferențelor sau lipsurilor dacă acestea duc în final la un mai mare disconfort în cadrul majorității societății. Critică lui Barry asupra generalizării incluziune sunt rezonabile deoarece, din punctul meu de vedere, nu ar fi viabil și nici rațional să reducem progresul, confortul sau drepturile unei mai mari majorități pentru a satisface o foarte mică proporție din populație. Sunt mai degrabă de acord cu mijloacele de compensare pe care le propune Barry, respectiv să existe alternative sau mijloace de ajutor propuse și asigurate de stat, în condițiile în care acesta (statul) își permite să o facă fără să pericliteze bunăstarea celorlalți membri ai societății. Consider că la fel de relevanță cu ajutorarea celor care nu dispun de un anume noroc de oportunitate este ridicarea nivelului median de bunăstare, iar acest lucru nu se poate întâmplă dacă cea mai mare pătură a societății este dezavantajată pentru a ridică în mod aproape nesemnificativ bunăstarea celor aflați în spectrul minimal. Folosesc aici cuvântul nesemnificativ deoarece sunt de părere că orice diferența semnificativă pentru acces și incluziune trebuie și a fost luată în considerare de concepția lui Barry, și înțeleg in acest sens semnificativ că fiind bunăstarea minimă necesară pentru a duce un trăi echilibrat (acces la sănătate, drepturi egale, compensare prin ajutor social, educație gratuită ar fi un sumar al acesteia).

În contextul obținerii de cetățenie și deci, de drepturi, Kymlicka consideră că relevanță trebuie să fie integrarea în cadrul statului, ci nu descendența, fiindcă această este nedreaptă, și că felul în care este percepută această problema da de înțeles cât de liberală este concepția statului asupra drepturilor minorităților. Consider că este un argument mai mult decât rezomabil deoarece descendența este un simplu factor genetic neinfluentabil, care nu determina în niciun fel disponibilitatea unui anume individ de a respectă și de a fi respnsabil în cadrul legal sau cultural al unui anume stat pentru care i-ar fi dată cetățenia. Integrarea conștientă și asumată în cadrul unei națiuni din punct de vedere lingvistic și juridic, indiferent de etnie sau cultură, constituie o baza mult mai relevanță pentru acordarea de cetățenie și drepturi. În subiectul mai general al drepturilor minorităților, Barry sugerează că trebuie să facem o distincție între acordarea de drepturi pentru acestea și acordarea de privilegii pentru acestea, că răspuns la Raportul Parekh , scris în anul 2000 în cadrul comisiei ''Viitorul unei Britanii Mulți-etnice''.În cadrul Raportului, se introduce un privilegiu incorect bazat pe grupuri din anumite minorități etnice sau culturale în cadrul sistemului medical, pe care Barry îl vede drept inetic deoarece neglijează însăși concepția egalității și nerational deoarece este concentrat pe grupuri și nu pe indivizi cu nevoi specifice. Consider această distincție că fiind relevanță deoarece orice privilegiere care nu este bazată pe merit,cu excepția talentelor, în opinia mea, indiferent că este a unor minorități, va duce la niște inegalități și frustrări în rândul tuturor celor care nu beneficiează de acestea – iar acordarea de drepturi, libertăți și responsabilități egale nu este un privilegiu, ci o așteptare rezonabilă a unei veritabile democrații, în viziunea mea.

Matravers și Pike abordează liberalismul și viziunea din această sfera asupra ce constituie incluziunea culturală și se poziționează în acest sens într-o perspectiva mai degrabă sceptică asupra liberalismului în contextul rezolvării problemelor de integrare și toleranță culturală și acordare de drepturi. Ei par să considere că liberalismul este mai degrabă esentialist în ce privește acordarea de drepturi și compensare de oportunități, bazându-se pe norme care nu sunt întocmai obiective sau universal aplicabile, completând argumentul lui Marion Young în acest sens prin a susține acordarea de șanse în cazul dizabilităților sau în defavorizari din sfera socială și prin a consideră relevanță luarea în calcul a diferențelor dintre grupuri și indivizi în condițiile de restaurare a justiției . Însă pentru aceștia rămâne sub semnul întrebării dacă atributele culturale sunt o problema de care ar trebui să se ocupe cadrul legal sau respectiv statul, iar ei observă că într-un cadru liberal aceste dileme sunt mai degrabă de natură privată, nu publică. Pentru a-și susține perspectiva, ei opun argumentele lui Bhikhu Parekh (care susține mai degrabă un favoritism incorect și chiar instituționalizat) argumentelor lui Barry cum că distribuția egală este mai degrabă relevanță decât satisfacția egală, instituțiile de justiție nefiind responsabile pentru această, și că grijă liberalilor nu constă în diversitate cât constă în asigurarea compatibilității comportamentelor cu existența instituțiilor liberale. Consider că această poziționare mai degrabă centrală a celor doi autori este ideală deoarece pe de o parte un stat democratic și liberal ar trebui să aplice aceleași reguli și norme însă fără să neglijeze diferențele dintre indivizi sau grupuri, pentru că retribuirea justiției să fie adaptată acestora fără că normă să devină inadaptabilă majorității, iar pe de altă parte sunt de acord cu ideea egalității de drepturi și în distribuție mai degrabă decât cea de satisfacție individuală pentru că această ar subiectiviza un aspect care prin definiție pentru a fi corect pentru toți, în mod ideal trebuie să fie obiectiv.

Pentru a concluziona, voi face un sumar al argumentelor și poziționării mele, sprijinite de cadrele teoretice sumarizate în această lucrare, în ceea ce privesc multiculturalismul și incluziunea, respectiv excluziunea. Consider că definirea a ceea ce înseamnă excluziune este primul pas relevant pentru a putea identifica dacă și unde există această problema , iar definiția lui Brian Barry rezonează cu propria-mi înțelegere asupra acestui aspect. Urmând acest cadru, consider că deși responsabilitatea civică este un factor deosebit de relevant, nivelul la care normă și comportamentele cetățenilor ar trebui stabilite este la nivelul statal și respectiv în politici și legi, deoarece incluziunea trebuie legitimată și înțeleasă în mod normativ, această trebuie să aibă o trimitere în cadrul instituțional. Pentru a detalia însă consider că problemele care țîn de satisfacție și nu de asigurarea propriu zisă a drepturilor și oportunităților trebuie rezolvată la nivel de grup sau individual. Mai departe, sunt de acord că această este o viziune idealistă și că vor există întotdeauna anumite diferențe sau inegalități, dar că acestea sunt rezonabile în limitele în care există o bunăstare minimală, după cum am descris, succint însă puțîn mai realist, în cel de-al doilea paragraf. Diferențele în sine nu ar trebui să fie însă o problema cât timp acestea sunt luate în mod corect în considerare in luarea de decizii ce redistribuie justiția. În încheiere, multiculturalismul , cu aspectele de multinationalism și polietnie și incluziunea, respectiv excluziunea ar trebui să fie aspecte relevante in discuțiile de la nivelul politic deoarece statele contemporane au mai degrabă o varietate de cetățeni cu un portofoliu cultural diversificat, decât o masă uniformă de indivizi.

BIBLIOGRAFIE

Barry, Brian. ''Why Political Science Needs Political Theory" Scandinavian Political Studies,

Volume 25 , No. 2 (pagini: 107-115)

Kymlicka, Will, Multicultural citizenship. A liberal theory of minority rights.New York-Oxford

University Press, 1995 (pagini: 18-23)

Matravers and Pike, Debates in contemporary political philosophy - an anthology, Routledge,

2003 (pagini: 215-218)